Amnezie senzorială

Amnezie senzorială

Te-ai trezit singur, în totală beznă
Fără să ştii ce se întâmplă. Nimic!
Doar cu o greutate legată de gleznă,
În a nopţii temniţă unicul tău inamic.

Nu-ţi dai seama dacă eşti vinovat,
Când viaţa ta depinde de un vanilocviu
Ce-ţi va aduce, poate, bagajul adecvat
Cel mai dorit privilegiu: de a fi viu.

Ai fost aruncat în teroarea existenţei
Şi în acest interval de angoasă pură,
Ţi se întorc în trup amintirile dragostei
Pentru a simţi că ai şi suflet, făptură!

Poţi fi doar neliniştit şi dezamăgit,
N-ai câştigat o luptă cu teroarea vieţii,
După un discurs cenzurat ai şi fugit,
Sperând că te vei lovi de lumina dimineţii.

Pentru a-ţi curma o aşa cruntă durere,
Ţi-ai anihilat printr-o operaţie sufletul,
Dar centrul durerii persistă până la asfixiere
Și treptat îţi va dispărea şi zâmbetul!

Ai decis să-ţi suprimi simţurile,
Ai găsit în tine un întrerupător,
Spre o sinucidere senzorială, chipurile,
Începutul unei noi vieţi de actor!

Nu ai mai simţit nimic de atunci,
Doar senzaţii fără precedent puteau să te deschidă,
Să te cutreme în suflet şi să te arunce pe brânci
Să te transforme tot, în durere acidă…

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Poezie
suflet de piatra blogger iasi bianca ionel poezie
Suflet de piatră

Aveam nevoie de-o privire A unui ochi cu iris cunoscut, Să-mi strălucească blând în amintire, Și ochiul acela piatra s-a...

Închide