Când a fost ultima oară când ai stat corect pe un scaun?

Azi nu vom sta strâmb şi vom judeca drept, ci vom sta drept şi ne vom judeca pe noi aspru. Noi bloggerii, scriitorii, programatorii şi toţi cei care ne petrecem mai bine de 8 ore pe scaun zilnic, suntem şi cei mai lipsiţi de interes când vine vorba de sănătatea noastră. Avem impresia că vom trăi mult şi bine până la adânci bătrâneţi pentru că munca noastră este lipsită de efort fizic şi se desfăşoară în condiţii optime. Chiar aşa să fie? Aş spune că vom trăi, cocoşaţi şi ne vom plânge de dureri de spate cel puţin o dată pe zi. Evoluăm zilnic, dar ne cocoşăm pe măsură ce suntem mai profesionişti şi fie vorba între noi, cine ar vrea să fie un CEO strâmb de spate?

evolutia omului
Evoluţia omului

Nici eu, nici tu, nici colegul tău de birou. Ne luăm cu treabă, suntem mai mult decât captaţi de ceea ce facem, avem umerii încordaţi, braţele încordate, eventual mai stăm şi pe marginea scaunului nostru ca şi cum am fi gata oricând de plecare spre rolul mult visat, Cocoşatul de la Notre Dame. Mai în glumă mai în serios avem nevoie de o schimbare. Un scaun de masaj!! Visul oricărui chinuit de scaunul actual şi evident scaunul în care toţi am avea poziţia corectă, sau cel puţin asta e scuza pentru poziţia actuală, că nu e bun scaunul.

scaun funny

Noi, oameni cu scaun la cap, avem online foarte multe posibilităţi spre visul nostru de CEO, cu super scaun, invidiat de toată lumea din birou. Am putea jura că e un mit şi doar cei care au poziţii înalte în firmă au şi spatele drept, dar nu e aşa.

Legenda spune că într-o dimineaţă, un simplu angajat, pe numele său XACT, s-a trezit cu o durere îngrozitoare de spate, abia reuşind să ajungă la serviciu. S-a privit în oglindă, înainte de a ieşi din casă şi s-a speriat de cum arăta. Durerea îi desfigurase şi faţa, nu doar spatele.Drumul spre locul de muncă, era lung şi anevoios şi lucrurile mergeau din ce în ce mai rău când a pierdut şi autobuzul ce îl ducea spre unicul lui loc unde spera să uite de apăsătoarea durere. Cocoşat de durere încerca să-şi amintească ce a făcut de a ajuns atât de chinuit şi ce s-a întâmplat cu postura lui prezentabilă şi dreaptă, precum un falnic brad.  Îşi pierdea puterile, dacă întârzia îşi putea pierde şi slujba şi cel mai rău, putea să-şi piardă iubirea vieţii lui, soţia, care a rămas acasă îngrijorată şi speriată de starea lui. Şi-a dat seama că nu va ajunge niciodată la timp la serviciu şi a ales să îşi îndrepte paşii spre mare, spre singurul lor din Constanţa care îl putea linişti. Îşi amintea el din bătrâni că sarea de mare şi băile în apa mării ar putea să-i oprească durerile. Ajuns pe plajă, s-a descălţat, simtea cum nisipul îi masează talpile şi îl linişteşte. S-a întins la malul apei pe plajă, a lăsat marea să îi spele nisipul de pe tălpi şi să-i liniştească sufletul. Era lipsit de speranţă şi lipsit de orice gând. Nu a trecut mult timp, când, lângă el s-a aşezat un călugăr.

– Ce durere îţi întunecă privirea?, la întrebat călugărul

– Spatele, mă doare îngrozitor.

– Înţeleg durerea ta şi aş vrea să ştii că nu eşti singurul în această situaţie. De când sunt aici am tot întâlnit oameni ca tine. Pe noi la templu, în Hong Kong, ne-a învăţat că orice durere poate fi transformată în fericire, atâta timp cât nu e vorba doar de fericirea ta.

