Într-o cească de cafea

În fiecare dimineața îmi adun gândurile, dorul și frica într-o ceașcă de cafea. O savurez până la ultima picătură. Sunt dimineți în care îmi beau cafeaua pe fugă și dimineți în care savurez fiecare picătură. Azi te așteptam în casa din prăpastie să ne bem cafeua împreună. Să ne pierdem și să ne regăsim într-o ceașcă de cafea. Atât de banal și totuși atât de mult pentru mine, pentru noi.

Cafeua de azi a fost plină de tăcere…

Avem amândoi obiceiul de a ne lăsa cuprinși de ea. Tu cu gândurile tale, eu cu ale mele. Nu ne spunem nimic. Pe tine te macină un gând sau mai multe, pe mine mă macină gândul că nu îmi vorbești.

Mă simt prăjită în tăcerea dintre noi și arsă de dor. Aș vrea să ignor toată acesta liniște și să cred că e ceva normal. Orice mi-aș spune, simt doar un nod în gât. Nu vreau să te pierd în atâta tăcere și mi-e frică de faptul că te-am pierdut deja.

Ceașca mea e mai plină cu o lacrimă față de a ta. Mă ridic repede și plec. Nu vreau să mă vezi plângând, deși e singurul lucru care mă eliberează acum. Mă opresc și îmi amintesc că tu nu ești aici. Iar am visat cu ochii deschiși. Totuși tăcerea ce ne desparte e mai reală ca orice, iar eu nu știu dacă am puterea să trec peste ea.

Tu crezi că sunt puternică, dar nu sunt, nu mereu. Aș vrea să fiu. În astfel de momente m-ar ajuta să plec, să te las cu gândurile tale și să aștept să te revii. Mă așteptam să fie mai simplu, dar nu e. Nu pot da vina decât pe mine. Eu am fost cea care am plecat de prea multe ori.

Dacă ar fi să vorbesc despre plecările mele ți-aș spune că te-am purtat mereu cu mine. Nu am plecat la un drum fără să te iau cu mine. Ai fost acolo mereu în sufletul meu, într-un colț ascuns și neștiut de nimeni. Știu doar de mine și atât. Ai fost motivul pentru care m-am ridicat, motivul pentru care am continuat să sper. Am fost tristă, am fost pierdută, am fost slabă și mi-a fost frică, dar niciodată n-am fost fără tine în gând. Acum e prea târziu să-ți spun asta. Tăcerea te-a cuprins mai mult decât aș fi putut eu să o fac.

Sunt doar eu și o ceașcă de cafea…

Oricât aș iubi singurătatea și libertatea de a fi cu propriile gânduri, astăzi le-aș fi dorit pe ale tale. Aș vrea să-ți scriu… Am început de câteva ori, dar m-am oprit. Ar fi egosit din partea mea să te încarc cu dor și gânduri născute dintr-o ceașcă de cafea. Eu pot scrie aici. Pot să descarc toată durerea din mine în cuvinte. N-ar fi prima oară, nu va fi nici ultima. Dar, tu? Tu unde îți arunci toate acele gânduri ce îți întunecă privirea?

Te aștept să-mi spui când te vei întoarce. Nu știu când va fi, dar vei găsi locul acesta plin de dor și cafea. Te aștept într-o ceașcă de cafea…

17 Comments

  1. Ioana A.

    august 3, 2017 at 2:20 am

    Mi-a plăcut tare mult acest articol încărcat de dor și de sentimente. Eu n-aș putea să scriu despre asta pe blog, felicitări!

  2. Rokolla

    august 2, 2017 at 5:58 pm

    Cât de frumos ai putut vorbi despre o ceașca de cafea si o persoana Draga, dar imaginara! Iti trebuie talent pentru asta si multă imaginație si tu nu duci lipsa de ele!!!

    1. Bianca Ionel

      septembrie 18, 2017 at 8:56 am

      Imaginație sau realitate. Unele lucruri nu pot fi scrise decât dacă sunt simțite cu adevărat.

  3. Oana D.

    august 2, 2017 at 11:47 am

    Asta e talent. Pe bune. Nu fac complimente gratuite. felicitari!

    1. Bianca Ionel

      august 2, 2017 at 11:47 am

      Mulțumesc, Oana!

  4. Adn de Femeie

    august 1, 2017 at 2:42 pm

    Asocieri fac si eu mereu. Doar ca nu le pot descrie atat de frumos ca tine <3

  5. Loredana

    august 1, 2017 at 2:10 pm

    Parca e un text dintr-o carte…asa am simtit, asa ca bravo! 🙂

  6. Aly

    august 1, 2017 at 1:05 pm

    Scrii frumos, nu stiu cine e el din textul tau dar incearca sa te lupti pentru relatia voastra, explica-i ceea ce simti, comunicati mai mult.

  7. Eva Luna

    august 1, 2017 at 2:49 am

    Asta pare a fi un articol mai personal. Tu l-ai scris sau l-ai preluat de undeva? Either way, mi-a placut mult de tot. Sper sa mai apara cand si cand articole de genul.
    They’re like a breath of fresh air 😉

    1. Bianca Ionel

      august 1, 2017 at 8:52 am

      Da, e scris de mine. Ma bucur ca ti-a placut si voi mai scrie.

  8. Alexa

    iulie 31, 2017 at 10:56 pm

    Wow….profund si trist… foarte trist… plin de sentimente acest articol si cafeaua 😛 Te pup! :*

  9. Catalina Cotoc

    iulie 31, 2017 at 10:27 pm

    Mi-au placut mereu articolele tale, am gasit tot timpul informatii utile. Acesta este mai profund, mai personal.

  10. fleur

    iulie 31, 2017 at 8:25 pm

    A fost ca si cum as fi citit dintr o carte. Deloc genul meu de text, insa gusturile nu se discuta.

  11. kleo

    iulie 31, 2017 at 7:51 pm

    ma bucur sa te citesc din nou, mereu savurez cu placere articolele tale 🙂 au ceva special, sunt foarte personale

  12. Denisa

    iulie 31, 2017 at 6:55 pm

    Ce frumoasa descriere. Ma regasesc si eu in descrierea ta. M-am oprit si eu mereu in a-i scrie si totusi acelasi sentiment ma cuprinde.

  13. Xaara Novack

    iulie 31, 2017 at 6:43 pm

    Mi-am facut un obicei din a-mi bea cafeaua alaturi de cineva drag. Prietene, familie, cei dragi care ma inconjoara. Ceasca mea de cafea nu-i silentioasa, nici macar dupa… Este zgomotoasa, plina de inspiratie sau actiune.
    Ceaiul in schimb, adesea este prilejul meu de a-mi aseza gandurile si de a savura linistea ce ma inconjoara. Uneori e bine sa profitam de ea. Si linistea spune ceva, in trecerea ei…

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: