Am mai rupt o bucată…

E 7 și tot atâtea vieți am pierdut în noaptea ce tocmai s-a sfârșit. „E important să știi să câștigi, dar e mai important să și pierdem și să facem un pas înapoi pentru următoarea rundă” mi-ar spune ultima lumină ce îmi mai trece prin viață.

Iar am pierdut, iar pași înapoi… am făcut atât de mulți de prezentul meu e viitor.

Am rămas prinsă în trecut pentru a-l vedea așa cum n-am avut curaj niciodată: gol și lipsit de suflet, lipsit de copilul ce n-am avut voie să fiu, lipsit de afecțiunea ce ar da sens viitorului meu și nu al altora. Deja aud: „Am făcut totul pentru tine!”. Așa-i… „ai făcut”, dar (m-)am simțit „nimic”.

Și acum ar trebui să fiu eu? Să trăiesc ca și cum am primit tot ce mi-ar fi fost necesar să cresc? Să simt fericirea ce habar nu am cum se simte? Sau ar trebui să mă las iar și iar pe mine pentru liniștea altora? Și când nu o fac să-mi atârn vinovația de gât și o port drept ankh? Pentru că-s rea, pentru că alții…

Am făcut prea mulți pași înapoi pentru a mă găsi și tot fac. Mă întreb dacă aș ajunge embrion m-aș regăsi acolo? Atunci aș fi eu sau aș fi tot o reflexie a perfecțiunii pe care nu o voi atinge niciodată în ochii celor ce m-au creat?

Trebuia să fiu un algoritm perfect, fără erori, fără excepții în fața imprevizibilului. Un algoritm fără suflet și fără emoții care execută comenzi pentru binele și bucuria altora. Un algormit pe care poți să-l cumperi și când nu-ți mai place să-l compari cu altele mai bune. Poate, poate își face și el un „update” și devine și mai bun. Poate își pierde toată identitatea și scopul cu care se obișnuise și devine altceva, de dragul celor care cer și nu se mai satură de mai mult, mai bine, mai ca alții… fără să le pese de ceea ce distrug pentru a crea altceva. Ani de zile de schimbări, adaptări și reinventări pentru fericirea altora…

Acum am mai rupt o bucătă…

De fapt… m-am făcut bucățele toată noaptea și m-am adunat înapoi ca să mă pierd iar și iar până în zori când a apărut speranța prinsă într-o ultimă gură de cafea și o bucățică de ciocolată. Ultima… va fi ultima bucățica de ciocolată și ultima noapte în care mă mai lupt cu mine. Asta îmi zic în fiecare zi de aproape un an.

Am mai rupt o bucată din mine și am înlocuit-o cu ciocolată…

Mă rescriu în fiecare zi până când voi fi algoritmul ce va avea sens în viața mea… mă fac bucățele până când voi găsi linia de cod ce mă va aduce în prezent așa cum n-am fost niciodată: întreagă, liberă și dulce.

3 Comments

  1. Camelia

    februarie 26, 2019 at 3:37 pm

    Citeam cu o uimire calmă, cu sufletul la gură, aproape eliberator. Mintea mi-a rămas pe loc și se chinuie să-și spună răspunsul, procesează aceste cuvinte, înțelesul lor și încearcă să simtă sentimentele dintre litere, cuvinte, propoziții. Îmi amintesc acum de asta, ca o parte a trecutului meu, gânduri și emoții care nu se mai simt acum, în prezentul schimbat de către deciziile anterioare de a mă accepta, de a nu mă mai lupta cu ceea ce sunt, ci doar, cresc.

  2. Galia

    februarie 19, 2019 at 7:40 am

    De cate ori iese la iveala „trebuie” de atatea ori ne rupem in bucati. Asa am fost eu. Nu trebuie nimic. A face pace cu trecutul e una din cele mai semnificative parti ale iubirii de tine. Si da, e minunat sa fii liber. Chiar crede-ma, totul e sa privesti cu compasiune trecutul . E trambulina de pe care sari in prezent de mai multe ori pana ramai definitiv ancorata in el. 😊

    1. Bianca Ionel

      februarie 19, 2019 at 8:08 am

      Mulțumesc pentru gânduri, mereu eliberatoare. Mulțumesc din suflet!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Ganduri
M-ai văzut vreodată
M-ai văzut vreodată?

- M-ai văzut vreodată? - Desigur, ce întrebare e asta?! - Nu doar la nivel fizic. Te întreb dacă m-ai...

Închide