Cum a fost la CodeCamp Iași 2015 ?

După o săptămână și o zi de la CodeCamp Iași 2015, vine și postarea mea despre acest eveniment, pe care am decis să o abordez din două perspective. Participant curios sunt de 3 ani, dar speaker am fost pentru prima oară, drept urmare, am să povestesc mai mult din experiența mea ca și speaker.

1. Din perspectiva unui participant curios

Evenimentul a început la ora 8:00, am ajuns acolo în jur de ora 8:10, era un pic aglomerat, am făcut checkin-ul și un tur, apoi am ales prezentările la care vreau să particip.

A fost aglomerat, la prezentarea despre Black Friday a celor de la eMag, nu am mai încăput în sală, din păcate cele 150 de locuri nu au fost suficiente.

Comparativ cu alți ani, am observat o creștere a mediei de vârstă a participanților. Până acum 80% din participanți erau studenți, acum, am fost surprinsă să întâlnesc persoane deja plasate în piața muncii, persoane cu experiență în domeniul IT de cel puțin 2 ani.

Tind să cred că se merge spre o reprofilare profesională sau spre o verificare a tehnologiilor folosite, dar e bine, e bine că nu există plafonare, e bine că fiecare alege să mai învețe ceva nou și mă bucur să mă întâlnesc cu foști colegi de facultate la astfel de evenimente.

2. Din perspectiva unui speaker

Timp de o lună, au fost întâlniri săptămânale cu speakerii din cadrul conferinței, în care, timp de 10 minute am tot schițat ceea ce urma să vorbim în 45 de minute, ne-am dat feedback între noi și cred că ne-am ajutat reciproc. Cu o seară înainte de eveniment, am fost și am făcut și probele tehnice și cel puțin eu, am așteptat cu nerăbdarea ziua prezentării.

code camp pregatiriAm tot așteptat să apară emoțiile, le-am simțit abia cu 1 minut înainte de începerea prezentării și au dispărut la fel de repede cum au apărut. Am fost mai mult decât fericită să văd 25 din 30 de locuri ocupate. Mi-a fost frică că nu voi avea oameni la prezentare, mi-a fost frică de faptul că lumea e prea speriată de Magento și nu va vrea să audă nimic despre acest subiect.

Prezentarea mea a fost pregătită luând în calcul publicul țintă din anii anteriori, mai exact studenți, fără experiență pe piața muncii, fără o preferință anume, în căutarea unor răspunsuri și a unei platforme de e-commerce drăguță și prietenoasă.

bianca ionel speaker code camp

Înainte cu 10 minunte de a începe, a venit un sală, un domn care m-a întrebat cât de avansată este prezentarea. Știa deja Magento și voia să afle mai multe, i-am spus că prezentarea e mai mult pentru începători și a ales să plece.

După un minut de la începerea prezentării am aflat că în sală se aflau cel puțin 10 persoane care au lucrat cu Magento și acele 10 persoane cred că așteptau de la mine să afle mai multe. Nu am primit un feedback încă, nu știu dacă îl voi primi, am luat ca punct de referință pentru feedback-ul meu pozele, în care participanții par destul de interesanți.

bianca ionel speaker codecampA fost o experiență interesantă, am interacționat destul de bine cu cei prezenți, a fost și o serie de întrebări, de sfaturi și chiar am aflat și eu ceva nou, despre versiunea de Magento 2, ce urmează a fi lansată.

Mi-am propus să particip și la următoarele ediții, dacă voi fi selectată, și mi-am propus ca prezentarea mea să fie mai avansată, intenționez să fac acea prezentare despre cum realizezi un modul în Magento, e proiectul la care lucrez în prezent și cred că ar fi un subiect ce ar prinde la public și ar atrage atât începători cât și avansați în acest domeniu.

Am avut la final o participantă, Cristina Kiss, care mi-a spus că vrea să învețe Magento, dar nu are experiența necesară pe PHP. Am încurajat-o și i-am spus că totul se învață pe parcurs, i-am recomandat blog-ul meu cu tutoriale și sper să îmi scrie și să devină un Magento Developer de succes.

public CodeCamp Bianca Ionel

Dacă ar fi să îmi reproșez ceva la această prezentare, ar fi faptul că m-am grăbit, mai exact am vorbit foarte repede, pentru că trăiam cu impresia că voi depăși cele 45 de minute dedicate prezentării. Nu am vrut să am un ceas, nu am vrut ca după fiecare slide să verific dacă mai am timp, am vrut să fiu prezentă 100% și să nu ratez nici o întrebare și nici un punct din cele propuse.

Mi-a plăcut mult, m-am simțit bine, cred că s-a văzut asta și aș repeta oricând cu mare drag această experiență. Vă spun sincer, vreau să devin un speaker fidel în cadrul CodeCamp, vreau să împărtășesc ceea ce știu cu alți pasionați de Magento și vreau să învăț și să fiu provocată de cei care sunt prezenți.

Înainte de prezentare, mi-am dorit ca cel puțin o persoană să plece acasă, să instaleze Magento și să încerce să învețe cum să dezvolte un site e-commerce cu acestă platformă. Cred că dorința mea a fost îndeplinită și pot spune că sunt mulțumită de ceea ce a fost pe 7 noiembrie 2015.

Pentru cei curioși, prezentarea o găsiți aici, urmează să fac o serie de postări pe blogul meu profesional, cu ceea ce am discutat la CodeCamp și pentru cei care nu au ajuns, sau pentru cei care sunt curioși.

1 Comment

  1. Sfaturi pentru un blogger începator (I) | Acorduri din Suflet | Bianca Ionel

    martie 16, 2017 at 8:54 am

    […] care mă consideră omul de care au ei nevoie în problemele legate de programare sau web. Am fost speaker la CodeCamp, dar asta nu mă face speaker pentru tot restul vieții mele. Am fost atunci, 45 de minute și […]

  2. 13 lucruri care mi-au schimbat luna februarie 2016 - Bianca Ionel - Acorduri din suflet

    martie 1, 2016 at 9:06 am

    […] 1. M-am înscris din nou la CodeCamp – sper să mă aflu printre speakerii ediției de primăvară – despre participarea mea la CodeCamp din toamnă poți citi aici; […]

  3. Mihai Ardeleanu

    noiembrie 24, 2015 at 6:16 pm

    Prezentarea a fost super ok, si cred ca ai atins cateva aspecte foarte „delicate” de Magento. Sfatul meu este sa incerci sa faci un blog video, cu prezentari de Magento. Cred ca ar avea un impact major asupra tuturor developerilor.
    Succes pe mai departe!!!

  4. De ce Magento?

    noiembrie 18, 2015 at 6:12 pm

    […] participarea mea, ca și speaker, la CodeCamp Iași 2015, despre care puteți citi aici, am decis să abordez într-o serie de articole ceea ce am prezentat la CodeCamp, pentru cei care […]

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: