Ce înseamnă Crăciunul pentru tine? (partea a II-a)

Ce înseamnă Crăciunul pentru tine?

Dacă postarea anterioară v-a pus pe gânduri, această postare va fi strict despre mine și despre gândurile mele înainte de Crăciun, despre o parte din mine ce o țin bine ascunsă și despre acele dorințe de Crăciun care vor rămâne mereu dorințe.

Anul acesta încă nu am împodobit bradul. Posibil nici să nu o fac, cel puțin nu la Iași, pentru că aștept să mă mut. Din start Crăciunul meu e un pic șchiop. Fără brad, fără colinde și evident fără cadouri care să conteze cu adevărat pentru mine. Adevăratul meu cadou de Crăciun a fost faptul că mă pot muta anul acesta în casa mea. Cei apropiați mie, pot înțelege poate mai mult decât alții de ce numesc această mutare „cadou”.

Defect sau nu, am simțit mereu nevoia de a avea ceva al meu sau cel puțin asta s-a văzut de fiecare dată. Adevărul este că nu țin musai să fie ceva al meu, cu numele meu pe el, îmi doresc să simt că aparțin acelui loc. Îmi doresc că acel loc să mă dețină pe mine. Ce mi-ar face Crăciunul cu adevărat să conteze ar fi să am toată familia. Toată subliniez, alături, în acel loc, fără răutăți, fără comparații, fără critici. fără pretenții. Poate într-un an se va realiza și acest lucru.

Nu știu ce înseamnă Crăciunul pentru tine, dar Crăciunul pentru mine…

Crăciunul pentru mine, de aproximativ doi ani, s-a schimbat. Decesele din familie și-au pus adânc amprenta pe tot ceea ce înseamnă sărbători. Atunci, mai mult ca oricând simți lipsa, simți golul, simți dorul. Nimic nu mai este cum era. E destul de dificil să te lupți cu tradițiile respectate de mine de aproximativ 22 de ani. Și totuși de doi ani, acum va fi al treilea, mă lupt cu mine să schimb Crăciunul. Să îl fac să conteze pentru cei care au rămas alături de mine.

Cei care nu au pierdut pe cineva drag nu vor putea să înțeleagă ce înseamnă să așezi cu două tacâmuri în plus la masă din reflex. Nu știu ce înseamnă liniștea care doare și nodul în gât care apare când te gândești că nu îi ai pe toți alături de tine. Nu știu ce înseamnă să oferi de pomană ceea ce ar trebui să fie așezat pe masă în fața celor ce nu mai sunt. Nu știu ce înseamnă să realizezi că nu mai ai pe cine să colinzi. Nu știu ce înseamnă să îți dorești un om lângă tine și să nu-l mai poți avea niciodată.

Crăciunul în astfel de momente are și părți triste. Părți despre care oamenii evită să vorbească pentru că dor. Pentru că ne aruncă într-un borcan cu tristețe și melancolie și pentru că în astfel de momente orice colind, orice cadou, orice brad e fix egal cu zero. O parte din tine nu mai este acolo. O parte din tine nu se poate bucura pe deplin. O parte din tine inevitabil a murit o dată cu omul drag pe care l-ai pierdut.

Crăciunul meu e diferit, cel puțin eu îl simt diferit.

Din momentul în care începi să pierzi oameni dragi te transformi. Fără să îți dai seama ajungi să apreciezi mai mult oamenii de lângă tine și te străduiești să le arăți asta. Crăciunul meu are acorduri de pian, miros de scorțișoară și beculețe. Iubesc lumina și culorile și din toate bucuriile Crăciunului beculețele mă fascinează. Eu mă încadrez la acele persoane care fără să conștientizeze fac terapie cu beculețe, asta până am aflat că există așa ceva.

Aparent Crăciunul meu pare trist. Mulți ar putea spune că și eu sunt o persoană tristă pentru că nu zâmbesc prea des. Totuși pentru mine e bine, pentru mine e liniște, e pace, e căldură și e familie, mai presus de orice.

Pentru mine Crăciunul e o sărbătoare meditativă

E o sărbătoare în care gândurile mele rezonează cu cele ale persoanelor dragi mie. E o sărbătoare în care îmi fac timp să scriu un mesaj personalizat celor dragi sau să dau un telefon. De cele mai multe ori urările mele sunt bâlbâite, pentru că am emoții. Pentru că trec prin mintea mea atâtea urări și prin sufletul meu atâtea sentimente încât simt că nu le pot face față. Nu există Crăciun pentru mine fără o lacrimă de emoție sau de bucurie.

Îmi place să cred că nu sunt singura care simte așa sărbătorile. Îmi place să cred că în sufletul fiecărui om drag, sau măcar apropiat există acel spirit al Crăciunului. Acea bucurie de a fi alături de cei dragi, acea emoție când vine momentul de transmis gânduri și urări bune.

Ce înseamnă Crăciunul pentru tine?

Crăciunul pentru mine înseamnă brad împodobit cu părinții, turte cu nucă sau julfă, colinde undeva în surdină și bucurie.

Crăciunul pentru mine înseamnă să iau crenguțe de brad din piață și să le transform în coronițe de pus pe ușă. Coronițe ce obișnuiesc să le ofer celor din familie.

Crăciunul pentru mine înseamnă să prind în perdeaua din dormitor toate fundițele rămase de la îmbodobirea bradului.

Crăciunul pentru mine înseamnă un moment de reculegere în amintirea celor care făceau parte din el cândva.

Crăciunul pentru mine înseamnă liniște. E acel moment când sting toate luminile și aprind instalația din brad, mă asez în fotoliu și meditez la tot ce a fost, la tot ce am realizat și la tot ce va urma. Îmi place să privesc beculețele fără să clipesc până lacrimez, iar imaginea unei luminițe văzută printr-o lacrimă mă aduce în momentul în care mă las cuprinsă total de tot ceea ce înseamnă Crăciun.

Înainte de a încheia, spune-mi ce înseamnă Crăciunul pentru tine?

Aceasta nu va fi postarea mea în care vă voi ura sărbători fericite pentru că v-am pregătit o surpriză. Simt că în această perioadă pot să împart cu voi mai multe gânduri. Pot să sper că într-o zi o frază scrisă de mine va schimba starea unui om, gândirea altuia și îi va oferi unui altui om acel impuls de care are nevoie pentru a visa, a spera, a crede în el.

2 Comments

  1. Dorina

    decembrie 22, 2015 at 8:54 pm

    Bianca,îmi permit sa îți spun asa,pentru ca te simt aproape prin postările tale,deși nu am timpul necesar pentru a raspunde,pentru a aprecia o romașcancă de a mea!
    Ai cuvintele la tine,m – am regăsit in aceasta postare pentru ca e primul Craciun fără scumpă mea mama…..turtelele cu julfa le- am facut pentru prima data cu lacrimi șiroind de dorul dansei( in anii anteriori tot dădeam telefon dacă am facut bine,am respectat rețeta)si acum dau de pomana…
    Fetelor mele o sa le placa,dar sigur o sa amintească de cele făcute de bunica…
    O sa mai scriu,acum nu mai am putere,amintirile ma năpădesc deși știu sa îmi trăiesc si clipa…
    Te iubesc suflet frumos

    1. Bianca Ionel

      decembrie 22, 2015 at 9:05 pm

      Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase doamna Dorina, vă doresc să găsiți puterea în dumneavoastră și să vă bucurați de sărbători alături de fiice și de cei dragi. Vă îmbrățișez cu drag.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Ce înseamnă Crăciunul pentru tine?

Ce înseamnă Crăciunul pentru tine ... un brad frumos împodobit? colinde? Moș Crăciun? cadouri? Pierdem din esența sărbătorilor și ne...

Închide