ELI-NP sau laserul de la Măgurele

În continuarea interviului început cu Andi Cucoaneș despre drumul său către laserul de la Măgurele vine partea în care aflăm mai multe despre proiectul în care este implicat. Ce reprezintă laserul de la Măgurele – ELI-NP, despre evoluția acestuia și motivul pentru care a ales să revină în țară.

Ce te-a determinat să te întorci în țară în 2015 și să devii parte a proiectului ELI-NP – laserul de la Măgurele?

Mereu mi-am dorit să mă întorc în România. În cercetare lucrurile sunt foarte specializate. Practic te ocupi de o felie îngustă din marele domeniu al fizicii. Astfel, numărul de proiecte la care poți contribui efectiv este limitat. În consecință, până la apariția acestui proiect nu am găsit altă posibilitate de a reveni, deși am căutat proiecte pe domeniul meu în România. Paradoxal, nu am aflat despre proiectul ELI-NP într-una din aceste căutări, ci la o conferință din Franța, țara unde lucram atunci.

Într-una din prezentări se descriau obiectivele proiectului ELI-NP. M-a atras din prezentare felul cu totul original de atingere a lor. Mai precis era vorba de fizică nucleară făcută cu ajutorul laserelor de putere. Am fost pe loc captivat de această idee, iar când am înțeles că implementarea se va face în România, m-am gândit să încep demersurile pentru a aplica pe o poziție acolo chiar în următoarea zi.

Ce reprezintă de fapt ELI-NP sau laserul de la Măgurele?

Laserul de la Măgurele reprezintă o șansă pentru România de a se plasa pe selecta harta a avangardei cercetării mondiale. Despre ELI-NP s-a scris destul de mult în ziare și s-a vorbit în emisiuni de radio și de televiziune. O simplă căutare pe internet poate avea ca rezultat o multitudine de articole. În ele se vor găsi principalele obiective ale programului știintific explicate pe îndelete și pe ințelesul tuturor.

În câteva cuvinte, în spatele acestei denumiri oarecum criptice, ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) se ascunde un proiect care este în prezent în faza de constructie. ELI-NP promite enorm în domeniul fizicii fundamentale și aplicative.

Ar trebui spus că acest teritoriu al fizicii nucleare, cu ajutorul laserelor este puțin explorat în prezent. Tocmai pe acest fapt se bazează contribuția imensă ce poate fi făcută de ELI-NP în domeniu. Datorită aceastei noutăți a domeniului, rezultatele aplicative și impactul în viața de zi cu zi nu vor veni chiar imediat. Complexele fenomene ce au loc la interacțiunea laserului cu materia trebuie extrem de bine întelese și optimizate. După acest lucru, aplicațiile practice nu vor întârzia să apară.

ELI-NP sau laserul de la Măgurele și producția de radioizotopi pentru industria farmaceutică

E ca în industria farmaceutică unde medicamentele trec printr-un drum lung de teste și studii. Abia la final ajung pe piață pentru pacienți.  Să nu uităm că acest domeniu este unul matur, cu foarte mulți ani de istorie și o industrie imensă în spate.

Ca să rămanem în același context, legând de o activitate în care sunt direct implicat, laserul de la Măgurele poate juca un rol important în producția de radioizotopi pentru industria farmaceutică.

Acest lucru trebuie înțeles de publicul larg într-o manieră corectă. Cercetarea de nivel înalt, cum este cea de la ELI-NP, se face într-un context internațional. Nu trebuie să gândim într-un cadru restrâns, la nivel național. Studiile pe care le facem la ELI-NP în direcția producerii de radioizotopi pot fi combinate cu studii făcute în alte țări. De rezultatele cercetării trebuie să profite umanitatea întreagă, chiar dacă protecția intelectuală prin drepturi de autor joacă întotdeauna un rol important. Despre acest subiect al producției de radioizotopi medicali cu ajutorul laserelor de putere am putea face un interviu întreg.

ELI-NP sau laserul de la Măgurele poate contribui în viitor la lupta împotriva cancerului

La ELI-NP se studiază explorarea unor modalități noi de producere a acestor izotopi. Ei pot duce în viitor la scăderea costurilor asociate sau la un grad mai mare de integrare a producției de izotopi în spitale. Da, ELI-NP poate contribui în viitor la lupta împotriva cancerului. Însă nu într-o manieră directă, ci indirect, și pe termen lung prin rezultatele unor cercetări aplicative. Deseori în presă am observat cu stupoare că, în goana după senzațional jurnaliștii supralicitează aceste lucruri. Acest lucru duce la o dezinformare a cititorilor sau ascultătorilor.

