Povestea Electrocasnicelor

În bucătăria mea, cu care v-am obișnuit deja, era din nou zarvă mare, de această dată se discuta intens, care dintre electrocasnice e cel mai puternic, oare?! Să vă prezint și personajele principale: Frigiderul, o Cafetieră Tassimo și nu Arzum, pentru că la proba 1 nu am luat premiul cel mare, un Robot de bucătărie și cateva oale.

Frigiderul: Nu există semn de întrebare, eu sunt cel mai puternic și nu am nevoie de nici o aprobare!

Cafetiera: Există o diferență între a fi puternic și doar greu, m-am săturat să repet asta mereu.

Frigiderul: Eu sunt confencționat din materialul cel mai tare, găzduiesc patru rafturi de mâncare și tu îndrăznești să îmi pui toată această putere la încercare?

Cafetiera: Și cafeaua mea e cea mai tare, nu ai văzut, pune pe oricine în secunda doi pe picioare?! Pentru mine aceasta este putere adevărată, să fii mic dar să ai un influență mare, indiferent de cantitate sau de stare.

Oalele: Auzi, noi suntem cele care ținem mâncarea, tu faci doar frig și cam asta îți e toată mișcarea.

Frigiderul: Am să fac față la orice acuzare și asta vă va demonstra încă o dată că eu sunt cel mai puternic și cel mai tare.

Robotul de bucătărie: Eu cred că puterea nu stă într-o abilitate, fiecare e proiectat într-un fel pentru a-și îndeplini a sa utilitate, iar asta clar nu e putere, e pur și simplu o afacere. Puterea noastră nu stă în kilowați, în materialele din care suntem fabricați sau în orice altceva voi invocați.

Frigiderul: Ce vrei să spui, că nu avem valoare, suntem doar niște electrocasnice alese la întâmplare?

Robotul de bucătărie: Nu, nu, nu mă înțelege greșit, fiecare dintre noi are un sens binedefinit, tu ca Frigider să protejezi alimentele de alterale, tu Cafetieră dragă, să dau dimineților culoare, iar doamnele oale să păstreze ordinea când vine vorba de depozitare.

Cafetiera: Și tu, care e rostul tău oare, că văd că știi cam multișoare?!

Robotul de bucătărie: Eu sunt proiectat să fac diverse: feliez, granulez, pasez și ajut la mâncăruri alese, sosuri, supe și shakeuri răcoritoare, maioneze și chiar frământ și aluat dacă mă puneți la încercare.

Citește și >>  Povestea unei surse PC

Frigiderul: Hmm, mie îmi pare că tu ești cel mai puternic de la această adunare!

Robotul de bucătărie: Aș vrea să cred că toți suntem cele mai bune ajutoare!

Cafetiera: Cu noi în bucătărie viața oricui are culoare și savoare!

Oalele: Ce repede s-a elucidat misterul, ne bucurăm că a înțeles și Frigiderul, că nu e el sarea și piperul, dar îl putem considera fără ezitare, cel mai burtos dintre ajutoare!

Frigiderul: Am să suflu peste voi un aer rece, de o să vă doriți să nu mai spuneți cu voce tare tot ce prin minte vă trece!

Robotul de bucătărie: Hai să nu ne mai certăm, ca să fie armonie, trebuie să învățăm să ne respectăm și să colaborăm.

Cafetiera: Dacă vă simțiți agitați, vă fac eu o cafea să vă calmați, sau un ceai de plante rare, că am și astfel de capsule în dotare.

Oalele: Noi am vrea un shake gustos de la domnul Robot arătos și dacă nu e cu supărare, nu vreți să facem și o petrecere de împăcare?

După o astfel de întrecere, a urmat și o petrecere, toată bucătăria a fost invitată și au cam făcut-o lată!

***

Aceasta a fost Povestea Electrocasnicelor din bucătăria mea, după cum v-am obișnuit poveștile mele în cadrul SuperBlog au loc prin toată casa, dar mai ales în bucătărie. Am fost tentată să scriu doar câteva rânduri banale, cum vor fi cele de mai jos, dar cred că dincolo de orice jurizare, importante sunt visele mele și articolele în care eu cred cu adevărat. În tot acest concurs marca SuperBlog, am încercat să dau viață lucrurilor ce ne înconjoară, să le dau suflet și să le las să își spună oful, fără să-mi pese dacă voi fi înțeleasă sau nu, dacă a mea creativitate se va ridica la nivelul așteptărilor sau nu. Mi-a fost suficient un feedback pozitiv venit din partea unui cititor fidel care mi-a sugerat să public toate aceste povești într-o carte de copii pentru a realiza că impactul asupra publicului meu e mai important decât orice notă. Știam asta din edițiile anterioare, dar încă mă încăpățânez să cred că oamenii pot vedea dincolo de rânduri, omul și visul lui. Am plecat în această competiție cu acest vis, am plecat cu gândul că voi transforma fiecare probă într-o poveste pentru copii și de ce nu, și pentru cei mari.

