Unde ai lăsat oamenii ce ţi-au intrat în suflet?

În copilărie lăsam pe oricine să ştie ce e în suflet la noi, îi lăsam să intre, să privească şi să plece. Pe măsură ce am crescut, am început să realizăm că în sufletul nostru e o valoare şi am decis să îl securizăm. Azi o perdea de mătase, mâine o draperie, peste câţiva ani o uşă, apoi o cheie şi într-un final am decis că nu e suficient doar atât.

Am pus un covor la intrare. De ce? Pentru a îi lua din ostilitate şi pentru a nu speria pe cei care se află în faţa uşii blindate din prezent. Bineînțeles şi pentru a-i obliga să se şteargă pe picioare, dacă n-au de gând să se descalţe.

Bun venit la mine în suflet!

Am trei camere. Una de primire a oaspeţilor, una pentru prieteni și una pentru mine.

Să intrăm în prima cameră din suflet

Te-ai şters pe picioare şi ţi-ai lăsat papuceii la uşă. Vrei să faci o impresie bună. E prima oară când ești la mine în suflet şi crezi că vei găsi totul aşezat pe culori, mărimi şi zile. Te aştepţi la draperii roz şi ceşcuţe de cafea cu bomboane dulci.  Ei bine, aşteptările tale nu se potrivesc cu realitatea.

Nu mi-a plăcut rozul niciodată, iar camera de primire a oaspeţilor e aproape goală. Sunt suficiente două scaune, o masă, o bucată de pâine, sare şi apă, că doar aşa se fac tradiţionalele primiri în case. Eu nu sunt o gazdă bună, nu vreau să impresionez, pentru că e sufletul meu şi tu trebuie să impresionezi dacă vrei un altfel de tratament. Vei pleca repede sau vei rămâne şi te vei transforma treptat în prieten şi astfel vei păşi spre cea de-a doua cameră.

Bun venit în suflet în camera a doua!

Vei crede că e o sală de cinema, întunecată şi cu bucăţi din viaţa mea ce rulează continuu. Apari şi tu în filme. Eşti acolo, lângă mine, ţinându-mă de mână, plângând şi râzând lângă mine. Avem o canapea veche pe care stăm cu orele şi multă ciocolată. E camera în care ne punem pe picioare sufletul, împreună. E camera noastră cu spini pe jos ce îi simţim în tălpi. Ei ne vor aminti mereu prin ce am trecut împreună. Şi tu pleci, dragă prieten şi rămân eu şi alerg repede în camera mea.

Am buzunarul plin de chei, uşa e plină de lacăte, pentru că e camera mea. Doar eu am voie să pătrund acolo. Totuși…

Am lăsat oameni să intre în sufletul meu şi chiar să îşi lase greutăţile ce îi apăsau.

Am lăsat oameni să rupă din perdele şi să-mi deschidă geamuri. Am lăsat oameni să mă urmărească prin draperiile camerelor uitate netrase.

Am lăsat oameni să intre în sufletul meu fără să se şteargă pe picioare şi să-mi murdărească camerele, să-mi strice decorul, să lase totul pustiu după ce pleacă.

Am lăsat oameni să arunce cu bucăţi de sticlă şi spini în pereţii camerelor mele.

Am lăsat oameni să pătrundă în camera prietenilor deşi nu îmi erau prieteni.  Am lăsat  oameni să intre în camera mea şi să distrugă totul.

Ce am învățat de la cei care au ajuns în suflet la mine?

Am învăţat de la aceşti oameni care îmi sunt slăbiciunile. Unde greşesc, unde las uşa prea mult deschisă şi cum să-i simţi pe cei care vor doar să-ţi bântuie sufletul.

După multe intrări nedorite, am învăţat că sunt şi oameni care ştiu să se furişeze în sufletul tău, să treacă direct în camera prietenilor, să se plimbe prin camera ta fără să strice nimic, fără să întrebe de ce şi fără să aştepte nimic la schimb.

Sunt oameni care merită să fie acolo. Sunt oameni care te iau în braţe şi îţi aduc linişte. Sunt oameni care nu te lasă să cazi şi aleg să cadă ei în cel mai comic mod, pentru a te face să zâmbeşti. Sunt oameni care intră în camera ta şi îţi pansează rănile. Sunt oameni care îţi fac dimineţile mai bune, care îţi toarnă speranţă în cafea. Sunt oameni care îţi lipesc steluţe fosforescente pe pereţi pentru a-ţi aminti de copilul din tine.

11 Comments

  1. Rokolla

    august 30, 2017 at 12:24 am

    O abordare interesanta si un articol care te caracterizeaza!
    Treptat am invatat sa nu mai las pe toata lumea sa-mi vada camerele pentru ca nu au cele mai bune intentii. Am devenit am selectiva

  2. paula sosoi

    august 28, 2017 at 7:53 am

    Interesanta abordarea, expunerea si tind sa iti da dreptate. Nu oricine trebuie sa ne vada sufletul, esenta, deoaree asa devenim mai vulnerabili. La cat mai multe postari de genul asta 🙂

  3. Barascu Violeta Ramona

    august 27, 2017 at 9:49 pm

    M-am gandit la cemerele sufletului meu dar cred ca am mai multe, ele difera in functie de starea mea de spirit, se remodeleaza, iau culorile sufletului meu. Un articol foarte frumos pe care l-am citit cu reala placere.

  4. Cristina Barbieru

    august 27, 2017 at 4:20 pm

    Woow! Ce articol frumos, m-ai emotionat.

  5. Aluculesei Brindusa

    august 27, 2017 at 12:58 pm

    frumos articol,eu nu dau drumul usilor sa imi intre nimeni in suflet!

  6. Irina Sima

    august 27, 2017 at 12:48 pm

    Nu m-am gandit niciodata la o astfel de abordare. Dar asa este… toti avem 3 camere ale sufletului. Eu am tot primit in camera mea persoane care nu aveau ce cauta acolo. Au distrus, au murdarit si apoi au plecat lasand totul vraiste. Acum am pus lacat si greu mai patrunde cineva. Am avut o perioada chiar de izolare, inchizandu-ma acolo. Dar in cele din urme, dupa ce am facut ordine am iesit si am inceput sa ma bucur de viata sa ii accept pe cei din jur asa cum sunt, sa ma accept pe mine asa cum sunt si sa nu mai acord importanta la absolut orice.

  7. Mihaela Curea

    august 27, 2017 at 12:18 pm

    Trebuie să învățăm să avem curaj să facem ordine în suflet și între prieteni. E greu, ne leagă amintiri, dar doar amintirile sunt frumoase, prezentul nu ne mai leagă.

    1. Bianca Ionel

      iulie 22, 2017 at 7:36 pm

      Mulțumesc 🙂

  8. mihaisoare32

    septembrie 13, 2013 at 7:14 am

    Perfeect! Ca tot ma intrebam ce articol sa scriu. Aveam si eu o idee asemanatoare si articolul asta a venit ca un val de inspiratie. 🙂
    De altfel, foarte tare gandit totul, mi-a placut ideea cu camerele si modul cum treci dintr-una intr-alta. :D.
    Foarte, foarte tare. Unul din putinele articole pe care le-am citit pana la capat. 🙂

  9. Bianca

    septembrie 13, 2013 at 9:37 am

    Mulţumesc. Mă bucur că am acordurile mele au rezonat. Ai nimenit bine numele 🙂

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Şi pansamentul îţi poate face rană…

Totul începe când crezi că eşti imun la tot ce implică sentimente. După ce ai decis să îţi laşi rănile...

Închide