Dudul lui Zaheu

S-a oprit. Îmi trag sufletul și las vârtejul să iasă. De două zile e așa. Se agită, se împing, de parcă ar pleca pământul. Comportamentul acesta mă face să uit unde sunt. În orice altă zi a vieți mele aș fi renunțat de mult, dar acum continuat să merg. Cobor, dar nu apuc să-mi trag sufletul.

– Ia curmala!

În fața mea, cu un entuziasm comun tuturor celor care ne-au mai întâmpinat până acum, un tânăr rupt din poveștile biblice mă invită la curmale. Româna sa mă tulbură, dar îmi recapăt ușor echilibrul. Privesc pofticioasă cutia albă în care se aflau una lângă alta atâtea dulcegării mici și deshidratate. Fix așa mă simțeam și eu. Mi-am adunat gândurile, mi-am pus eșarfa pe cap și am luat o curmală.

Foamea a devenit parte din starea mea zilnică, dar nu îmi pasă. Sunt în locul în care mulți oameni visează să ajungă cel puțin o dată în viață. Sunt de două zile aici și abia îmi mai simt picioarele.
Curmala pare bună, asemenea unei ispite ce mă face să mă întreb dacă trebuia să refuz sau nu. În jur toată lumea mănâncă. De ce n-aș face-o și eu?

Agitația mă face să mă întreb dacă ispita dulce i-a făcut pe toți să uite unde suntem. De două zile e așa. Într-un loc în care liniștea ar trebui să plutească în aer, e fix opusul. M-am obișnuit și am încetat să mă plâng. Prima zi a fost șocul mai mare, acum totul e doar zgomot de fond. Eu încă rezist. Mai sunt trei zile.
În fața mea o alee lungă duce spre un un colț de liniște ce va fi umplut de zarvă. În stânga, îngrădit în sticlă și aproape sufocat, își numără eternitatea și își spune povestea copacul ce ne-a făcut să fim astăzi aici, la Ierihon, Dudul lui Zaheu. Toată lumea e îngrămădită acolo.

Biserica Sfântul Prooroc Elisei

Profit de acest lucru și îmi îndrept pașii spre locul de liniște. Sufletul meu e bucuros. Pentru prima oară în acea zi ne vom bucura de un moment de reculegere. Ochii mei admiră locul fără să fie întrerupți de nimic, Biserica Sfântul Prooroc Elisei. Pășesc stingheră și încet simt cum totul în jurul meu devine mai rece. Și liniște, și răcoare. Ce îmi pot dori mai mult?

Citește și >>  Colibița - marea de la munte

– Mai aveți 5 minune!

Ce? Deja, trebuie să plecăm? Zumzetul de afară îl simt cum vine din spate. Corpul meu începe să se încălzească și pășesc repede spre altar. Mă simt ca într-o cursă contra cronometru. Așa e de două zile. Trebuie să ajung și la Dudul lui Zaheu.
Îmi spun pe fugă rugăciunile și îmi acord un minut să privesc altarul. Acum înțeleg de unde era răcoarea ce m-a cuprins mai devreme. E primul altar din marmură pe care îl văd. E frumos și diferit.

Altar Biserica Sfantul Elisei
Altar Biserica Sfantul Elisei

Fiecare biserică are ceva unic. În drum spre ieșire, o icoană îmi zdruncină gândurile și privirea. Împodobită în stilul grecesc pare să îmi zâmbească. Am zâmbit și eu și mi-am îndreptat pașii înapoi în curte.

Icoana din biserica Dudul lui Zaheu
Icoana din biserica
Dudul lui Zaheu

Dudul lui Zaheu pare să mă aștepte în singurătatea plăcută mie. Timpul și-a lăsat amprenta asupra lui frumos. El e copacul ce dă speranța umanității că într-o zi va fi iertată de păcate și va urca spre Cer. De fapt e un „sicomor”, un copac specific zonei, dar acum e dud. Nu s-a transformat peste noapte în dud, ci pur și simplu așa l-au numit românii pelerini ce au ajuns pe aici. E mai simplu de reținut și cică s-ar asemăna cu dudul nostru.

Dudul lui Zaheu
Dudul lui Zaheu

Pentru mine dudul e un copac mic și plăpând, iar aceasta nu seamană deloc. N-am înțeles niciodată de ce trebuie să schimbăm noi tot pentru a ne fi mai ușor. E un sicomor! Cum sună „Dududul lui Zaheu” și cum sună „Sicomorul lui Zaheu”?

– 5 euro cutia! Ia curmala!

Strategie de vânzare, nu alta! Zâmbesc și îmi fac loc de cutia de curmale ambalate, spre poartă. Arunc o privire în spate spre sicomor și urc în autocar. Gândurile încep să mă cuprindă, iar locul la geam cu vedere spre sicomor le ajută să zburde libere.

Gânduri de pelerin la Dudul lui Zaheu

Toți avem nevoie de un copac în care să ne urcăm și să vedem lumea. Dacă toată viața noastra e un copac, iar fiecare decizie luată și faptă făcută ne face să urcăm mai sus sau să rămânem agățați într-o creangă?

Copacul meu e cu siguranță foarte înalt, iar pe parcurs am rămas agățată în atât de multe crengi…

Citește și >>  Biserica Catolică Bunavestire - Nazaret

Când am luat curmala oare am prins putere să mai urc un pic sau am rămas acolo? Ce ne poate ține departe de ispită și cum o putem ocoli, încă nu am aflat. Nici bine nu am zis ispită, pentru că aud cum următoarea oprire va fi la Muntele Ispitirii. Hmm, oare ghidul îmi citește gândurile sau întreg traseul e construit pentru a îmi răspunde la întrebări?

Mai arunc o privire pe geam după Dudul lui Zaheu. Să fie dud! Nu mă mai opun eu culturii și cursului tuturor lucrurilor. Măcar aici să încetez să fiu cârcotașă. La finalul vieții fiecare dintre noi e un Zaheu.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre In vacanta
Drumul Crucii Ierusalim
Drumul Crucii sau drumul durerii

Pentru unii toată viața este un drum al durerii, pentru alții un drum al crucii. Astăzi, în Vinerea Mare, nu...

Închide