Au început pregătirile pentru FestudIS 2014

În fiecare an FestudIS devine sesiunea cea mai aşteptată de studenţi, iar eu până acum am fost prezentă de fiecare dată acolo pentru a susţine Liga Studenţilor Economişti Iaşi. Este liga şi familia mea, este locul unde mi-am petrecut toţi anii de studenţie trecând prin momente şi emoţii unice.

Am început ca simplu membru, apoi mi-am dorit mai mult şi am decis să candidez ca şi Responsabil Educaţional, iar după un an, schimbătoare cum sunt şi dornică de noi provocări am candidat ca şi Responsabil Media şi IT. Cei doi ani petrecuţi în Consiliul Director al Ligii Studenţilor Economişti m-au învăţat multe, dar au ţinut loc şi de familia care îmi lipsea. Acum am revenit la poziţia de membru, cam pasiv ce-i drept, alumn în prezent, nu pentru că aşa îmi doresc ci pentru că timpul meu e din ce în ce mai limitat. Mai multe despre mine poţi afla şi într-un interviu luat de Ştefan Alexandrescu.

Anul acesta sper să vad din nou Liga Stundeţilor Economişti pe podium la FESTUDIS, aşa cu au fost în fiecare an.

Îmi amintesc cu drag de anii când eram şi eu alături de ei, cine ştie poate voi fi şi anul acesta şi anii ce vor urma. Mai jos este chiar un moment din cadrul Live Band, un eveniment marca LSE organizat în cadrul FestudIS 2014.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Evenimente
Cum a fost la premierea piesei de teatru Hangiţa?

A fost sală plină, am râs copios şi cu siguranţă fiecare din cei prezenţi acolo a plecat cu o lecţie...

Închide