E greu de explicat în câteva cuvinte principiile experimentelor ELI-NP. Dacă e să mă refer la domeniul unde sunt direct implicat, lucrul important este crearea de fascicule de particule accelerate la interacțiunea laser cu diferite tipuri de materiale. Acesta este un fenomen extrem de complex și mai avem mult până să-l înțelegem pe deplin. Cu siguranță ELI-NP va contribui hotărâtor la acest lucru.

Acest fenomen reprezintă o direcție importantă a cercetării fundamentale și acest principiu poate sta la baza viitoarelor acceleratoare de particule. Pe de altă parte fascicule accelerate vor fi folosite pentru studii de fizică nucleară. De exemplu, pentru studii de fizică nucleară teoretică, focalizate pe analiza distribuției elementelor în Univers. Dar și pentru fizica aplicativă legată de studiul comportamentelor materialelor ce urmează a fi folosite pe stațiile sau navetele spațiale. În acest caz fasciculele de particule accelerate pot fi folosite pentru simularea radiației cosmice, sau producția de radioizotopi despre care am vorbit anterior. Desigur, direcțiile de cercetare nu se opresc aici.

Există o zi a porților deschise la ELI-NP în care pasionații de fizică și nu numai să facă un tur al locului?

Din ce știu, până acum acest lucru nu a avut loc pentru publicul larg. Îl găsesc normal pentru deocamdată suntem în faza de construcție a facilității. Publicul nu ar avea o perspectivă completă asupra instalațiilor experimentale de aici de la ELI-NP. Cu siguranță atunci când prezenta fază a implementării se va sfârși, această posibilitate va fi luată în considerare. Lucrurile de acest gen sunt importante pentru impactul pe care îl are această structură de cercetare la nivelul societății.

Cum a evoluat proiectul ELI-NP sau laserul de la Măgurele din 2015 până în prezent?

Progresul a fost imens, în toate aspectele. Probabil cel mai vizibil din exterior, a fost cel la nivelul clădirilor și recent a sistemului laser de mare putere. În 2015 niciunul din aceste lucruri nu erau definitivate. Clădirea era în curs de construcție iar instalarea sistemului laser nici nu începuse. Tocmai datorită complexității ei, construcția clădirii a luat un timp destul de lung, limitând în consecință instalarea celorlalte instalații experimentale. Poate acest aspect merită dezbătut un pic mai pe larg.

Primele componente ale Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), au fost scoase din ambalaje, luni 29 August 2016, pentru a fi asamblate pe amplasamentul special construit de la Institutului National pentru Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei", din Magurele, Ilfov. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO
Primele componente ale Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) – MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Clădirea ce găzduiește sistemul laser de putere este absolut remarcabilă și respectă cele mai exigente norme de radioprotecție în domeniu, pornind de la izolarea și filtrarea aerului existent în timpul activitătilor experimentale și terminând cu pereți groși de 1.5-2 m. Apoi „camerele curate” special amenajate pentru activităti ce necesită o puritate extraordinară a aerului în termeni de particule de praf conținute etc.

Camera curata MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO
Camera curata MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Nu știu dacă e cazul aici să dau mai multe detalii, dar cerințele sistemului laser în termeni de stabilitate, vibrație, la diferențele de temperatură sau umiditate sunt pur și simplu ieșite din comun. Toate necesită o construcție cu totul specială și deci un efort pe masură. Această clădire nu era definitivată în 2015, puteți vedea evoluția ei pe site-ul ELI-NP. În prezent se instalează sistemul laser de mare putere de către compania franceză Thales, care l-a și produs.

De asemenea o serie întreagă de echipamente experimentale s-a proiectat și s-a achiziționat de atunci. Acest lucru a fost posibil printr-un efort susținut, realizat de toată echipa ELI-NP. Această echipă și-a mărit numărul într-un ritm susținut din 2015 până acum. Nu am exact datele la îndemână dar probabil că o mărire de 50% nu e chiar departe de adevăr.

Ti-ai imaginat în 2015 că se va ajunge la nivelul actual?

Atunci când am venit la sfârșitul lui 2015 nu aveam o perspectivă clară asupra progresului ce avea să fie realizat în fiecare an. Ca în orice structură de cercetare mare cum este și cazul ELI-NP există termene clare pentru diferite faze ale proiectului. Noi cei de aici ne străduim să le respectăm. Nu am competența de a discuta aceste termene legate de nivelul prezent și viitor al fazei de implementare a facilității. După cunoștința mea lucrurile sunt pe făgașul lor normal și nivelul actual e cel normal pentru această perioadă.

ELI-NL- clădire laserul de la Măgurele sursa foto: europafm.ro
ELI-NP- clădire laserul de la Măgurele
sursa foto: europafm.ro
Care sunt riscurile la care vă supuneți în fiecare zi în cadrul job-ului?

Cât suntem încă în faza de construcție a facilității, riscurile sunt minore. În timpul experimentelor riscul poate avea alte dimensiuni, infinit mai mici în comparație cu măsurile de protecție ce s-au implementat deja la nivelul clădirii și echipamentelor experimentale.

Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat în cadrul proiectului ELI-NP?

Activitatea de cercetare într-un domeniu interdisciplinar cum e cel specific ELI-NP, reprezintă o provocare în sine. Des apar situații în care aspecte, componente specifice domeniilor diverse (fizica laserelor, fizica plasmei, fizica nucleară) trebuie combinate și făcute sa servească aceluiași scop. Pe de altă parte, tocmai această interdisciplinaritate, face din acest domeniu unul atât de fascinant.

Dacă un experiment nu atinge rezultatele dorite renunți la el sau schimbi perspectiva din care este abordat?

Nu aceasta este perspectiva. Din moment ce e un experiment în principiu nu avem rezultate dorite ci poate doar rezultate prezise de teorie. Însă tocmai inadvertențele între teorie și rezultatele experimentului pot crește gradul său de impact. De exemplu dacă acesta își propune punerea în evidență a unui fenomen iar acest lucru nu se întâmplă, acesta reprezintă un rezultat în sine. Faptul că respectivul fenomen nu se întâmplă în condițiile pe care le-am creat noi, ne ajută enorm în a ști cum să proiectam viitoarele experimente.

Poze din interior - Laserul de la Măgurele
Poze din interior – Laserul de la Măgurele
Care sunt limitările actuale ce stau în calea depășirii barierelor științifice?

Îmi vine greu să mă pronunț în general pentru că răspunsul la această întrebare s-ar putea dezvolta într-o carte. Cred că tehnologia oricât ar fi ea de evoluată în prezent limitează deseori visele cercetătorilor experimentatori. De exemplu puterea de calcul nu e niciodată suficientă pentru studiul de complexitate al simularillor sistemelor complexe în fizica actuală. Acceleratoarele nu sunt niciodată prea puternice și toate astea se traduc în provocări pentru tehnologia asociată.

Ce crezi că se va putea face prin intermediul proiectului ELI-NP în 5 ani?

În 5 ani de funcționare a proiectului vom avea o imagine mai clară asupra potențialului ce se poate atinge. E greu de anticipat concret, pentru că domeniul fizicii nucleare cu lasere de putere e foarte tânăr. E exact cum ai privi un copil talentat și te-ai întreba ce ar putea deveni când va fi mare.


Cam atât despre laserul de la Măgurele – un proiect care m-a lăsat mută și impresionată în același timp. Am să urmăresc ce se întâmplă cu acest proiect, sper să ajung acolo și să văd cum arată totul și să vă povestesc și vouă. Am să închei prin a îi mulțumi lui Andi Cucoaneș pentru toată răbdarea și implicarea sa și am să vă mulțumesc și vouă pentru răbdarea de a citi.

Aștept în comentarii impresiile voastre despre acest proiect, dar și eventuale întrebări.

17 Comments

  1. Rokolla

    iulie 9, 2017 at 3:06 pm

    Imi pare bine sa vad ca beneficiile acestui laser sunt infinit mai mari fata de ce m-as fi gandit eu. Lupta impotriva cancerului este extraordinara si sper ca oamenii care sufera de probleme de acest gen sa aiba mai multe sanse la viata.
    Oameni Precum domnul Cucoanes sunt destul de rari si trebui sa-i pretuim pentru ceea ce fac

  2. Claudia`s Choice

    iulie 9, 2017 at 12:23 am

    Ma bucur ca acest laser este aici, in Romania, si nu intr-o alta tara care sa culeaga laurii muncii romanului nostru.

  3. Alina Anghel

    iulie 9, 2017 at 12:00 am

    Super interviu! Parca nu imi vine sa cred ca se intampla in Romania, suntem totusi pe drumul cel bun. Mereu am fost interesata de fizica, mai ales de cea cuantica si m-am gandit de cateva ori cum ar fi sa fi dat la facultatea aia …

  4. Albu Steluta Georgiana

    iulie 8, 2017 at 9:32 pm

    Foarte interesante lucruri am aflat din interviul tau.Felicitari! Mai vrem!

  5. Raluca Brezniceanu

    iulie 8, 2017 at 11:24 am

    Poate in curand prin utilizarea in terapie a surselor radioactive, avand ca atributie principala efectuarea tratamentului cu izotopi radioactivi a pacientilor, nu va mai fi nevoie de spitalizare continua, ci acest tratament va putea facut acasa, individualizat si diferentiat.

