Ceai WOW Tea

În noiembrie, de Black Friday, mi-am comandat pachetul WORLD of Welness BOX, de la WOW Tea. Mai mult din curiozitate, dar și pentru sticluțele pe care le-am considerat foarte atrăgătoare. Nu sunt genul de persoană care crede în ceaiuri minune, dar obișnuiesc să încerc diferite metode pentru a îmi păcăli creierul când vine vorba de mâncare, mai ales după ora 18:00.

Sunt mai mult adepta unui stil de viață sănătos, a sportului și consider că ceaiurile te pot ajuta să ajungi mai ușor la rezultatele dorite. Acestea nu vor înlocui niciodată rezultatele pe care le ai atunci când ai o viață sănătoasă și echilibrată.

Ce conține pachetul WORLD of Welness BOX?

  • WOW Tea Detox,
  • WOW Tea APPETITE KILLER,
  • Sticla WOW TEA,
  • Sticla Fitness WOW,
  • Regim alimentar.

Întreg pachetul l-am achiziționat online la prețul de 99 RON, la care s-au mai adăugat taxele de transport. Coletul a fost livrat destul de repede, luând în calcul perioada aglomerată.  Înainte de livrare, am fost sunată pentru a confirma comanda și pe a alege culorile dorite pentru cele două sticle.

WOW Tea Detox

O dată pe săptămână obișnuiesc să mănânc doar fructe sau legume fără sare și uleiuri, motiv pentru care m-am gândit că mi-ar fi de ajutor și ceaiul WOW Tea Detox. O pungă de ceai are 150 de grame și ajunge aproximativ 21 de zile. Acesta trebuie consumat zilnic.

ceai detox wow tea review bianca ionel
ceai detox wow tea

Ingrediente: parti aeriene de Cimbrisor (Thymus serpyllum), frunze de Mate (Ilex paraguariensis), fructe de Maces (Rosa canina), fructe de Marar (Anethum graveolens), fructe de Paducel (Crataegus sp.), parti aeriene de Rooibos (Aspalathus linearis), frunze de Ceai-verde „Sencha” (Camellia sinensis), seminte de Mazariche (Vicia ervilla), frunze de Ceai-verde „Pu-erh” (Camellia sinensis), fructe de Guarana (Paullinia cupana).

Eu nu l-am consumat zilnic, în schimb l-am avut alături de mine de sărbători și am avut grijă să beau câte o guriță de ceai pe tot parcursul zilei. Vă pot spune că nu am făcut abuz de preparate, dar nici nu am simțit balonarea obișnuită sărbătorilor.

Citește și >>  10 lucruri care mi-au schimbat luna aprilie 2016

WOW Tea APPETITE KILLER

Cu siguranță, fiecare dintre noi are momente când ar mânca orice și oricât. Genul acesta de momente mă sperie și mereu caut să găsesc o explicație pentru poftele mele sau foamea mea excesivă, dar niciodată nu dau curs acestui apetit ieșit de sub control.

Ideea de a avea un ceai care să-mi liniștească apetitul mi-a surâs din prima clipă în care am auzit de WOW Tea, dar vă spun sincer, că nu am crezut. Am mers pe principiul că e ceai și orice lichid consumat îți poate potoli o senzație de foame, deoarece mintea noastră nu distinge nevoia de hrană de nevoia de apă.

review bianca ionel plante uscate ceai wow tea
plante uscate ceai wow tea

De multe ori când am o „foame de lup” beau un pahar de apă și mai aștept 30 de minute să văd dacă foamea persistă. Dacă senzația de foame este încă acolo, mănânc ceva, dacă nu, înseamnă că organismul meu avea nevoie doar de apă.

Despre WOWO Tea Appetite Killer

Ceaiul WOW Tea APPETITE KILLER a venit oarecum în ajutorul meu și am rămas surprinsă că își face efectul și îmi diminuează pofta de mâncare. Dimineața obișnuiesc să mănânc doar fructe și de multe ori în jurul orei 10 simt foame. Aceeași senzație de foame revine și seara între 20:00-22:00, ore la care spun din start pas mâncării. În astfel de momente apa nu ajută, dar timp de o săptămână m-a ajutat WOW Tea APPETITE KILLER.

apetite killer wow tea ceai de slabit review bianca ionel
apetite killer wow tea ceai de slabit

De fiecare dată când am simțit o mică senzație de foame am băut o guriță de ceai și aceasta a dispărut în aproximativ 15 minute.

Nu am ținut o dietă strictă de 21 de zile, nu m-am cântărit înainte și după, motiv pentru care nu pot veni cu rezultate reale în urma consumului de ceai, dar vă pot spune că am reușit să îmi controlez mai bine poftele și lupta cu senzația de foame seara a devenit mult mai ușoară.

Citește și >>  Șampon uscat Kallos Go Go

Ingrediente: semințe de măzăriche (vicia ervilla), frunze de mate (Ilex paraguariensis), fructe de maces (rosa canina), frunze de Ceai-verde „Sencha” (Camellia sinensis), părți aeriene de apărătoare (clinopodium vulgare), coji de portocală.

Sticla WOW Tea și Detox WOW Tea

Ambele sticle sunt din sticlă Borosilicata fără BPA/EA. BPA (Bisphenol A), este o toxină chimică care influențează modul în care organismul nostru reacționează la diferite boli. Cel mai des aceast compus este găsit în tot ce înseamnă plastic și este un motiv pentru boli precum cancerul, diabetul și obezitatea.

Sticla WOW Tea are o capacitate de 420 ml și un infuzor. Se desface în partea inferioară, se adauga plantele în infuzor. Închiderea este ermetică, capacul are chiar o garnitură care asigură acest lucru. Se desface capacul superior și se adaugă apă. Ceaiul se infuzează și este numai bun de băut.

"<yoastmark

Sticla Detox WOW Tea are o capacitate de 600 ml și la fel, în partea inferioară îți oferă posibilitatea de a adăuga fructe pentru a te bucura de apa vitaminizată.

Mai multe detalii despre sticlele WOW Tea găsiți în video de mai jos.

Ultimul element din pachet este regimul alimentar, care așa cum am specificat și în video, nu m-a dat pe spate. Te direcționează, îți oferă idei, dar nimic strict. Aici mă așteptam la mai mult. Consider că au ales să fie atât de reținuți pe partea de regim, deoarece fiecare își cunoaște foarte bine organismul și știe ce are nevoie și ce nu are pentru a se menține sau pentru a slăbi câteva kilograme.

Eu sunt mulțumită de achiziția făcută în 2016, dacă vreți și voi să încercați ceva diferit, vă invit să o faceți. Despre ceaiurile WOW Tea au mai scris și alți bloggeri, unii chiar au avut și rezultate și s-au ținut cât de cât de regim.

Citește și >>  Complex vitamine Kueshi Biologico Vitaec

Tu ai folosit WOW Tea? Aștept să-mi spui într-un comentariu. Keep in touch!


Vă invit să citiți și alte păreri despre WOW Tea la Andreea Manole, Claudia, DarkPassion, Deby  și Beauty Infusion.

 

14 Comments

  1. Laura

    septembrie 22, 2017 at 5:33 pm

    WOW! Dar chiar ai prins o oferta super! Cu 100lei ai si 2 sticle si ceaiuri… o sa astept, poate am si eu norocul asta 😀

  2. Claudia`s Choice

    ianuarie 4, 2017 at 12:13 am

    Multumesc mult pentru nominalizare. Pe mine m-ar tenta acum sticulete, chiar si cea roz, cu toate ca nici eu nu sunt fana culoarei!

  3. secretele frumusetii

    ianuarie 3, 2017 at 11:13 pm

    Am tot auzit de aceste produse, dar nu stiu de ce nu mi-au inspirat incredere.

