Magento 2 – Admin / Index Management

În săptămânile anterioare, am scris despre cum putem instala Magento 2, prima parte o găsiți aici și a doua, o găsiți aici. Astăzi o să vă prezint cum arată interfața de admin pentru Magento 2.

Prima diferență, o vom observa încă din partea de logare în admin-ul Magento 2, în ceea ce privește designul, dar nu și funcționalitatea în sine.

login magento 2 admin bianca ionel blog

 După logare, ca și în Magento 1.x vom fi redirecționați în panoul de control al site-ului, sau dashboard.

magento 2 dashboard bianca ionel blog

După cum puteți observa, interfața este mult mai prietenoasă, aș putea spune că aduce ușor cu inferfața de la WordPress sau chiar Prestashop. În partea stângă aveam toate butoanele, acum evidențiate și prin icon-uri, iar în rest Magento 2.X păstrează structura veche, singura diferență fiind doar designul.

Imediat după logarea în admin, am fost întâmpinată de un pop-up.

system messages bianca ionel blog magento 2

În Magento 1.X astfel de mesaje apăreau destul de subtil imediat sub meniu, acum, posibil din dorința de a nu mai fi ignorate, mesajele sunt afișate ca și pop-up și parcă cer să fie rezolvate imediat.

Am ales să văd despre ce este vorba și am fost redirecționată în pagina Index Management. Inițial am crezut că această pagină diferă doar ca design, comparativ cu Magento 1.X, dar am descoperit că diferă și ca funcționalitate.

index management bianca ionel blog magento 2

În Magento 2, avem doar 2 posibilități ca și acțiuni pentru Index Management: Update on Save și Update by Schedule.

index management bianca ionel blog magento 2 actions

  • Update on Save – reindexarea are loc în momentul în care datele din tabele sunt schimbate;
  • Update by Schedule – reindexarea are loc în funcție de setările din cron job și de cum au fost acestea programate;

Cei de la Magento, recomandă să alegem reindexarea de tip Update by Schedule.

Înainte de a vă arăta cum setăm cron job-urile pentru Magento 2, am să vă arăt un pic ce aduce nou Magento 2, când vine vorba de acestea.

Alegem din meniul din stânga Stores -> Configuration

magento 2 stores configurations bianca ionel blog

Aici, alegem Advanced ->System

advanced system magento 2 bianca ionel cron job set

După selecția anterioară în partea dreaptă o să observăm toate opțiunile pe care le putem seta, iar prima dintre ele este Cron (Scheduled Tasks)

advanced system magento 2 options cron job admin

Deschidem conținutul pentru Cron (Scheduled Tasks) și aici deschidem conținutul pentru cele două tipuri de configurări: Cron configuration options for group: index și Cron configuration options for group: default

cron job magento 2 scheduled tasks bianca ionel blog

Aici observăm faptul că putem rula cronuri atât ca procese individuale, cât și paralele. Acest lucru este o noutate în Magento 2.

Cum setăm un cron job?

Prima dată, trebuie să setăm cele 3 cron-uri importante în Magento, din system cron. Dacă ați instalat Magento 2 într-un folder numit magento2, căile de mai jos pentru cron joburi sunt cele de care aveți nevoie. Dacă folderul vostru poartă altă denumire, alegeți să înlocuiți magento2 cu denumirea folderului respectiv.

* * * * * /usr/bin/php /www/magento2/bin/magento cron:run | grep -v "Ran jobs by schedule" >> /www/magento2/var/log/magento.cron.log
* * * * * /usr/bin/php /www/magento2/update/cron.php >> /var/www/magento2/var/log/update.cron.log
* * * * * /usr/bin/php /www/magento2/bin/magento setup:cron:run >> /www/magento2/var/log/setup.cron.log

cron job cpanel bianca ionel blog magento 2Cele 5 steluțe seminifică faptul că aceste cronuri vor fi executate din minut în minut. Setarea celor trei cronuri se face din Cpanel.

setare cron job cpanel magento 2 bianca ionel blog

După această setare, putem reveni în System->Index Management și putem seta Update by Schedule. În cazul meu, pentru Catalog Rule Product, index status îmi arată că am nevoie de un reindex.

Am ales să mai adaug un cron job, pentru reindex

* * * * * /usr/bin/php /www/magento2/bin/magento indexer:reindex

Cam atât despre Magento 2 – Admin / Index Management, voi reveni și miercurea viitoare cu un articol despre Magento 2 – Admin. Keep in touch!

Dacă acest articol ți-a fost util, nu uita să îi dai un share și să lași un comentariu. Pentru orice alte nelămuriri, mă puteți contacta.

Documentatie: http://devdocs.magento.com/guides/v2.0/config-guide/cli/config-cli-subcommands-cron.html#config-cli-cron-bkg

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre bianca ionel blog, IT, Magento 2
instalare magento 2 bianca ionel partea a IIa
Instalare Magento 2 (II)

Continuăm cu tutorialul de instalare Magento 2 și astăzi. Pentru cei care au ratat prima parte, aceasta se află aici....

Închide