Aleargă şi tu pe 24 august la Iaşi!

Anul acesta pe 24 august va avea loc ediţia a II-a a Maratonului Sănătăţii la Iaşi.

Prima ediţie a avut loc anul trecut în mai şi Dragos Zupcu, un tânăr de 15 ani din Iaşi ce suferea de hepatită autoimună, ciroză hepatică decompensată, a fost motivul pentru care s-a organizat crosul umanitar.

Maratonul de anul trecut a fost supus vremii capricioase, suferind o amânare de pe 19 mai până pe 27 mai, dar a  avut un real succes, motiv pentru care organizatorii Rotaract din Iaşi şi fundația Surâsul albastru au decis să dea startul celei de-a doua ediţii.

Anul acesta, ieşenii sunt invitaţi să alerge pentru copiii cu autism, organizatorii intenţionând să amenajeze un centru de terapie şi informare în Iaşi cu banii ce se vor strânge în urma evenimentului.

Startul se da la ora 10:00, pe data de 24 august 2013 traseul fiind următorul :

START – Ciric – Moara de Vânt – Podu de Fier – Bulevardul Tudor Vladimirescu – Bulevardul Mageron – Podu Roș – Palas (esplanadă) – FINISH

Înscrierile pentru maraton se fac în perioada 10 – 24 august la centrele info din Palas Mall, iar în ziua evenimentul în zona de Start. Se pot înscrie persoanele care au peste 16 ani şi care achită o taxă de participare de 20 RON, bani ce vor ajunge la copiii cu autism.

Pentru cei care încă nu sunt convinşi că participarea lor la eveniment este importantă, îi invit să vizioneze următorul video, cu speranţa că pe 24 august vor alerga din toată inima.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite aici sau pe pagina de Facebook Alerg Pentru

Copiii cu autism au nevoie de tine! Aleargă pentru ei!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: