Iubeşte monstrul!

Iubeşte monstrul!

Nu suportam să te mai privesc şi te-am făcut cioburi,
Asumându-mi cu demnitate anii de ghinion deja trăiţi,
Fărâmele de pe podea se transformau rapid în scorburi
Pe care le priveam şi simţeam cum din nou mă înghiţi.

Am înţeles că monstrul trăieşte şi dincolo de reflexe
Şi are o plăcere de mă privi cum mă desfac în bucăţi,
Din dorinţa de a rupe din mine, pentru a-i plăti taxe
Sperând că din suferinţa mea, el s-ar putea îmbogăţi.

L-am surprins cum rupea din mine în fiecare noapte,
Şi l-am lăsat să se bucure de fiecare gram de durere
Până a înţeles că şi pe el în afectează aceste fapte
Şi s-a retras îngândurat în propria-mi tăcere.

Am ales să-l iubesc şi mi-am bandajat fiecare deget,
Pentru a nu-l lăsa să ne mai rănească pe amândoi,
Am înţeles că era la început, dornic să fie un cadet
Dar nu ştia că lupta se rezuma la noi, în propriul război.

L-am învăţat să respire din nou, să simtă aerul în el,
Să îl elibereze treptat, cu tot ce până la rău îl sufocă
Să nu se mai izbească de pereţii din propriul tunel
Sperând că în timp va fi parte din el, cea mai dură rocă.

Citește și >>  Pleacă!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Poezie
Furtună în interior

Furtună în interior Te ascund în uitare şi te găsesc în vise, În aripile ce mă învaţă să cad şi...

Închide