Dacă vrei să pleci, pleacă!

Dacă vrei să pleci, pleacă! N-am să te opresc, n-am să îți spun nimic pentru a te face să te răzgândești. Nu voi plânge, ci voi zâmbi pentru că știu că am dat tot ce am avut.

Nu am prea multe de dat, doar emoție, grijă și iubire. De cele mai multe ori mă simt secată de puteri. Dau prea mult și poate de asta oamenii aleg să plece de lângă mine. Se sperie și simt că le invadez libertatea, le calc pe lanțuri și le fac zgomot în minte.

De ce ai rămâne lângă un om gol?

Mai bine pleacă!

Eu aș rămâne pentru a îi umple sufletul, dar tu ai rămâne lângă mine? Obișnuiesc să mă simt vinovată de golul din sufletul celor din jur. Am impresia că eu i-am golit și mă simt datoare să îi umplu.

Repar oameni, prea des, cu bucăți din mine. Pe mine nu mă repară nimeni. E mai simplu să pleci, nu-i așa?

Am evitat să mai scriu din casa din prăpastie. E locul în care mă simt vulnerabilă și locul în care mă transform in piatră. Azi am conștientizat că darul meu este să alung oamenii de viața mea. Numai dar nu e asta!

Cum? Îi sufoc! Nu mi-au trebuit 10 ședințe la psiholog pentru a conștientiza asta, ci doar 10 minute de trasat linii. Când îți notezi întreaga viața pe hârtie, e foarte simplu să te întorci pe linie și să vezi unde ți-a tremurat mâna sau mai bine zis, sufletul.

Nu tremur prea des și când o fac reușesc să o ascund extraordinar de bine. Când îmi dau seama că iar am fost de piatră, aleg să o dreg. Nu-mi iese nici atunci.

Citește și >>  Daca spui că îl iubești, lasă-l să plece

De ce nu arăt în acel moment ce simt? Pentru că sunt paralizată de emoție. Pentru că toate simțurile mele se blochează și nici măcar nu pot lega două cuvinte. Mi-e frică să nu spun prea puțin și aleg să nu spun nimic. Tacerea e mai simplă!

Dupa o zi, doua, îmi revin și încep să-ți spun ce simt și cum mă simt! E prea târziu și te sperii.

Nu-mi place să mă joc de-a ascunsul sentimentelor

Dacă mi-e dor de tine, îți spun! De ce ar trebui să ascund asta? Pentru că ar încălca legile nescrise ale lumii? Să fiu eu acel +1 care se adaugă mulțimii de „n”?

Îmi ajung stările mele reprimate și sufocate în activitățile cotidiene, de ce le-aș sufoca și pe cele ce mă fac să mă simt vie?

Am prostul obicei să fug de tot ce mă doare și să mă arunc doar în ce mă face să mă simt vie. Ar trebui să fac totul pe dos, așa-i? Am mers și pe varianta asta prea mulți ani. De asta sunt atât de moartă acum. De asta țopăi ca un copil mic în momentul în care simt că pot spune ceva frumos celor din jur. De asta mă simt vie când îți simt lipsa.

Ar trebui să găsesc un echilibru între ele. Jumătate de zi să mă arunc într-o mare moartă și jumătate de zi într-o mare de fericire. Știi de ce nu o fac? Pentru că în matematica mea – și cu + dă zero.

Pentru că marea de stări moarte anulează tot ce mă face să mă simt vie. De asta prefer să fug de tot ce mă lipește de zidurile tăcerii și să mă avânt cu capul înainte și cu sufletul prea deschis spre necunoscut.

Citește și >>  Absenţă motivată
Nu mă mai dor plecările celor din jur

Am înțeles că le e mai bine departe de mine. Să nu mă întrebi cum îmi e mie. Nu aș vrea să te mint. Fiecare plecare rupe o bucățică din mine, dar anestezia dată de bucuria cu care pleacă acel om mă face să uit de durere.

Ar trebui să fiu mai egoistă. Ar trebui să îmi pese mai mult de fericirea mea și mai puțin de cei din jur. Ar trebui să fiu de piatră și zi și noapte și sa fiu eu cea care pleacă și nu se mai întoarce.

Mi-am dorit în multe nopți pline de lacrimi și nesomn să plec și eu măcar o dată plină și vie. Să fiu eu cea care rupe din sufletul altuia și pleacă încrezătoare spre o nouă lume. N-am putut să fac asta… de fapt, nu am vrut.

