Necessary paradox

Anul trecut nu mi-am sărbătorit ziua de naștere. I-am zis experiement social… ei pe naiba! N-a fost nici un experiment, așa m-am mințit.

Adevărul e că n-am simțit că aș avea ceva de sărbătorit. În februarie 2018 mi-am făcut niște teste… teste psihologice. Ce a ieșit? Copil silitor… coroniță, medalie și punctaje maxime ca de fiecare dată. Dar de data asta nu era de bine punctajul maxim.

Cum am ajuns la punctajele alea maxime? Pfff… blocaje emoționale peste blocaje emoționale, etichete, „trebuie”, „așa e bine”, „așa face toată lumea” și lista e lungă. Pe scurt: am făcut 27 de ani din viața mea totul pentru cei din jurul meu, ca să fie ei fericiți fără să mă întreb măcar o clipă ce mă face pe mine fericită.

Nu știu Stefan ce a simțit/crezut în momentul în care a văzut rezultatele, mai ales că mă știa de un deceniu, dar eu m-am blocat și m-am întrebat „Cine sunt și ce fac?”.

Din februarie 2018 am stat în starea asta aproape 1 an în care m-am luptat cu mine, am tras de mine să mă schimb, să înțeleg de ce și să înțeleg cine sunt.
Am rafturile pline de cărți citite și recitite de dezvoltare personală, eram prezentă la toate evenimentele pe temele astea și ironia sorții e că nu m-am văzut nici o clipă. Nu am văzut că în interiorul meu era un mare gol. Trăiam fără să conștientizez ce trăiesc, ce simt, cum simt și mai ales de ce simt.

După aproape 1 an am renunțat să mă mai lupt cu mine.

După aproape 1 an am acceptat că am o rană de abandon, una de deprivare emoțională, încă una de excludere socială și cu toate astea Maica Tereza din mine e pregătită 24 din 24 să se sacrifice pentru toată lumea ca să fie bine, mai puțin pentru ea. Astea 4 erau cu roșu și grena… mai erau pe lista cu punctaje fantastice încă vreo 8 chestii, dar aproape că nu mai contau.

Și în tot contextul acesta, pe 25 aprilie 2018 „trebuia” să mă bucur că fac 28 de ani. Mi-a stat în gât tortul adus de ai mei… La mulți ani, Bianca!

La mulți ani cu ce? La mulți ani ca să ce? Cine-i Bianca? Cine-i Roxana? Negare, fugă, blocaje peste blocaje și aruncat în muncă până la epuizare. Nici pe blog nu mai avem curaj să scriu.

S-a schimbat ceva de acum un an? Da, am primit mai devreme ce mi-am dorit: libertatea!
Atât și nimic mai mult. Tot Grumpy Cat am rămas și tot fără chef de sărbătorit. Tot cu ziua ascunsă pe Facebook. 🙂

Bine că e Săptămâna Mare… de fapt mereu așa mi-a picat ziua și n-a fost niciodată momentul să o sărbătoresc când era, ci mereu după. Pentru că religie… pentru că omul și sufletului lui nu mai contează în Săptămâna Patimilor. Sau contează? Contează să fie sacrificat, că așa zice într-o carte după care se ghidează prea multă lume.

Adevărul e că 80% din zilele mele de naștere au fost în Săptămâna Mare și n-au contat. M-am obișnuit așa, m-am obișnuit să fie mai importantă religia și tradițiile decât mine. Oamenii și dedicarea lor pentru presupusele legi ale unei Divinități, scrise tot de oameni. N-am să dezbat subiectul prea mult, am să spun doar să citiți „Conversaţii cu Dumnezeu”, măcar primul volum. 🙂

Habar n-am ce am să fac mâine. Posibil ce am făcut și ieri și azi. Am să merg la job, am să mă ocup de proiecte și am să-mi amintesc că e Joia Mare și eu sunt liberă. Despre libertate, am să scriu în alt articol.

Acum un an mi-am zis că am să mut munți și ape ca să am ce sărbători anul acesta. Poate am schimbat ceva în jurul meu, poate am schimbat mai multe în mine. Am învățat că recunoștiința e nevoie să vină din mine și să fiu eu mulțumită de mine și de ceea ce ofer celor din jur, dar încă n-am ajuns acolo. Teoria o știu, la practică mai am de lucru. Încă am nevoie de validare din exterior, încă am nevoie de câțiva oameni care să-mi spună că am făcut bine sau nu, încă am nevoie să fiu văzută. Obiceiurile proaste sunt greu de înlocuit și timpul trece… prea repede.


P.S. Mulțumesc, necessary paradox.

Photo credit: Studio Foto Iasi – Paul Padurariu

2 Comments

  1. ina02s

    aprilie 24, 2019 at 1:37 pm

    La multi ani!!
    Nu toti suntem perfecti si nici nu ne sta bine asa. Si noi am patit ce povestesti tu…
    O colega perfecta, in psihologic era reusita, dar pentru altceva. Intrigata i s-a explicat ca era o persoana foarte draguta cu copii, se facea placuta…etc.
    Nu-i un capat de tara, ce-ai patit tu. Iti doresc un an mai bun, dar si Sarbatori Pascale fericite si cum ti le doresti. 🙂 Numai bine.

    1. Bianca Ionel

      aprilie 24, 2019 at 1:46 pm

      Mulțumesc, sărbători liniștite și ție!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Turturele Bianca Ionel blogger Iasi
Turturele

Ieri, eu și pisica vecinului de la blocul din față am „pozat artistic” pe geam, la etajul 4, posibil ea...

Închide