Fast and Furious 7

Pe 23 martie 2015 mi-am achiziționat entuziasmată biletul la film. De atunci până pe 4 aprilie am numărat zilele ca un copil în așteptarea iepurașului de Paște, iar când ziua cea mare a sosit am început să număr orele. 19:50 am intrat în sala aproape plină, se putea citi pe chipurile tuturor nerăbdarea, iar reclamele de 10 minute păreau să nu se mai termine. În spatele meu cineva exclama revoltat: „da mai începe azi?”. Am aruncat o privire în sală, era plină, și erau și fete și băieți. O domnișoară de lângă mine era chiar mai nerăbdătoare decât prietenul ei, din păcate altele prin sală  butonau plictisite telefonul. Nu înțeleg de ce au mai venit dacă nu sunt interesate de film, puteau să revadă liniștite umbrele lui Grey că oricum n-ar fi înțeles nimic din ceea ce urma să fie. Un costum nu va bate niciodată zgomotul unui motor, iar ceea ce urma să văd, depășea orice așteptare.

Într-un final a început, și s-a făcut liniște în sală…ce a urmat? Am râs, am stat fără să clipesc și posibil uneori am uitat și să respir. Simțeam că mă ustură ochii și am înțeles că e timpul să mă relaxez un pic. Echipă, familie, mașini de vis, viteză și cascadorii de excepție.

Dacă la începutul filmului, Brian (Paul Walker) îi spunea fiului său că „mașinile nu pot zbura”, pe la jumătatea filmului am aflat că imposibilul devine posibil.

flying car fast and furios bianca ionelCa în fiecare film din seria Fast and Furious, am primit o lecție de lucru în echipă și genul acesta de filme ar trebui vizionate de cei care vor să învețe ce înseamnă o echipă, sau mai exact o familie. În general reușesc să prevăd ce va urma, de data această orice supoziție de a mea a fost falsă, filmul m-a surprins cu fiecare moment și cu fiecare replică.

Ca orice film de excepție, a reușit să mă facă să plâng, și nu doar o dată ci de trei ori. Finalul a fost cu siguranță cel mai emoționant și momentul în care am realizat că filmul se termină, dar va rămâne cu mine, exact ca imaginea lui Paul Walker. S-a simțit emoția, s-a simțit regretul în vocea lui Vin Diesel, nu a fost un moment ieftin și încărcat cu lacrimi de la ceapă, a fost un moment simplu, dar profund care a reușit să ne zdruncine într-un fel sau altul pe fiecare din sală.

Am ieșit din sală încercând să fac o legătura cu tot ce se întamplase. Moartea lui Han mă dadea peste cap, pentru că știam că murise în Tokyo Drift. Știam că nu poate fi o eroare de regie și am promis să revăd din nou toată seria. Aseară am revăzut și Tokyo Drift și am înțeles că ordinea nu e cea a apariției filmelor în cinema. Totul se leagă, iar fiecare film a fost gândit chiar de la început, exceptând finalul din 7.  Dacă ar fi să le leg acum ar trebui să le urmăresc în această ordine: The Original,  2Fast 2Furious, Fast & Furious 4, Fast Five, Fast & Furious 6, Fast&Furious 7 și Tokyo Drift.  Ce va urma? Mă aștept la ceva drifturi în următorul, dar presim că voi fi surprinsă din nou și abia aștept. Știu că va fi un gol, știu că se va simți lipsa lui Paul Walker, dar am sigurața că regizorul va face în așa fel încât să îi simțim prezența în tot ceea ce va urma.

vin diesel fast and furios bianca ionel

Filmul nu este doar un tribut, este încă o lecție, lecția cu numărul 7. Pentru prima oară e greu să îmi găsesc cuvintele potrivite, pentru a face un review mai lung, dar uneori nu poți reda nici prin cuvinte ceea ce simți cu adevărat. Pentru cei care nu s-au decis dacă filmul merită, vă spun că merită mai mult decât vă imaginați, dacă sunteți pasionați de mașini și dacă înțelegeți ce înseamnă o familie, sacrificiu dar și putere.

fast and furios bianca ionel i have family

 Fast and Furious 7 este mai mult decât un film, este o lecție.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: