Iubeşte monstrul!

Iubeşte monstrul!

Nu suportam să te mai privesc şi te-am făcut cioburi,
Asumându-mi cu demnitate anii de ghinion deja trăiţi,
Fărâmele de pe podea se transformau rapid în scorburi
Pe care le priveam şi simţeam cum din nou mă înghiţi.

Am înţeles că monstrul trăieşte şi dincolo de reflexe
Şi are o plăcere de mă privi cum mă desfac în bucăţi,
Din dorinţa de a rupe din mine, pentru a-i plăti taxe
Sperând că din suferinţa mea, el s-ar putea îmbogăţi.

L-am surprins cum rupea din mine în fiecare noapte,
Şi l-am lăsat să se bucure de fiecare gram de durere
Până a înţeles că şi pe el în afectează aceste fapte
Şi s-a retras îngândurat în propria-mi tăcere.

Am ales să-l iubesc şi mi-am bandajat fiecare deget,
Pentru a nu-l lăsa să ne mai rănească pe amândoi,
Am înţeles că era la început, dornic să fie un cadet
Dar nu ştia că lupta se rezuma la noi, în propriul război.

L-am învăţat să respire din nou, să simtă aerul în el,
Să îl elibereze treptat, cu tot ce până la rău îl sufocă
Să nu se mai izbească de pereţii din propriul tunel
Sperând că în timp va fi parte din el, cea mai dură rocă.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Ce luam cu noi in excursia spre viitor
Ce luăm cu noi în excursia spre viitor?

Trecutul aparţine celor fără viitor, aşa după cum viitorul aparţine celor fără trecut. - Marius Torok Am tot privit săptămâna...

Închide