Povestea unui rucsac

Anul 2009 a fost primul an în care am început să vizitez locuri noi și anul în care am încetat să car doar cărți. Prima mea vizită a fost la Iași, orașul în care urma să-mi petrec urmării ani și orașul care mi-a devenit pașaport spre locuri în care nici nu credeam vreodată să ajung. Am fost alături de alte bagaje, am stat depozitat în dulapuri, dar nu prea mult și cel mai fericit eram când puteam să mă bucur de natură, să admir peisaje și să zgribulesc de frig.Dar…am uitat să mă prezint, în caz că nu v-ați prins, eu sunt Rucsacul și acesta este #jurnaldecalatorie, jurnalul meu. Astăzi am preluat controlul asupra laptopului și am decis să vă scriu, să aflați și voi cum e viața de rucsac și să vă povestesc întâmplări care mi-au schimbat mie viața.

Cum orice poveste are un început, am să vă povestesc de prima mea plimbare. Nu a fost în țări străine, a fost la școală. 4 ani de zile am cărat cărți și caiete și m-am plictisit copios în bancă. Începutul nu e chiar interesant, e fix viața plicticoasă a oricărui rucsac, dar așa cum vă spuneam și la început, din 2009 viața mea s-a schimbat. Am devenit rucsac de studentă, cărțile au fost înlocuite de un laptop, ceva haine, o umbrelă și o sticlă de apă și a început distracția. Unde am fost prima oara? La munte! Fiecare excursie, fiecare traseu a venit cu o poveste, treptat am început să adun amintiri ce și-ar pierde din valoare dacă ar fi scrise. Prima excursie la munte a fost o adevărată gură de aer. Aparent car doar lucruri materiale, dar adevărul este că sunt mereu plin cu vise, speranțe și uneori dezămăgiri, iar dezamăgirile nu le poți arunca așa în văzul lumii pe stradă și nici nu le poți lăsa într-un colț ascuns de lume. Cu dezamăgirile e cel mai complicat, ele trebuiesc plimbate, înțelese și transformate în învățături. Prima excursie la munte a dus la o astfel de transformare și oficial pot spune că am venit mai ușor înapoi. Nu ar avea rost să vă spun cum a fost peisajul, dar vă pot spune că de cele mai multe ori alegem să plecăm spre o destinație pentru a ne schimba destinul, pentru a ne schimba noi și fiecare călătorie ne transformă. Oamenii obișnuiesc să asocieze această schimbare cu relaxarea de după un concediu, excursie sau escapadă, ori undeva departe de orașul în care ne petrecem timpul, dar eu cred că nu e doar relaxare, e o schimbare în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii nu aleg doar circuite turistice, oamenii aleg locații care să-i schimbe, locații aglomerate în care să nu își mai audă propriile gânduri sau locații a căror liniște să le acapareze sufletul zbuciumat. Călătoriile vindecă și când înțelegi acest lucru, devii într-o oarecare măsură dependent de ele. Cu cât ai o viață mai aglomerată și mai stresată cu atât dorința de a pleca undeva e tot mai mare.

Eu sunt genul de rucsac plimbat măcar o dată pe lună undeva, nu contează unde, important este să nu fie acasă, să nu fie Iași. Dintre toate escapadele mele, cel mai mult mi-a plăcut la Viena. Deși era doar 6 dimineața, eu m-am plimbat liniștit prin străzile din Viena. Nu-mi place aglomerația, îmi place să mă reflect în geamurile magazinelor, îmi place să stau liniștit pe o bancă în parc și să mă bucur de liniște, de aerul proaspăt, de soare sau de nori. Nu sunt un rucsac mofturos, unde mă pui acolo stau, dar recunosc îmi place să stau în locuri noi. Când stau în porbagaj, alături de alte rucsacuri mă laud cu toate locațiile care le-am vizitat. Eu am văzut Brașovul, Bucureștiul, Castelul Bran, Tg Ocna dar am văzut și Veneția, Viena, Roma, am văzut delfini și rechini, am văzut multe și câte aș vrea să mai văd. Totuși, nu de fiecare dată ies învingător când încep să număr locațiile, pentru că unele rucsacuri au fost și mai norocoase, au văzut America pentru că stăpânii lor au ales să muncească și să viziteze în același timp, au ales să plece peste mări și țări cu work and travel și să vezi acolo povești și întâmplări rupte din filme.

Citește și >>  Povestea contorului electric

Totuși, toți împărțim același sentiment al împlinirii după orice călătorie, de orice tip, orice drumeție se transformă într-o vancață specială, iar cei ce ne poartă și pe noi în spate, alături de alte griji zilnice, devin mai buni, mai inspirați, mai speciali după astfel de experiențe.

vacanta speciala istanbulDacă m-ai întreba ce îmi doresc acum, ți-aș spune că aș vrea să văd lumea dintr-un balon, aș vrea să plutesc deasupra unui oraș și deasupra apei. Aș vrea să prind un apus și treptat să mă bucur de întuneric și să tresar la fiecare scânteie a unui bec aprins. Dacă aș fi om cred că aș privi la infinit luminițele și pentru fiecare scânteie mi-aș pune o dorință, o nouă locație în care să ajung și o nouă lecție pe care să o învăț.

Cred că fiecare oraș ne poate învăța câte ceva din cultura și tradițiile lui și ne poate ajuta să ne regăsim liniștea interioară, să ne regăsim pe noi. Ar fi multe de povestit, jurnalele mele de călătorie nu încap prea ușor într-o postare pe blog, de fapt sunt convins că am scris mai mult, dar o forță necunoscută mie, a șters din gândurile ce le-am așternut pe aici, pe motiv că depășeam limita. Poftim viața de rucsac, când vine vorba de cărat nu am limită, dar când vine vorba de povestit, imediat mi se numără cuvintele.

Nu mi-ar ajunge 1001 de nopți să vă povestesc, dar am să mai prind eu laptopul și am să mai scriu câte ceva, câte o idee din fiecare vacanță, câte o învățătură, câte un vis…

Citește și >>  Sendvișul potrivit pentru un IT-ist

Povestea unui rucsac a fost scrisă pentru proba numărul 16 din cadrul SuperBlog 2015

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Concursuri, SuperBlog
gtools bianca ionel blog
Povestea unui meșter priceput

Mereu am fost de părere că fetele sunt mai creative decât băieții și mult mai atente la detalii și totuși...

Închide