Timpul mi-a demonstrat că pot face multe. Nativ sau nu am o încăpățânare ce mi-a adus tot ce am în prezent. Tot nativ, nu-mi pasă de nimic material. Îmi pasă de suflete, de acele suflete care pleacă și mă lasă atârnată într-un decor în alb și negru.

Dacă vrei să pleci, pleacă!

Nu voi înceta să spun ce simt, ce cred și ce vreau. Am convingerea că asta nu mă face un om rău, deși sinceritatea în zilele noastre nu e atât de apreciată.

M-am săturat de măști și povești ascunse după ele. Pentru ce să ne ascundem, pentru ce să ne cenzurăm sufletul?

Ca să nu deranjăm? Ca să nu dăm dureri de cap celor ce interacționează cu noi? Ca să îi scutim de asumarea stărilor ce au prins contur în sufletul nostru după o simplă atingere?

Citește și >>  E prima data când mă întorc

Asta e lumea reală, lumea în care faptul că îți pasă e asociat cu disperarea și sufocarea. Asta e lumea în care cei care aleg să simtă și să spună ce simt pierd oameni, pierd clipe și câștigă resentimente și lacrimi.

Într-o zi voi fi și eu de piatră, dar momentan aleg să simt, să spun și fiu exact așa cum sunt. Acum ai aflat, așa că poți pleca liniștit. 🙂

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

februarie 6, 2018

9 Comments

  1. Rokolla

    februarie 13, 2018 at 10:20 pm

    Este foarte bine sa faci ceea ce simti. Chiar daca unele reactii sunt la unele impulsuri, pe parcurs vei realiza ca cee ce-ti doresti este spre binele tau

  2. Raluca Brezniceanu

    februarie 13, 2018 at 8:31 pm

    Nu prea mi-a picat bine articolul, e in 13 , seara si ma pregatesc pentru maine, 14 Valentine s Day. Gandul mi-e numai la dragoste, la sentimente pozitive, la felul cum sa fac sa ocolesc cliseele atasate acestei zile si mi-as dori ca toata lumea sa fie fericita si sa fie iubita.

  3. Albu Steluta Georgiana

    februarie 12, 2018 at 11:17 pm

    Eu sunt acea persoana care a spus mereu asa…”daca vrei sa pleci , pleaca..” doar ca drumul innapoi este intotdeauna inchis. Nu stiu daca sa-i spun mandrie sau faptul ca revenirea va durea mai mult?!

  4. violeta balaban

    februarie 12, 2018 at 10:50 pm

    Eu nu prea am prietenii, prieteni mei, cunostintele mele sunt cei din online, prefer de multe ori sa fiu singura ca ma simt mult mai bine. Decat sa am prieteni perversi, mai bine sa plece…

  5. Georgiana Sabina

    februarie 12, 2018 at 7:57 pm

    Ai un mod foarte interesant de a scrie, e totul foarte intens, felicitari!

  6. Corina

    februarie 12, 2018 at 6:24 pm

    Nu suntem niciodata singuri! Si nici nu vom fi!
    Tristetea e relativa- fericirea vine din lucruri marunte, pe care le gasesti la tot pasul! Nu e nevoie de masti pentru asta! E asa de usor sa fim fericiti! Trebuie doar sa vrem cu adevarat! Te imbratisez cu sufletul!

  7. paula sosoi

    februarie 12, 2018 at 1:17 pm

    Priveste partea buna, daca ii alungi inseamna ca ii ai, in primul rand. Mai naspa ar fi sa nu ai nici pe cine alunga. deseori fac si eu asta, ma deschid prea mult fata de cei din jur si poate ii sperii, poate de asta am pana in acest moment doar o singura prietena adevarata 🙂

  8. Cristina Barbieru

    februarie 12, 2018 at 9:49 am

    Ce emotii transmiti cu articolul asta, mi s-a facut pielea de gaina..

  9. Elena

    februarie 11, 2018 at 11:02 pm

    Cata încărcătură în acest articol… Cunosc câteva persoane care au nevoie sa îl citească…

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Ganduri
Ti-am simtit lipsa azi si asta mi-a confirmat ca sunt vie

Nu m-am simtit niciodata atat de vie si poate asta e motivul pentru care mi-e atat de greu sa ma...

Închide