– Interesantă învăţătură, dar cum să transform durerea mea în fericire şi cum să fac acea fericirea şi pentru alţii?

– Aici depinde doar de tine şi de sufletul tău.

– Nu te înţeleg, dar ce te aduce aici, atât de dimineaţă, te doare ceva?

– Durerea mea e mică, faţă de durerea pe care am văzut-o în ochii multor oameni de pe aici. Am venit să îmi limpezesc gândurile şi să găsesc o soluţie pentru o problemă ce mă macină de foarte mulţi ani.

– Mulţi ani? Ce problemă?

– Nu aş putea să te împovărez cu problema mea, trebuie singur să îi dau de capăt, asta e menirea mea.

– Înţeleg, dar aş putea face ceva pentru tine?

– Am un bagaj foarte mare, care îl port cu mine de mai bine de o lună, mi-e frică să nu se degradeze şi mi-e frică să nu îmi fie furat. Caut un loc unde să-l las pentru a mă putea întoarce în ţara mea.

– Cât de mare?

Călugărul îi arăta spre un vapor acostat în port.

– Tot?

– Nu doar o parte.

– Atunci, hai să mergem să îl luăm şi îl vom duce la mine acasă.

– Dar spatele tău?

– Nu va trece dacă stau aici, degeaba.

Cei doi au plecat spre vapor de unde au luat două cutii foarte mari şi le-au dus în casa omului nostru. Soţia acestuia era îngrijorată de starea lui şi credea că durerea ia luat minţile, dar şi-a ascuns îngrijorarea faţă de el şi de călugărul primit cu ospitalitate în casa lor. Au mâncat, iar călugărul a cerut să se retragă într-un colţ pentru a putea medita, lucru pe care l-a făcut toată noaptea. A doua zi dimineaţă, călugărul era plecat şi a lăsat în urma lui un bilet: În cele două cutii se află fericirea mea şi rezolvarea durerii tale. Caută-mă în Hong Kong şi transformă durerea oamenilor de aici în fericire.

Cei doi soţi au deschis cutiile. În una din ele era un scaun cu masaj şi în cealaltă un scaun de bucatarie. Şi-a privit soţia, cu lacrimi în ochi şi a întrebat-o:

– Şi tu aveai dureri de spate?

Ea l-a îmbrăţişat şi i-a răspuns afirmativ printre lacrimi.

După două săptămâni, XACT a plecat în Hong Kong să îl caute pe călugăr şi din iunie 2006 a început să importe scaune de calitate în Constanţa.

A avut grijă să le aducă şi foştilor lui colegi de birou şi să împartă la toţi cei cunoscuţi pentru a transforma toată durerea în fericire. De atunci, oricine din Constanţa poate avea un scaun care să îl scape de durerile de spate şi chiar oricine din ţară, pentru că afacerea s-a existins şi are şi un nume simplu şi direct ScauneOnline.ro

Acum, că ai aflat legenda, ştii că durerea ta e la un click distanţă şi dacă încă mai eşti nehotărât, cred că o poză cu scaunul mult visat îţi poate schimba părerea.

scaun masaj
Sursa foto: http://www.scauneonline.ro/scaune-de-birou-cu-masaj-off930/

Şi că să fiu convinsă că durerea ta de spate va dispărea şi vei avea şi poziţia corectă pe scaunul de mai sus, sau pe cel ales de tine ţine minte şi următoarele sfaturi:

 

[star_list]

    • modifică înălţimea scaunului astfel încât să nu fii nevoit să te cocoşezi pentru a lucra,
    • corectează-ţi poziţia umerilor prin rotirea lor spre exterior: omoplaţii se apropie unul de altul şi pieptul iese în faţă,
    • şoldurile şi genunchii ar trebui săformeze un unghi drept,
    • picioarelenu se ţin încrucişate, ci cu tălpile pe podea,
    • la fiecare 20 de minute de stat fă câteva minute de mişcare,
    • pentru ca legenda să rămână vie, spune şi apropiaţilor tăi de ScauneOnline.ro, dar şi de aceste sfaturi.

[/star_list]

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: