Dialog (part II)

O nouă zi după o noapte prea agitată pentru ea. Somnoroasă deschide uşa şi iese din cameră. Rămâne blocată când îl vede pe el. Se privesc scurt şi el cu un zâmbet larg îndrăzneşte să îi spună:

– Bună dimineaţa!
– Ce cauţi tu aici?
– Ne-am trezit pe dos azi?
– Nu e treaba ta! Ce cauţi tu aici, cum ai intrat?
– Shhh…nu vrei să trezeşti pe cineva. Prea dimineaţa, prea multe întrebări.
– Nu înţeleg cum ai ajuns aici.
– Am intrat pe uşă.
– Pe bune? Nu-mi imaginam că ai fi intrat pe geam (îndreptăndu-se spre uşă trage cu putere). Lasă glumele, n-am timp!
– Opreşte-te! E încuiat, trezeşti lumea!
– Ce-ţi pasă ţie? Cum de eşti aici?
– Mai bine ai întreba „de ce sunt aici?”
– Nu cred că eşti în postura în care să faci regulile aici. Eu stau aici, eu fac regulile, eu întreb iar tu răspunzi!
– Nu te ştiam aşa antipatică dimineaţa. Sunt aici pentru tine.
– Nu te-am chemat eu. Cine ţi-a dat drumu?
– Mereu ai vrut să fiu aici, acum sunt. Gata cu explicaţiile, vezi că întârzii la serviciu.
– Nu plec până nu îmi spui cum ai intrat aici!
– Nu te mai alinta. Eşti fericită că sunt aici, se vede asta, lasă explicaţiile. N-ai nevoie. Ştii ce a păţit broscuţa care ştia prea multe?
– Mă ameninţi acum?
– Tu n-ai dormit bine? Vrei un pahar de apă să te linişteşti?
– Da, nu vrei să-mi aduci tu unul?
– Nu ţi-e frică că pun otravă în el?
– Ha, ha, ha! Deja ai otrăvit tot pe aici cu prezenţa ta.
– Ştiam eu că ţi-a fost dor de mine.
– Ştiai rău. Pleacă!
– Shh, easy, nu fă scandal! Trezeşti lumea.
– Care lume?

Se deschide o uşă. Colega de alături iese din cameră.

– S-a întâmplat ceva?
– Nu, totul bine. Am fost până la baie şi voiam să plec…
– Voi doi vă cunoaşteţi?
– Daaa!!
– Acum ne-am cunoscut. Scuze dacă am făcut gălăgie, eu plec. Have a nice day!
– E totul ok? Aşteaptă să-ţi deschid!
– Da, e bine, am treabă, mă grăbesc.

În timp ce colega cauta cheile cei doi se priveau. În ochii ei se citeau sutele de întrebări, iar el avea o privire victorioasă.
– Bine, take care!
– Always!

pauză

– Scuze, te-a trezit?
– Nu, nu! Eu mă pregăteam să plec la serviciu.
– A, ok, o să mai vină pe aici, sper că nu te deranjează.
– Nu, e ok.
– Bine. Baftă!
– Merci.

Aproape şocată şi invadată de întrebări ea încerca să se liniştească şi să îşi continue ziua. Se întreba dacă toată noaptea el a fost acolo, în camera de alături. Se pregăteşte şi pleacă. În timp ce cobora scările se întreba dacă el este jos. Înainte de a ieşi din scară a tras aer puternic în piept şi a deschis uşa.

El nu era acolo. A scăpat!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Iadul din noi (I)

Inima nu are creier, iar creierul nu are inimă. De aceea sentimentele sunt de neînţeles şi gândurile sunt lipsite de...

Închide