Astor și Pick N Dazzle Mai 2017

Luna mai mi-a adus a 10-a cutie Pick N Dazzle, în care am ales 3 produse Astor, iar unul a fost adăugat de specialiștii de la Pick N Dazzle în funcție de profilul de frumusețe completat. De aproximativ 2 luni am început să-mi adaug în cutie produsele pe care doresc să le încerc sau produsele cu care m-am înțeles foarte bine primite în alte cutii. Programul la care sunt abonată este cel Sleek – 6 luni, pentru care plătesc 79 RON/lună. Valoarea produselor din cutie a depășit de fiecare dată sumă plătită.

Produse Astor în cutia Pick N Dazzle

Luna aceasta mi-am dorit foarte mult să încerc produsele de la Astor, de aceea mi-am ales baza de machiaj, fond de ten și pudra din gama Skin Match. Pentru luna iulie am adăugat în cutie și corectorul de la Astor. Pentru cei care se întreabă de ce am trecut de la Rimmel Stay Matte la Astor, am să vă spun că am simțit nevoia de o schimbare. Vine vara și mi-am dorit o serie de produse care să încarce cât mai puțin tenul, dar care să-mi țină secreția de sebuum sub control. Am fost în magazine și am făcut un mic test al produselor Astor pentru a identifica culoarea potrivită, dar și pentru a vedea cum se împacă pielea mea cu ele și apoi le-am adăugat în cutia Pick N Dazzle.

Pick N Dazzle Astor
Pick N Dazzle – Astor
De ce nu am luat produsele Astor din magazine?

În una din cutiile Pick N Dazzle am primit fondul de ten Rimmel pe care îl folosesc de aproximativ un an. După aplicarea lui am constatat o diferența privind calitatea produsului și consistența acestuia. Deși era același fond de ten pe care îl foloseam de foarte mult timp acesta era diferit în sensul bun. Am căutat o explicație și singura care am găsit-o plauzibilă a fost cea legată de modul de depozitare a produselor. Cred că produsele din magazin nu sunt depozitate în condiții optime, lucru care le alterează calitatea. Acesta este principalul motiv pentru care am ales să comand de la Pick N Dazzle.

Citește și >>  Pick N Dazzle beauty box august

Pe lângă cele trei produse de la Astor, echipa Pick N Dazzle a adăugat în cutia lunii mai și un unt de corp cu glicerină de la mades RECIPES. Acest unt de corp se absoarbe rapid în piele și îmi place foarte mult că miroase la fel cu un scrub primit în decembrie. 

Unt de corp Mades Recipes - Pick N Dazzle mai
Unt de corp Mades Recipes – Pick N Dazzle

Mai multe despre acest unt de corp vă voi povesti într-o postare dedicată lui. Același lucru îl voi face și pentru produsele Astor. Pot să vă spun că am început să le folosesc și sunt chiar foarte încântată de cum se împacă cu tenul meu și mă bucur pentru alegerea făcută.

Pick N Dazzle Luna Mai
Pick N Dazzle Luna Mai
Descoperă și alte cutii Pick N Dazzle – Sleek

Ce părere aveți despre alegerile făcute pentru cutia Pick N Dazzle a lunii mai? Voi ați folosit produse de la Astor?

 

7 Comments

  1. ella

    mai 17, 2017 at 9:56 am

    Sunt curioasa de untul de corp desi nu ma impac asa bine cu produsele care contin glicerina, au un miros care nu ma incanta.

    1. Bianca Ionel

      mai 17, 2017 at 10:41 am

      Untul acesta miroase superb, nici nu se simte glicerina.

  2. Andraxela

    mai 16, 2017 at 11:14 pm

    Foarte faine produsele primite. Si eu folosesc cateva cosmetice din gama Astor si chiar imi plac. Intentionez sa ma inscriu si eu pentru aceasta cutie 😀

  3. Iasmina

    mai 16, 2017 at 6:23 pm

    Nu am folosit aceste produse, dar ma bucur pentru tine daca te multumesc alegerile facute.

  4. Antoaneta

    mai 16, 2017 at 3:40 pm

    Foarte interesant. Nu stiam nici de aceasta varianta de cumparare, dar nici de Pick N Dazzle .
    Ma uit si eu pe site pentru ca m-ai facut curioasa! Eu folosesc fond de ten mai rar, insa rimel folosesc zilnic asa ca as prefera ceva de calitate.

  5. RalucaT

    mai 16, 2017 at 2:57 pm

    Nu stiam ca cei de la Pick N Dazzle au si produse Astor. Ma tenteaza si pe mine din ce in ce mai mult sa comand de la ei.

  6. coco

    mai 16, 2017 at 1:53 pm

    nu stiam ca acum iti poti alege si ce produse doresti, este o idee tare buna!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Pick N Dazzle, Review Bianca Ionel
beauty blogger iasi crema ten matifiat
Vrei un ten matifiat și hidratat?

Dacă ai ajuns aici înseamnă că și tu ai un ten gras sau mixt, cu porii dilatați și cea mai...

Închide