Despre gelozie, reacţii şi relaţii

Am vorbit despre emoţii şi sentimentalism, apoi despre reprimare vs control, iar acum e timpul să vorbim despre gelozie. Voi aborda aceeaşi perspectivă, oferită de Osho în cartea sa „Emoţiile”. În momentul acesta toţi cei care au fost geloşi măcar o dată în viaţă să ridice mâna! Să vedem, o mână, două, doar atât? Hmm, sunt sigură că vă gândiţi la gelozia din relaţiile de cuplu, dar nu este suficient.

Când vorbim despre gelozie?
  • Aveţi un coleg/ă care este după percepţia voastră mai bun/ă şi nu suportaţi acest lucru? Ce simţiţi?
  • Când eraţi mai mici ai voştri părinţi sau bunici vă comparau cu alţi copii? Cum v-aţi simtit atunci? Ce sentimente aveaţi faţă de acei copiii?
  • La şcoală tot timpul elevul cu cele mai bune note era laudat şi ridicat în slăvi. Dacă nu eraţi voi acel elev, ce sentimente vă cuprindeau?

Eraţi nervoşi, nemulţumiţi, frustraţi? O să îmi răspundeţi cu „da” şi eu am să vă spun că de fapt eraţi geloşi!

Osho despre gelozie

Gelozia înseamna comparatie. Noi am fost învatati de mici sa comparam, am fost conditionatiîn aceasta directie. Altcineva va avea întotdeauna o casa mai buna, un corp mai frumos, mai multi bani decât noi, o personalitate mai carismatica. Cine se compara tot timpul cu cei din jur este predispus catre gelozie. Gelozia este rezultatul conditionarii catre comparatie. Daca încetati comparatiile, gelozia dispare. Ramâne atunci adevarul curat: dumneavoastra sunteti dumneavoastra, ceilalti sunt ceilalti, si orice comparatie este ceva inutil. Bine ca nu va comparati cu copacii, caci în caz contrar ati deveni foarte gelos: de ce nu sunteti si dumneavoastra verde?

Gelozia este unul din aceste instrumente, care are o putere uriasa, înca din copilarie, orice societate, orice cultura, orice religie, îi învata pe oameni sa compare.
Haideti sa vedem ce înseamna acest lucru. Gelozia înseamna sa traiesti prin comparatii, întotdeauna exista cineva mai presus decât tine, la fel cum exista si cineva mai prejos decât tine. Ne aflam cu totii pe o treapta de mijloc a scarii. Cine stie, poate scara este chiar circulara, caci nimeni nu i-a vazut vreodata începutul si sfârsitul. Toata lumea este blocata undeva la mijloc. Scara pare sa fie o roata.

Forme ale geloziei

Cineva este mai presus decât dumneavoastra; acest lucru va doare, dar va si mobilizeaza, va îndeamna sa luptati, sa realizati, prin orice mijloace, convins ca daca veti atinge succesul, nimanui nu-i va pasa cum ati reusit acest lucru. Succesul arata întotdeauna ca ati avut dreptate, la fel cum esecul arata ca ati gresit. Singurul lucru care conteaza este succesul, asa ca orice mijloace sunt permise. Scopul scuza mijloacele, asa ca nu sunteti preocupat de acestea, la fel cum nu este nimeni din jurul dumneavoastra. Singurul lucru care va intereseaza este sa urcati mai sus pe scara. Orice ati face însa, nu ajungeti niciodata în vârful ei. si ori de câte ori vedeti pe cineva deasupra dumneavoastra, sunteti gelos pe el, pentru ca el a reusit, si dumneavoastra ati dat gres.

Concluziile a priori fac din voi niste habotnici, nu niste oameni de stiinta. Când va învat sa meditati asupra emotiilor voastre, eu va îndemn de fapt sa le contemplati. Fiti un om de stiinta cu propria voastra lume interioara. Studiati în laboratorul mintii. Observati, nu condamnati. Nu spuneti niciodata: „Gelozia este ceva rau”, caci nu puteti fi sigur de acest lucru. Nu spuneti: „Mânia este ceva rau”, caci nu aveti de unde sa stiti. Da, vi s-a spus dintotdeauna acest lucru, dar nu este propria dumneavoastra experienta, ci doar cuvintele altora. Nu spuneti niciodata da sau nu, pâna când experienta dumneavoastra personala nu va confirma acest lucru. Nu judecati în clisee. Abia atunci, contemplarea geloziei, a mâniei sau a sexului poate deveni un miracol.

Ce se întâmpla atunci când contempli fara sa judeci?

În mod miraculos, începi sa vezi prin obiectul contemplat. Gelozia devine transparenta, îi poti vedea stupiditatea, absurditatea, dar fara sa fi decis anticipat acest lucru. Daca v-ati decis deja ca este ceva stupid, ati ratat întreaga experienta. Retineti: eu nu am spus: acceptati faptul ca gelozia este o emotie stupida. Daca anticipati mental, fara sa traiti direct experienta, ati ratat totul. Priviti-o fara nici o prejudecata, încercati sa vedeti ce este ea în realitate.

