Articole evergreen pe blog

Cu siguranță târziu dar nu prea tărziu (sper), am ajuns să mă întreb ce procent din articolele de pe blog le pot încadra la articole evergreen și ce procent nu. Pe blog lucrurile au fost lăsate oarecum în aer pentru că natural am început să triez ce scriu și ce nu scriu aici.

Dacă în urmă cu câțiva ani alergam să bifez și 40 de articole pe lună, în prezent, cred că m-a izbit conștientizarea faptului că nu pot livra la infinit conținut care peste o lună nu mai e valid.

Am scris mult despre evenimente, despre întâmplări personale, despre tot felul de știri care dispar la fel de repede cum au apărut. Am înțeles după 7 ani de blogging că „jurnalul” trebuie să rămână jurnal și să fie scris de mână și păstrat pe birou sau în birou iar întâmplările cu adevărat esențiale care pot transmite ceva concret pot ajunge pe blog.

Cred că tuturor ni se aprinde „beculețul” la un moment dat și posibil acesta să fie momentul meu în care m-am trezit. Bineînțeles, „becul” meu s-a aprins cu ceva ajutor din exterior dar de asta e bine să ai prieteni și în offline care te mai întrebă ce „ciorbă” mai învărți pe blog.

Articolul acesta va avea și un update ulterior, în care, așa cum îmi place mie, am să vin cu statistici și alte cifre nebune și am să spun ce a mai rămas din 830 de articole prezente în acest moment pe blog.

Ce-mi doresc? Să rămână doar articole evergreen aici… iar asta implică o mare acceptare a faptului că uneori am bătut câmpii și acei „câmpi” au nevoie să dispară pentru a rămâne doar ce contează și doar ce va fi valabil pentru eternitate.


Foto credit: Subsemnata

1 Comment

  1. Marius Cucu

    octombrie 22, 2019 at 10:12 am

    Chiar si cele evergreen nu vor mai fi, la un moment dat asa… Eu bag un articol pe zi, in 99% din cazuri, de cativa ani de zile. Ca o terapie 🙂

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: