Azi nu!

Azi nu am suflet! Azi nu! Azi nu-ți pot vorbi, azi nu vreau să simt nici frig și nici febră musculară. M-ai strigat, te-am auzit, dar am ales să alerg mai departe.

Te-ai încăpățânat ca de fiecare dată să mergi în urma mea și să fii acolo când am să cad. Mă știi, prea bine și nu-mi place asta. Alerg până nu-mi mai simt gambele și apoi mă târăsc spre casa din prăpastie. Nu te-am lăsat niciodată să mă ajuți să ajung acolo, deși mi-ar fi fost mai simplu așa.

Nu mi-am dorit niciodată să depind de cineva, nici măcar de tine. Și oarecum depind, emoțional, spiritual… habar n-am. Mi-a plăcut mereu că m-ai lăsat singură când ți-am cerut și ai crezut în mine. Ești singurul care a făcut asta în zilele în care eu nu mai credeam în nimeni și nimic.

Mă privești și semănăm, prea mult. Nu știu dacă ți-ai lăsat amprenta personală pe mine sau doar așa s-a întâmplat.

De multe ori mi-am pus la îndoială autenticitatea din cauza acestei asemănări. Nu ai stat atât de mult timp în preajma mea și totuși dacă nu ai fi stat deloc eram la fel?

***

– Nici tu nu știi să te oprești înainte să distrugi o părticică din tine!
– N-am distrus nimic, doar am conștientizat că încă e acolo.
– Prin durere?
– Nu simt durere!
– Dar ce simți?
– Nimic!
– Și ești mulțumită de alegerea asta?
– E mai simplu așa.
– De când alegi ce e mai simplu?
– De când toată lumea pleacă.
– Nu toată și nu e vina ta că pleacă.
– Dar a cui?
– A lor. Ei sunt cei care nu pot rămâne din diferite motive ce nu au legătură cu tine, e vorba de ei.
– Zici?
– Ai să vezi în timp. Ai răbdare și nu te mai pedepsi pentru că nu ești piatră.
– Azi nu! Azi sunt piatră, mi-e mai bine așa!

Citește și >>  Transformări în miez de noapte

***

– Dar când, luni?
– Lasă-mi ziua de luni!
– De ce? Cum ar fi un articol ziua de luni începe cu suflet?
– Cred că am unul și deja e planificat totul pe luna asta.
– Și cele mai bune lucruri ți se întâmplă când le planifici?
– Vrei să regret că am ales să vorbim azi?
– De când ai tu regrete?
– De azi, de…
– Pe cine minți? Tu nu regreți nimic!
– Ba da! Regret că am simțit când trebuia să fiu de piatră, că m-am implicat când trebuia să stau în banca mea, că am sufocat oameni cu felul meu de a fi.
– Și acei oameni regretă că te-au întâlnit?
– De unde să știu asta! Poate regretă… poate își imaginau că sunt altfel, că sunt normală.
– Ești normală, crede-mă și nu ai de unde ști dacă regretă sau nu. Ei nu vorbesc, nu scriu, nu sunt ca tine. De asta au plecat. Oamenilor le este frică de nou, diferit, de tot ce îi scoate din zona lor de confort.
– Și mie…
– Nu! Ție îți este frică de tine și de puterea pe care o ai și alegi să o ții în lanțuri.
Mi-e frică de oameni și de cum vor reacționa.

***

– Câte vise ți-au distrus oamenii din jur și tu ai continuat să lupți pe ele?
– Pe toate…
– Acum ce te oprește să nu te lași liberă? Oamenii sau tu?
– Reacțiile oamenilor.
– Ce-ar fi să nu-ți mai pese de ei și să-ți pese de tine?
– Tocmai pentru că îmi pasă am ales să fiu așa.
– Și ai impresia că afectează pe cineva, cu excepția ta și a mea, această alegere?
– Pe tine de ce te-ar afecta?
– Pentru că e vorba de tine și nu pot fi indiferent.
– Dar ai fost.
– N-am fost indiferent, te-am lăsat să alegi singură. Să fii autentică!
– Și?
– Ai făcut aceleași alegeri ca mine.
– Și am ales bine?
– Dacă ai fi ales bine, crezi că eram aici?
– Deci ăsta e secretul pentru a te avea lângă mine? Să aleg greșit?
– Poate nu ai ales greșit și eu sunt mereu lângă tine, dar nu trebuie să simți asta.
– Nu trebuie?! Asta e concluzia ta? Că nu trebuie să simt! De când știi tu ce îmi trebuie mie și ce nu?
– Nu știu, dar semănăm.
– Tu nu duci lipsă de afecțiune!
– Eu nu o las să mă controleze.
– Și eu ce fac acum? Nu tot asta?!
– Tu acum te-ai lăsat controlată de reacțiile celor din jur și acționezi conform lor. E o diferență. Dacă ei nu sunt dispuși să primească, tu nu ar trebui să te oprești din oferit.
– Și cui să ofer?
– Ție!

Citește și >>  Poți să-mi spui orice!

M-ai luat în brațe înainte să izbucnesc în plâns, dar finalul era deja previzibil. Nu mi-am putut controla lacrimile și tu m-ai lăsat să tremur și să plâng. M-ai lăsat să simt toată furia și toată nedreptatea pe care o negam de câteva zile. Ai reușit să mă faci să simt, nu mai conta ce. Simțeam pentru prima dată după mult timp.

– Te duc acasă?
– M-ai dus vreodată?
– Nu te-am văzut așa până acum.
– Mă descurc!
– E frig, simți asta?
– Da, simt și nu simt doar frig.
– Atunci fugi!
– Azi nu mai pot să fug. Am fugit suficient.
– Mâine ce faci, fugi?
Trăiesc!
– Atunci fugi și trăiește!

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

februarie 8, 2018

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Proza
toamna asta bianca ionel blogger iasi
Toamna asta e frig

Toamna asta e frig și ceață. M-am trezit zgribulită în căutarea unui loc în care m-aș putea cuibări, în căutarea...

Închide