Ce luăm cu noi în excursia spre viitor?

Trecutul aparţine celor fără viitor, aşa după cum viitorul aparţine celor fără trecut. – Marius Torok

Am tot privit săptămâna aceasta şi cea care a trecut la elevii care merg în drum spre şcoală şi am ajuns la concluzia că dimensiunea ghiozdanului e invers proporţională cu anii de şcoală. Pe măsură ce creştem cărăm mai puţin în spate şi mai mult în suflet. Te-ai gândit vreodată la bagajul ce îl ai în suflet zilnic? Oare ai un ghiozdănel mic şi elegant sau un rucsac mai greu decât tine?

Avem cu toţii bagaje diferite, dar şi un element comun: „trecut”. El e abecedarul pe care elevul de clasa I îl cară tot anul, iar noi îl cărăm toată viaţa. Elevului îi trebuie un an să înveţe literele, să înveţe să citească, nouă ne trebuie o viaţă să învăţăm să trăim.
Ar trebui să existe o şcoală şi pentru sufletul nostru şi un abecedar din care să învăţăm ce e bine să ţinem în bagajul vieţii şi ce ne face rău.

Mulţi dintre noi ţinem o bibliotecă în suflet, dar din păcate trecutul nu este o carte ce merită recitită sau păstrată de fiecare dată.

Cărţile cu siguranţă ne fac mai învăţaţi, dar nu şi trăirile din trecut ne pot face mai experimentaţi de fiecare dată. E adevărat că ne formează, dar uneori ne formează într-un mod negativ. Ne fac să ne punem scuturi, măşti, să ne protejăm de tot ce este în jurul nostru, uneori şi de lucrurile care ne fac bine, de oamenii care ne iubesc şi chiar de noi înşine.

Biblioteca din sufletul nostru poate fi un duşman şi ne poate trage într-o carte din ea de fiecare dată când suntem în punctul de a trăi un moment asemănător. Ne aduce teamă, ne aduce o lipsă de încredere şi de cele mai multe ori ne face mai mult rău decât bine.

Sunt pagini care ar trebui rupte din cărţile acestea. Sunt pagini care nu ne dau posibilitatea de a pleca de la zero de fiecare dată. Sunt pagini care nu ne lasă să trăim momentele la intensitatea la care trebuie, pagini care ne distrug vise, ne îndepărtează de oameni şi ne aduc stări din care ieşim cu greu.

Ar trebui să existe o limită a bagajului pentru fiecare, aşa cum există limite pentru bagajele de mână luate în avion. De ce să-i obligăm pe cei care ne ţin de mână să ne care şi bagajul?

Ar trebui să învăţăm să rupem pagini din biblioteca interioară zilnic, să ne amintim că fiecare gram contează şi fiecare gram ne aduce greutate, o greutate ce doare, ce nu ne lasă să păşim spre viitor. Ar trebui să păstrăm doar învăţăturile din experienţele negative, nu şi pe ele. E suficient să ştim doar cauza şi rezolvarea, nu toate trăirile, căzăturile şi durerile prin care am trecut.

Sunt momente care se vor repeta, dar lângă tine vor fi persoane diferite, care vor acţiona diferit şi e posibil să nu te judece pentru că plângi la un film, ci să te îmbrăţişeze şi să îţi aprecieze sensibilitatea. Sunt trăirile noastre, suntem noi, construiţi din cărămizi de emoţii, dorinţe, vise şi putere. De ce să spargem toate acele cărămizi care ne fac să ne simţim vii? Pentru că undeva într-o carte din sufletul nostru am fost criticaţi pentru ele?

Nu putem fi perfecţi în ochii tuturor, dar putem fi noi şi undeva, cândva, cineva ne va lua de mâna şi ne va iubi pentru ceea ce suntem. Dar, pentru a rămâne noi, trebuie să învăţăm cum să ne facem bagajul pentru ziua de mâine.

  1. Ce luăm cu noi în excursia spre viitor? | DISCERNE

    septembrie 19, 2014 at 6:51 am

    […] “bijuterii”. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, septembrie 2013. Publicat iniţial aici. Republicat cu permisiunea scrisă a […]

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Motivație
Şi pansamentul îţi poate face rană…

Totul începe când crezi că eşti imun la tot ce implică sentimente. După ce ai decis să îţi laşi rănile...

Închide