Un oraș

Există un oraș care ți-a ucis toate visele, care ți-a făcut sufletul bucățele și ai înțeles că acel oraș nu e pentru tine, dar totuși ai înțeles prea târziu…

Astăzi vorbim despre acel oraș. Chiar dacă ne doare, chiar dacă am lăsat oameni dragi nouă în el, chiar dacă simțim cum sufletul nostru se umple de mânie și ură. E orașul care te-a învățat să urăști. E orașul care te-a făcut să te urăști, pe tine, copilul cu vise și idealuri.

Când erai mic, trăiai cu impresia că nu erai suficient de bun pentru ca cineva să te remarce, să te aprecieze. Ai vrut să demonstrezi că poți și ai ce oferi. Ai ales să o faci prin concursuri și olimpiade, dar mizeria orașului în care te formai ca om ajunsese și acolo. Nici măcar rezultatele tale la olimpiadă nu reflectau adevărul. Exista în cercul tău restrâns de colegi cineva care putea cumpăra totul, chiar și o notă, chiar și un profesor. Ai plâns, ai țipat, ai fost dezămagit. Nu voiai să crezi că există astfel de oameni în jurul tău. Nu voiai să crezi că unii cumpără cu bani vise, visele tale, în fața ta, în școala ta.

Există un oraș în care ai crescut…

Ai continuat să crești, protejat de dragostea părinților. Ai încercat să crezi în alte vise, ai îndrăznit să crezi în tine, în muzică. Nu știai că și acest vis se va nărui ca și anteriorul. Te-ai izbit de oameni fără suflet, fără scrupule și din nou banii cumpărau totul. Chiar și suflete. Dezamăgirea ce te cuprindea era din ce în ce mai mare. Evident considerai că tu ești de vină pentru tot. Tu nu ești suficient de bun pentru acel oraș. Considerai că tu nu ai nimic bun de oferit, drept urmare nu meritai un vis îndeplinit acolo.

Zi de zi încercai să devii mai bun, să excelezi pe un domeniu. De ce nu, pe mai multe? Toată munca ta era în zadar. Trăiai în orașul cu oameni ce purtau ochelari de cal. Orice sclipire a ta era considerată nebunie. Dacă în toată nebunia asta a ta reușeai să faci ceva, oricât de mic, primeai întrebarea magică „Cu cine …?”.

Creșteai și înțelegeai că visele în acel oraș se îndeplinesc doar cu bani, cu nepotisme și cu sex. Nu era pentru tine, nu puteai concepe asta și totuși în adâncul sufletului tău sperai. Ai început să analizezi oameni cu vise împlinite, să vezi ce au făcut ei de au avut rezultate și ce nu ai făcut tu. Ai încercat să intri în contact cu ei. Tot ce primeai drept răspuns era „Stai cuminte, nu vrei asta!”.

Există un oraș care a distrus visul unui copil…

Cum să îi spui unui copil de 17 ani că nu își va îndeplini visul. Cum să îi tai aripile? Ei uite, că se putea! Plin de nervi și sătul de „nu”-uri ți-ai mai făcut încă o dată curaj să îți vezi visul îndeplinit. Căderea a fost mai rapidă decât drumul până acolo. Ți-ai dat seama că tot zbuciumul tău a fost inutil. Toate încercările tale de a merge pe drumul cel bun nu au fost apreciate și nu vor fi apreciate. Îndeplinirea visului tău se transformase în cel mai mare coșmar. Ai fost batjocorit, ai fost ignorat, ai fost arătat cu degetul, pentru simplu fapt că ai îndrăznit să faci lucrurile diferit. Pentru simplu fapt că ai vrut să ai și suflet și demnitate. Ei bine, orașul tău nu accepta așa ceva. Tu nu puteai înțelege acest lucru.

Ai început să numeri zilele până când vei pleca de acolo. În ziua în care ai plecat ai spus că te vei întoarce și vei schimba ceva. Au trecut 8 ani de atunci, nu te-ai întors și nu te vei întoarce…

Există un oraș în care nu te vei mai întoarce…

Ai continuat să urmărești ceea ce se întâmplă acolo, dar fiecare știre era o nouă dezamăgire. După 3 ani ai observat că lucrurile încep să se schimbe, că oamenii par să aibă vise, să le îndeplinească. Oamenii par să dea un nou sens orașului prin muzică. Ai decis să îți transmiți aprecierile celui care părea să îndeplinească visul tău din copilărie, dar rândurile tale nu au primit nici un „Mulțumesc!”. În acel moment ai înțeles că nu se schimbase nimic. Oamenii nu au vise, au doar momente de demonstrație, că ei au putut și că tu nu poți. Cum au putut, numai Dumnezeu știe, dar tu, clar, nu ai vrea în acel mod!

Te-ai retras liniștită în brațele noului oraș ce ți-a fost mai prietenos în toți acești ani decât orașul tău natal. Aici ți-ai văzut visele îndeplinite. Aici ai avut curaj să visezi și încă ai. Aici oamenii știu să aprecieze. Oamenii știu să creadă în tine, știu să te promoveze și să te ajute să crești. Aici oamenii îți pansează aripile rupte și te ajută să zbori, fără să îți ceară sufletul sau demnitatea.

Există un oraș care a fost iad…

Ai înțeles poate prea târziu că orașul tău, sau mai bine zis fostul tău oraș nu a crescut cu respect. Nu a crescut cu demnitate, oricât de vândute au fost aceste valori la televiziunile locale, oricât de mult încearcă alții să te facă să crezi asta. Ți se rupe sufletul când ai tăi te întreabă de ce nu te întorci acasă să faci ceva. Nu le poți spune că te-ai lupta cu morile de vânt. Nu le poți spune că simți cum aerul de acolo te sufocă. Nu le poți spune ce scârbă simți când privești „oamenii realizați” din acel oraș. Nu le poți spune că acolo nu mai e de mult „acasă”.

Acolo a fost iad. Acolo ți-ai plâns visele neîmplinite, ți-ai plâns îndrăzneala, ți-ai plâns 19 ani din viață, pentru ce? Îți pare rău pentru anumiți oameni care au rămas acolo și au continuat să se lupte pentru ei. Îți pare rău pentru acei profesori care te-au ghidat și ți-au zâmbit cald de fiecare dată când ți-a fost greu. Îți pare rău pentru acei oameni, puțini la număr, care încă mai visează, încă se mai zbat și încă luptă să mai schimbe ceva. Ei au avut puterea să treacă peste toate denigrările aduse, peste toate frazele de genu „Mda, a dat bani ca să facă asta”, „S-a dus cu X-ulescu, că altfel nu avea cum” și lista e lungă.

Există un oraș în care ai fi vrut să schimbi ceva…

Ca bărbat poate ai fi reușit să schimbi ceva, dar ca femeie, niciodată! Ai analizat și „femeile realizate” din acel oraș. Le-ai privit în ochi și ai simțit că sunt goale. Ai văzut că dincolo de frumusețea și aparenta sensibilitate, sufletul lor nu mai este acolo. L-au vândut, l-au pierdut, l-au abandonat. Nu ți-ai fi dorit asta niciodată, nu ai fi suportat asta.

Puterea în acel oraș stă în rapiditatea de a trece peste tot, peste oameni, peste cadavre, peste tine. De multe ori te-ai întrebat dacă există vreo adunare care te învață cum să faci asta, care îți scoate sufletul și eventual ți-l pune la borcan. La păstrare, sau pur și simplu îl oferi drept avans pentru popularitatea de care te vei bucura acolo?!

Puterea în acel oraș stă în rapiditatea cu care îți schimbi masca pe care o porți în funcție de loc, de oameni, de interesul tău. Toți cară după ei în genți sau în porbagaje măști. Au devenit din ce în ce mai rapizi în schimbarea lor. Dacă îndrăznești să nu porți o mască, vor avea ei grijă să îți atribuie o mie. Vei deveni peste noapte fie o femeie fără scrupule, fie o nebună, fie o proastă, fie tot ce se poate mai rău. Doar prin denigrarea celor ce nu poartă maști și au curajul să spună adevărul, ei pot urca, pe presupusa scară socială. Doar așa pot să crească în ochii acelor oameni care cred cu naivitate în ei.

Cum ai ajuns acolo?

Ai fi vrut să îi tragi de mână acei oameni, să îi întrebi de ce fac asta, de ce îți fac asta. Orice zbucium al tău ar fi fost egal cu zero, pentru că lor nu le pasă, decât de ei și nimic mai mult. Interesele lor și drumul lor trasat cu creta e tot ce contează. Cum am mai spus-o nu contează dacă acel drum trece peste un om mort sau viu, peste un copil sau un bătrân.

Totuși cine ar fi atât de orb să vrea să fie venerat într-un oraș orbit de putere, orbit de bani și plin de durere? Mizeria și lipsurile de acolo sunt singurele care îi fac pe acei oameni să fie preocupați de grija zilei de mâine. Îi fac pe acei oameni să creadă că o porție de muzică într-un local infectat de ură și interese îi poate relaxa. Lansarea unei cărți despre ei, și despre cât de incapabili sunt să se privească în oglindă și să se vadă îi poate lumina, le poate arăta cine sunt ei cu adevărat?!

Fiecare aparație este doar o glumă despre ei. Fără să își dea seama devin marionetele acelui oraș. Devin subiectele de discuție și culmea devin pionii celor care se luptă pentru locul în care poți să manipulezi mai multă lume, locul în care tu ești cel care ia sufletele celor din jur, celor dornici să guste din aparențe lipsite de esență.

Pentru cei care încă stau în acel oraș

Deja sufletul tău e prea dezgustat de tot, simți că devii parte din acel oraș și trebuie să te oprești, dar nu înainte de a le transmite celor ce sunt acolo câteva gânduri.

Păstrați visul vostru ca pe cel mai mare secret. Nu îl împărtășiți cu nimeni până când nu plecați din acel oraș, pentru că riscați să-l pierdeți. Riscați să vă pierdeți. Închideți ochii, astupați-vă urechile și nu vorbiți decât cu cei dragi vouă. Nu credeți în zâmbetele false afișate la TV. Nu credeți în schimbarea ce a devenit motto-ul orașului. Credeți doar în voi. Orice vis în acel oraș are un preț, demnitatea voastră, sufletul vostru, viața voastră și nu merită sacrificat pentru nimic. Nu plângeți dacă nimeni nu vă va înțelege. Nu plângeți dacă vă simțiți nedreptățiți. Alegeți să rămâneți puternici și să luați ce e mai bun din fiecare experiență, până când o să plecați de acolo. Definitiv și fără regrete.„

Ce te-a învățat acel oraș?

Acum, dacă ar fi să tragi linie, ai putea spune că acel oraș, ce ți-a fost oraș natal te-a învățat să nu ai încredere în oameni. Te-a învățat să nu fii impresionat de lacrimi și te-a învățat să te întrebi de fiecare dată când vezi un om realizat „Cum a ajuns acolo?”. Te-ai mai învățat să spui „NU”, să disprețuiești minciuna, să nu mai crezi în ce spun oamenii despre alți oameni. Te-a învățat să fii diferit, dar să nu uiți să ai suflet, să ai demnitate, să fii bun și cel mai important rămâi TU, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău.

Ar trebui să-i mulțumești oare acestui oraș?


Mulțumesc Roman, pentru că m-ai învățat să îmi prețuiesc sufletul și să nu mi-l vând ție sau oamenilor care te conduc și care te transformă într-o epavă frumos pictată, dar lipsită de valori!

2 Comments

  1. Studio Galati

    aprilie 1, 2016 at 1:26 pm

    Foarte frumos spus! Cred ca ai descris pe foarte multi dintre noi…Cel putin eu, m-am regasit in multe contexte. Iti multumesc ca ne scrii in continuare. Te urmaresc cu drag . 🙂

    1. Bianca Ionel

      aprilie 1, 2016 at 2:20 pm

      Mulțumesc 🙂

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Kooperativa 2.0 Iasi Blogger iasi bianca ionel blogmeet www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu
Blogmeet Kooperativa 2.0 Iași Dubla 1

Seara zilei de 22 martie 2016 am ales să o petrec în compania bloggerilor din Iași și am spus un...

Închide