  6. Podocea Corina

    iulie 7, 2017 at 10:43 pm

    Felicitari pentru interviu!
    Sper ca nu va fi ultimul de acest gen!
    Adevaratii romani inca vor sa lucreze pentru Romania!

  7. Iasmina

    iulie 7, 2017 at 9:10 pm

    Un interviu foarte interesant. Chiar dacă în mod indirect, mă bucur că va putea ajuta oamenii ce au cancer. Este o veste minunată.

  8. Lucruri privite de jos in sus

    iulie 7, 2017 at 11:59 am

    Am citit foarte atenta articolul tau de azi, mi se pare foarte interesant. Nu stiam de acest laser, dar ma bucur ca acesta va ajuta bolnavi de cancer. Felicitari tuturor.

  9. Mirabela

    iulie 7, 2017 at 11:26 am

    Nu inteleg eu principiile, dar e de ajuns ca am priceput faza ca va ajuta la vindecarea bolnavilor de cancer. Sper sa le reuseasca experimentul/e.

  10. Miss Bear

    iulie 7, 2017 at 9:40 am

    Mi se pare fascinant cum niste oameni au construit aceasta minunatie. Sa nu mai mentionez scopul lui, acela de a lupta impotriva cancerului. Multumim pentru acest interviu si pentru multitudinea de lucruri noi pe care ni le-ai prezentat.

  11. coco

    iulie 7, 2017 at 7:47 am

    multumim de prezentare, am aflat lucruri noi si interesante, este o munca grea si frumoasa cea de cercetare! si ma bucur ca se poate si la noi!

  12. adndefemeie

    iulie 6, 2017 at 10:55 pm

    WOW! Mi se pare ceva de genul SF-ului. Lucruri care se întâmplau doar în filme, par să prindă contur în viaţa de zi cu zi.
    Ştiu că poate părea absurdă întrebare, dar, cât timp clădirea a fost în construcţie, echipa de cercetători cu ce s-a delectat?
    Ştiu că un cercetător nu are pauze. Sau nu există momente în care să zică, pun pauză să aştept ceva. Dar fiind vorba despre un proiect ce a trecut deja de la teorie la punerea în aplicare, proiectul şi toate detaliile mă gândesc că au fost stabilite atunci când au pornit în construirea clădirii.
    Mi-am permis să pun acea întrebare, fiindcă este printre puţinele, dacă nu singurul articol pe care l-am citit pentru a înţelege ceea ce se întâmplă la noi în ţară. Şi pentru că sunt curioasă din fire, şi pentru că sper să înţeleg mai bine în timp unele aspecte.
    Felicitări Bianca pentru interviu şi articol!

  13. Alinapink

    iulie 6, 2017 at 7:48 pm

    Sincer nu stiam atatea lucruri despre acest laser, desi locuiesc la cativa km de el, multumesc frumos ca ai impartasit aceste informatii cu noi.

  14. Diana Ion

    iulie 6, 2017 at 5:43 pm

    Am primit o groaza de informatii interesante din articolul tau, am aflat lucruri despre care nu aveam habar…multumim pt interviul complex!

  15. doina racoti

    iulie 6, 2017 at 5:14 pm

    Ma bucur sa aud ca se mai intorc oameni valorosi , nu numai de plecarea lor din tara.

  16. Gia Gianina

    iulie 6, 2017 at 2:25 pm

    Am vazut un reportaj la TV spatamanile trecute in care aratau si cladirea aceasta cu forma futurista, dar si laserul imens. E posibil sa fi vorbit chiar domnul Andi in acel reportaj, Tin minte ca imediat mi-a atras atentia si am ramas sa privesc materialul. M-am mirat si bucurat cand am auzit de acest proiect. E o reusita si o performanta uimitoare si le urez mult succes tuturor celor implicati in derulare.

  17. Antoaneta

    iulie 6, 2017 at 2:08 pm

    Cred ca este unul dintre cele mai complexe articole pe care l-am citit vreodata pe acest subiect. Nu stiam multe lucruri despre ce inseamna aceasta munca si mai ales care sunt „roadele” acestei munci. Nu pot spune decat „Tot respectul!” pentru el si pentru colegii sai, iar tie iti spun „Felicitari!” pentru acest interviu care cuprinde atat de multe informatii interesante.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Interviuri
ELI-NP sau laserul de la magurele cu Andi Cucoanes
Interviu cu Andi Cucoaneș – cercetator ELI-NP

A trecut ceva timp de la ultimul interviu pe Acorduri din Suflet, dar aici timpul este relativ, iar atenția noastră...

Închide