Transformări în miez de noapte

În noaptea ce a trecut am privit prin microscop cele mai ascunse manifestări ale sufletului meu. Erai şi tu acolo, ca de fiecare dată, nelipsit, sigur pe tine, plin de energie. Te-am simţit mai aproape ca niciodată, deschis şi dornic să împărtăşeşti cu mine cele mai mărunte trăiri şi dureri, aşa cum o faci mereu.

Paradoxal era vară.
Amândoi fugim de frig, tu în mod special. Ştii exact locul din care porneşte frigul şi îţi invadează tot corpul şi mereu ai grijă să îţi fie cald şi să emani căldură şi în jurul tău.

Aseară a fost temperatura perfectă, soarele care doar să încălzească şi să nu ardă, aerul respirabil şi nu plin de praf sau prea umed. Ultima dată amandoi am lăsat frigul să ne atingă sufletele şi pielea, acum era momentul să ne bucurăm de atmosfera ideală.

Traseul, prea cunoscut pentru amândoi, dar poate era prima oara când ne plimbam atât de relaxaţi pe el. Ai tendinţa să fugi de plimbări, mult timp am crezut că nu te definesc, dar nu ar fi prima oara când faci ceva ce nu te caracterizează în mod constant, lângă mine. Ţi-ai deschis sufletul, cum o faceai de fiecare dată şi mi-ai spus, repede şi cu o voce iritată tot ce te deranja şi îţi strica dispoziţia. Ştiai că eu, te voi asculta  şi te voi linişti. Apoi vei pleca reparat în treburile tale, fără să recunoşti că ai fost vreodată acolo pentru tine.
Rar, admiţi că tu ai avut nevoie de mine şi totuşi vii, când nu mă aştept, dar mi-e dor, când nu te chem, dar te vreau, acolo, ascultând vocea ta, ascultând freamătul interior.

Citește și >>  De ce am plecat?

Ne-am plimbat pe jos mai bine de două ore, în care telefonul ţi-a sunat constat. Ai inventat zeci de pretexte, doar ca să mai rămâi lângă mine şi să vorbim, de toate, relaxaţi şi deschişi ca întotdeuna. Cu siguranţă îmi doream o astfel de plimbare, prinsă strâns dar totuşi lejer de mâna ta.

handtohand
Mereu mă faci să mă simt mică şi protejată lângă tine, chiar şi în vis. Mânile noastre împreună sunt un colaj de forme şi emoţii. Noi doi, unul lângă altul topim timp, solidificăm dorinţe, vaporizăm durere, condensăm fericire, sublimăm vise neîmplinite şi desublimăm imposibilul.

E darul tău, de a fi acolo când sufletul meu ţipă de dor şi e darul tău să pleci prea devreme, pentru că, amândoi ştim, lucrurile bune durează puţin, prea puţin şi tot timpul suntem incompleţi unul fără celălalt…

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Proza
Locul ei…

Ai adormit cu capul pe pieptul lui sau în braţele lui, dar te-ai întrebat vreodată dacă el e lângă tine...

Închide