Web Analytics Made Easy - StatCounter
1 an de Authentic Digital Marketing - Bianca Ionel - Digital Fairy Iasi - Site prezentare - magazin online - marketing - SEO
1 an de Authentic Digital Marketing 3 august 2021 bianca ionel web developer iasi

1 an de Authentic Digital Marketing

Astăzi eu și Authentic Digital Marketing sărbătorim 1 anișor.

Acum un an am devenit „administrator la firma mea”, și în acte, iar azi e „nunta de hârtie” cum mi-ar fi mai simplu să spun – apropiații știu de ce.

Ce-i drept, au fost cam multe hârțoage anul acesta, probabil mai puține decât în anul ce urmează. N-am să mă plâng de taxe, impozite și alte declarații pe care instituțiile statului se trezesc că le vor peste noapte de la antreprenori. N-are sens și miorlăitul nu mă caracterizează. Am să plantez copaci în fiecare primăvară, poate compensez teancurile de hârtie necesare existenței lunare a unui SRL, PF etc.

Dacă ar fi să trag linie, am senzația că a trecut foarte repede acest an. Nici n-am apucat să pun la portofoliu pe site tot ce am lucrat. Abia mi-am urcat niște proiecte din 2019, de când eram freelancer.

Sper că dragostea noastră să dureze mai mult de 3 ani. Nu de alta, dar de vreo 24 de ani durează dragostea mea pentru programare și de vreo 14 cea pentru site-uri web. Acum, cei care nu știu de la ce vârstă m-am apucat să programez, se vor întreba câți ani am. Suficienți cât să încep fraze cu „Pe vremea mea… se făcea Turbo Pascal.”

Dacă am iubit mereu ceva, acel ceva e libertatea de a fi, de a crește, de a descoperi și a contura lucruri noi. Asta îmi oferă programarea web și rolul de antreprenor, asta mă motivează să mă trezesc, aproape zilnic, la 5 AM.

Pe lângă programare se adaugă și muzica, fotografia și alte pasiuni ce îmi fac sufletul să vibreze și să spun pas, uneori, distracțiilor și altor ieșiri cu gașca. Nu-mi pare rău când spun pas. 🙂 Ca în orice relație pe care vrei să o crești și într-o afacere e nevoie să investești timp, energie, resurse.

Uneori te simți epuizat, alteorUneori mă simt epuizată, alteori aș vrea să renunț… însă nu o fac, chiar dacă sunt și zile mai puțin bune. Nu o fac pentru că satisfacția sufletească compensează totul. Chiar dacă, acum un an, cu frică în suflet am spus „da” acestui drum, azi sunt recunoscătoare pentru alegerea făcută. Dacă m-aș întoarce în timp, n-aș grăbi lucrurile, pentru că aveam nevoie de 3 august 2020 ca să adun know-how-ul necesar acestui rol pe care mi l-am asumat. Atunci a fost momentul magic să ne luăm cu acte.

Aș vrea să spun că totul e pe plus, dar cred în legea echilibrului prea mult. Contabilicește o fi, însă sunt omul care contabilizează și clipele din viața sa, indiferent de rol, nu doar materialul.

Pe 3 august 2020 am închis o ușă și mi-a trebuit vreo jumătate de an ca să înțeleg că în aceeași zi, am deschis alta, ce mi-a oferit o nouă cale spre propria redescoperire.Am deschis o ușă pentru care sunt recunoscătoare la fiecare început și final de zi, o ușă care m-a responsabilizat și mai mult, m-a organizat și mai tare (da, mai era și este loc, m-a pus serios cu burta pe carte și cursuri de antreprenoriat, de la Lorand Soares Szasz și Monica Ion, pe lângă cele pe care le urmam deja în domeniul IT, pentru a mă transforma în omul de azi, de aici și acum. Omul care sper că este mai mult decât un rol, o hârtie, o entitate juridică.

Lecția acestui an este legată de TIMP.

Ține de noi să ne asumăm, indiferent de rolul pe care îl avem, UNDE oferim cea mai importantă resursă a noastră. Felul în care alegem să investim timpul de azi o să se reflecte în ceea ce suntem mâine, indiferent de rol.

Sper să vină și ziua în care pe 3 august o să fie cu party de ăla, cu bumbtzi-bumbtzi, „dă firmă” și ziua în care o să mă promovez mai mult, fără să-mi fie frică de propriul ego ce ar zburda pe câmpii.

Până atunci, suflu în lumânărică și mă întorc la site-urile de prezentare și comerț online, cu recunoştinţă în suflet pentru tot ce a fost și este, pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit și pentru cei care m-au ales să fac magie pentru afacerea lor. 👩🏻‍💻

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.