Ce mai înseamna si aceasta gelozie?

Ce este aceasta energie numita gelozie? Priviti-o la fel cum ati privi un trandafir, simplu, fara gânduri. Atunci când mintea nu a tras deja concluzii, ochii vad clar. Clarviziunea nu poate fi atinsa decât de cei care nu trag concluzii. Priviti gelozia, contemplati-o, si ea va deveni transparenta. Abia atunci va veti da seama cât de stupida este ea! Odata ce veti realiza plenar acest lucru, ea va disparea de la sine. Nu va mai trebui sa renuntati dumneavoastra la ea.

Cum se naste gelozia?

Nu gelozia este radacina. Sa spunem ca iubesti o femeie. Vrei sa o posezi, de teama ca mâine s-ar putea duce la altcineva. Teama zilei de mâine distruge fericirea zilei de azi, si asa se naste un cerc vicios. Daca fiecare zi este distrusa din cauza zilei de mâine, mai devreme sau mai târziu, partenera va cauta într-adevar pe altcineva, caci tu devii insuportabil. Iar când va pleca de la tine, te vei amagi, spunându-ti ca ai avut dreptate sa fii gelos. în realitate, gelozia ta a dus la acest deznodamânt.

De aceea, primul lucru pe care trebuie sa-1 retineti este urmatorul: nu va temeti de ziua de mâine; bucurati-va de ziua de azi. Cineva va iubeste… Este suficient pentru a considera aceasta zi o zi de sarbatoare, sa o celebrati. Iubiti astazi din toata inima dumneavoastra, iar partenerul de cuplu nu va va parasi, caci va întelege iubirea pe care i-o purtati.
În schimb, gelozia dumneavoastra îl va alunga. Numai iubirea îl poate pastra lânga dumneavoastra. La fel, gelozia sa va va alunga pe dumneavoastra; numai iubirea va poate retine.

Chiar daca într-o zi, barbatul pe care îl iubiti (sau femeia pe care o iubiti) îsi gaseste pe altcineva, gânditi-va ca este fericit(a). Nu conteaza daca este fericit(a) cu dumneavoastra sau cu altcineva. Ceea ce conteaza este ca este fericit(a). De ce sa-i distrugeti fericirea?
Cine iubeste cu adevarat va fi întotdeauna fericit daca partenerul / partenera sa de cuplu este fericit(a), chiar si cu altcineva. Daca o femeie îsi gaseste pe altcineva, iar dumneavoastra aveti taria sa îi spuneti: „Esti complet libera. Ma bucur ca esti fericita. Nu conteaza alaturi de cine esti fericita, important este ca esti fericita”, sentimentul meu este ca nu va ramâne mult timp departe de dumnea­voastra; mai devreme sau mai târziu, se va întoarce la dumneavoastra.

Ce face gelozia?

Gelozia distruge totul. La fel si posesivitatea. Aceasta este o problema universala. Mai mult, ea nu poate fi rezolvata; nu poate fi decât transcensa. Oamenii din toata lumea încearca sa rezolve asemenea probleme: gelozia, posesivitatea, dar ele nu sunt adevaratele probleme. Ele nu sunt decât simptomele faptului ca nu stiti ce este iubirea. Voi plecati de la premisa automata ca stiti ce este iubirea, dupa care va treziti ca sunteti gelosi. Undeva trebuie sa fie o greseala. Problema apare din cauza faptului ca iubirea nu a aparut înca. Deocamdata, ea lipseste. Asa ca nu aveti cum sa rezolvati problema.

Este important sa uitati de gelozie, caci aceasta este o lupta negativa, o lupta cu himerele noptii, absolut fara nici un rost. Mai bine aprindeti o lumânare. Asta înseamna iubirea.
Dupa ce iubirea se aprinde cu adevarat, gelozia si posesivitatea dispar pur si simplu. Veti fi surprinsi sa constatati ca au disparut, la fel ca atunci când aprinzi o lumânare si te întrebi unde a disparut întunericul din camera, întunericul nu poate fi gasit cu ajutorul luminii, pentru ca dispare pur si simplu. El nu era altceva decât absenta luminii. La fel, gelozia este absenta iubirii.

  1. Gelozie sau lipsa stimei de sine? - Bianca Ionel - Acorduri din suflet

    martie 17, 2016 at 9:01 am

    […] prima oară când aleg să vorbesc despre gelozie, cu siguranță nici ultima. Dacă în articolul Despre gelozie, reacții și relații prezentam totul mai mult din perspectiva lui Osho, astăzi am decis să vă împărtășesc mai […]

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Parfumul care ne defineste personalitatea bianca ionel blogger iasi
Parfumul care ne definește personalitatea (P)

Te-ai gândit că ar putea exista parfumul care ne definește personalitatea? În articolul anterior vă vorbeam despre cărți și cred...

Închide