Biserica de pe Muntele Fericirilor

A doua zi de pelerinaj în Țara Sfântă începe cu Biserica de pe Muntele Fericirilor, un loc superb, ce m-a impresionat. Am ajuns acolo la primele ore ale dimineții și m-am putut bucura de soarele de la începutul lui noiembrie și de frumusețea locului în sine. Dacă prima zi de pelerinaj în Țara Sfântă credeți că a fost aglomerată, stați aproape să vedeți ce urmează!

Scurt istoric a Bisericii de pe Muntele Fericirilor
  • a fost construită în anul 1935, pe ruinele unei biserici vechi ortodoxe;
  • tot în anul 1935 s-au descoperit porțiuni cu mozaic bizantin cu reprezentații ale Lacului Tiberiada, dar și a faunei și florei din jurul acestuia;
  • în altar a fost descoperit un mozaic al înmulțirii pâinilor.
Biserica de pe Muntele Fericirilor în prezent

Biserica de pe Muntele Fericirilor aparține unor călugări catolici și se află la 35 de metri sub nivelul Mării Mediteraniene.

La intrarea în biserică, deasupra ușii, se află o pictură ce surprinde scena înmulțirii pâinilor și peștilor.

Înmulțirea peștilor și pâinilor - Biserica Muntele Fericirilor blog bianca ionel
Înmulțirea peștilor și pâinilor – Biserica Muntele Fericirilor

M-a impresionat foarte mult mozaicul aflat în interiorul bisericii pe podea, dar și cupola acesteia.

Cupola în formă octogonală - Biserica Muntele Fericirilor blog bianca ionel
Cupola în formă octogonală – Biserica Muntele Fericirilor

Cupola bisericii are formă octogonală și pe fiecare vitraliu apare câte un citat din „Fericiri” scris în latină.

Fericirile scrise pe cupola Bisericii de pe Muntele Fericirilor bianca ionel
Fericirile scrise pe cupola Bisericii de pe Muntele Fericirilor

După cum puteți observa, pe cupolă sunt doar opt Fericiri din cele nouă, cea care lipsește fiind chiar ultima Fericire.

În fața altarului se afla scluptat în lemn două pagini ce cuprind Fericirile alături de note muzicale. Mi-a plăcut foarte mult această idee, motiv pentru care o puteți vedea și voi mai jos.

Fericirile scluptate în lemn - Biserica de pe Muntele Fericirilor blog bianca ionel
Fericirile scluptate în lemn – Biserica de pe Muntele Fericirilor
Altar Biserica de pe Muntele Fericirilor blog bianca ionel
Altar Biserica de pe Muntele Fericirilor

Biserica este foarte mică, dar frumoasă. Acustica acesteia este extraordinară și liniștea sufletească ce ți-o poate oferi nu o pot descrie în cuvinte. Este o îmbinare superbă de istorie, religie și fericire.

Citește și >>  Dudul lui Zaheu

Am surprins foarte multe cadre cu peisajul din jurul Bisericii de pe Muntele Fericirilor și am să vă invit să le vedeți la finalul acestui articol. Înainte de a lăsa imaginile să vorbească, mai vreau să vă arăt un mozaic superb, ce se află în curtea bisericii. Acesta surprinde cei doi pești și cele 5 pâini ce au fost înmulțite.

Mozaic Biserica de pe Muntele Fericirilor blog bianca ionel
Mozaic Biserica de pe Muntele Fericirilor
Peisaje Biserica de pe Muntele Fericirilor blog bianca ionel
Peisaje Biserica de pe Muntele Fericirilor

Dacă ajungeți în acest loc superb, vă recomand să încercați și sucul natural din fructul pasiunii. Voi ce părere aveți despre Biserica de pe Muntele Fericirilor?

7 Comments

  1. Hadasa

    februarie 4, 2017 at 5:55 pm

    Un loc interesant cu siguranta. Eu nu prea sunt incantata de biserici insa…

    1. Bianca Ionel

      februarie 4, 2017 at 6:13 pm

      De ce nu ești încântată de biserici?

  2. Matei

    ianuarie 30, 2017 at 10:42 pm

    Mi-ai dat o idee de unde aș putea să mai călătoresc! Îmi doresc de ceva vreme să vizitez Țara Sfântă dar nu mi-ai găsit niciodată momentul. Așa că mă mulțumesc să ghidez turiști evrei prin Iași în schimb! 😀

  3. Claudia`s Choice

    ianuarie 30, 2017 at 10:24 pm

    Arata superb, si toate imaginile imi lasa o senzatie de pace si liniste!

  4. Secretele frumusetii

    ianuarie 30, 2017 at 3:21 pm

    Articolul tău îmi aduce aminte de excursiile făcute cu părinți la mănăstirile din Moldova. Țin minte ca eram mereu fascinata de arhitectura, de desene si prea puțin înțelegeam adevăratul sens al bisericii.

  5. Andreea-Elena

    ianuarie 29, 2017 at 10:05 pm

    Foarte frumoasa manastirea. Nu am fost niciodata, mi-ar place sa o vizitez.

  6. ella

    ianuarie 29, 2017 at 8:38 pm

    Imi plac Bisericile, pe langa latura divina, impresioneaza prin arhitectura si picturi. Cupola e deosebita!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre In vacanta
Spranceana Muntelui panorama bianca ionel blog
Pelerinaj în Țara Sfântă – prima zi

În noiembrie 2016 am fost plecată 5 zile în pelerinaj în Țara Sfântă și astăzi am să vă prezint rezumatul...

Închide