  4. Stefania Petcu

    ianuarie 3, 2017 at 6:06 pm

    Am folosit si eu ceaiurile lor, insa nu m a incantat gustul si am renuntat…

  5. Alina JustAnAngel

    ianuarie 3, 2017 at 5:38 pm

    Am consumat si eu ceaiul si m-a ajutat cu anumite probleme pe care le aveam. Imi plac mult sticlutele lor. Sunt indragostita de ele si le folosesc mereu.

  6. Lory's Blog

    ianuarie 3, 2017 at 10:32 am

    Am si eu acestea ceaiuri acasa, insa nu m-am simtit in stare sa beau 21 de zile si sa observ imbunatatiri. Ce e drept, ar trebui sa le dau totusi o sansa in plus. Le-am consumat cateva zile, apoi am abandonat, pentru ca cel de detoxifiere te scoate la toaleta – intelegi tu! 😀 Si nu mi-a placut chestia asta!
    Eu nu sunt fana a acestor ceaiuri, dar ce e drept, nu le-am consumat “ca la carte”, insa sticlele mi se par minunate! Mi-ar placea una! 🙂

  7. Dee

    ianuarie 3, 2017 at 5:52 am

    Eu am incercat unul dintre sortimentele lor si mi-a placut.
    Acum am pe wishlist o sticluta. Mi se par adorabile! <3
    Pupici

  8. Alina Anghel

    ianuarie 2, 2017 at 11:26 pm

    Desi sunt fan ceaiuri, nu cred in asa zisele efecte. Nu zic ca nu or fi, dar nici nu ma tenteaza sa aflu. Pe de alta parte, sticlele mi se par adorabile 😀

  9. Larisa leon

    ianuarie 2, 2017 at 8:35 pm

    L-am tot vazut si am tot auzit depsre el din diversa surse, in special de pe Instagram . Eu personal nu cred in produsele pe baza de plante. Si de asemenea cred ca plantele sunt medicinale si trebuie folosite doar in cazuri speciale la indicatiile unui doctor competent. Si prin cazuri speciale ma refer la chestiile “light”, gen sunt putin agitata si beau un ceai (parca de musestel, nu?) pentru a ma linistii. In nici un caz pentru tratarea bolilor serioase. Si in nici un caz pe termen lung.

    Ultima data cand am baut un ceai pe baza de plante a fost acum aproape 3 ani, dupa ce nascusem. Desi aveam lapte destul pentru alaptare, mama sotului a insistat sa beau un ceai “special” pentru alaptare. Cred ca chiar asa se cheama. Nu stiu de ce am cedat si am baut vreo 2 zile. M-am balonat ingrozitor de tare si nici nu puteam elimina in vreun fel gazele si de asemenea m-am constipat…needless to say…it was not a great experience.

    Asta imi aduce aminte de ceaiul ala chinezesc care facea furori acum cativa ani. Il stii? Era intr-o cutie verde.

  10. Paula Ion

    ianuarie 2, 2017 at 4:58 pm

    Nu am incercat pana acum wow tea, dar as fi tentata.

  11. ella

    ianuarie 2, 2017 at 1:27 pm

    L-am folosit si combinat cu sportul, da rezultate. Merita incercat!

    1. Bianca

      ianuarie 2, 2017 at 2:00 pm

      Mă bucur să aud asta 🙂

  12. Alina Lerca

    ianuarie 2, 2017 at 12:51 pm

    Pfoai..am nevoie de o cură de detoxifiere. Ce gust au ceaiurile acestea?

    1. Bianca

      ianuarie 2, 2017 at 2:00 pm

      Cel pentru slăbit, are gust de ceai verde, iar cel pentru detox are gust de cimbru zic eu. Găsești mai multe detalii în video.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Dieta, Lifestyle, Review Bianca Ionel
Review by Bianca Ionel 2016

Deși am scris un articol despre statistici din 2016 și planuri pentru 2017 pentru acest blog, Review by Bianca Ionel,...

Închide