Dincolo de aceste frustrări, poate unii dintre voi, mai realiști de fel, vreți să știti de ce consider eu electrocasnicele din bucătărie utile. Ei bine, dacă povestea nu va convins, poate rândurile de mai jos vă vor convinge.

Citește și >>  Povestea unui rucsac

Nu am crezut niciodată că voi ajunge să depind atât de mult de electrocasnicele din bucătăria mea, dar pot spune că mi-am făcut un obicei sănătos cu folosirea lor. Deja știti de rețetele mele de smoothie, dacă nu vă invit să le citiți să să le încercați, avem aici două rețete de toamnă-iarnă și aici o rețetă vară, ambele blenduite cu drag cu al meu robot de bucătărie, de la Philips. Am aproape doi ani e când mă bucur de el și vă spun sincer, că îl folosesc zilnic și e un mare ajutor în bucătărie. Dacă ar fi să fac un top al electrocasnicelor din bucătărie acesta ar fi următorul:

1. Robotul de bucătărie

2. Cafetiera

3. Prăjitorul de pâine

Deși am o vârstă destul de fragedă, de când mi-am luat roboțelul stau destul de mult timp prin bucătărie și experimentez tot felul de idei, sosuri, shake-uri, supe și creme. Mamei mele aproape nu-i venea să creadă când o sunam și începeam să îi spun câte am mai făcut și nu mă înțelegea de ce sunt eu așa de fericită și entuziasmată. Ca să elucidez misterul, anul trecut de ziua ei, i-am luat un roboțel fix ca al meu dintr-un magazin online de electrocasnice. La început a fost destul de reticentă, dar după a început ea să mă sune să îmi zică “Știi am făcut un shake cu pere și mere”, “Am încercat să fac o maioneză și a ieșit”, “Vai, supa de roșii, extraordinară”, “Am măcinat și cafea!” și lista e lungă. Fix așa eram și eu în primele luni după achiziție, nu îmi venea să cred câte pot face, sau mai exact câte poate face un robot de bucătărie. Parcă descoperisem America!

Citește și >>  Bilanț SuperBlog 2015

Din punctul meu de vedere, nu poți înțelege utilitatea unor electrocasnice profesionale decât în momentul în care începi să le folosești tot mai des. Eu sunt genul de persoană care încearcă să profite de orice secundă și când vine vorba de timpul meu sunt mai mult decât zgârcită. Să vă dau un exemplu, o dimineață din viața mea!

Mă trezesc în jur de 7:00 îmi încep ritualul de dimineață cu o cafea, care se prepară în maxim 2 minute, timp în care eu pot să îmi pregătesc fructele pentru shake. În 5 minute micul meu dejun e gata și cred că toți știm cât de prețioase sunt aceste 5 minute dimineața. Am pus capsula pentru cafea, am pus fructele în blender, am apăsat pe două butoane și pot să-mi văd de treabă, pot să mă aranjez, să mă îmbrac și să mă pregătesc pentru serviciu.

Un alt exemplu, ar fi asta vară! Nu era zi fără un shake și nu orice fel de shake ci unul cu fructe congelate. Fructe congelate, iaurt sau lapte, un deliciu răcoros gata în 1-2 minute.

Seara, dacă nu am chef să pregătesc ceva ușor de mâncare, la fel apelez la blender. Fie blenduiesc fructe, fie o supă cremă, adaug câteva crutoane și gata masa, robotul Philips mă salvează de fiecare dată.

Consider că electrocasnicele sunt importante în viața noastră pentru că:

  • economisim timp,
  • ne ajută să fim creativi în bucătărie,
  • ne transformă stilul de viață în unul mai sănătos.

 

Acestea fiind spuse, acesta este articolul meu pentru proba numărul 23 din cadrul SuperBlog 2015

logo marketonline

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Concursuri, SuperBlog
epilare definitiva
Ultimul epilator de vrăjitoare

În mijlocul munților și în inima pădurilor, își ducea veacul protejată de umbra Apusenilor, Regina Vrăjitoare, de o cruzime zbroitoare...

Închide