Nod în gât

Am un nod în gât iar bâțâitul piciorului stâng nu îl face să dispară. Nici a celui drept. I just need you now… se aude în fundal. Înghit în sec și caut în mine liniștea. Mă plimb prin furtună în haine de vară. Din nou… Mișcarea face bine.
Mi-am pus ochelarii de soare și am plecat încrezătore spre locul pierdut. Cu ei pare totul și mai întunecat, dar măcar nu mai seamănă a film vechi. E atât de simplu să schimbi culoarea realității cu o pereche de ochelari. Începe să-mi placă cum e aici.

Mai iau o gură de cafea și îmi caut de lucru. De parcă munca ar fi mereu soluția pentru un nod în gât. Am adormit plângând și m-am trezit tot cu lacrimi în ochi. Mă urăsc în momentele acestea de sensibilitate excesivă. M-aș lua la palme, dar prefer să mă strâng în brațe. Știi cum e să te strângi singur în brațe? Groaznic de trist, dar uneori ajută.

Imbrățișare
Doar o îmbrățișare

Azi nu a ajutat. Azi sunt sfărâmată în prea multe bucățele. N-am avut puterea să le adun pe toate și să le lipesc la loc. M-am apucat de scris cu speranța că mă voi elibera de tot ceea ce simt. Fiecare cuvânt amplifică totul. Ar fi trebuit să simplifice, dar ce viața e aceea dacă nu ne-o complicăm noi?

Toate pentru un nod în gât?

Altceva decât să-ți plângi de milă nu ai de făcut? Sunt blocată în pragul depresiei. Îi simt tăietura fină și dureroasă și aștept momentul în care să înceteze să-mi facă urme pe suflet. M-am săturat să tai bucățele infectate din mine și totuși o fac în fiecare zi. Aș putea să le vindec, dar tot ar rămâne o cicatrice. Pansamentul face rană dacă e scos prea devreme. Niciodată n-am răbdare să mă vindec. Poate de asta încă îmi mai simt lacrimile în nodul din gât.

Privesc pierdută spre ecranul calculatorului. În colțul din drepta e o urmă de praf și o șterg. Tot a mai rămas un pic și nu pot să scap de ea. Cred că atâta liniște a mai rămas și în sufletul meu. Și ar trebui să o las acolo, să fie măcar de sămânță.

De ce sunt tristă? Pentru că pot. Pentru că vreau. Pentru că așa sunt eu…
Mă mai strâng o dată în brațe… E mai bine. A treia oară sigur va fi cu noroc. Să vedem… Am o inimă care bate, două brațe cu care mă pot îmbrățișa și o viață ce așteaptă să o trăiesc.
Îmi dau jos ochelarii, mai iau o gură de cafea, îmi umplu tot golul din mine cu aer și îl dau tot afară. Se mai desprinde o bucată din mine…

 

1 Comment

  1. DeyutzaBlog

    iunie 22, 2017 at 1:10 am

    Foarte frumos ai scris, la o astfel de postare / sau mai bine zic la astfel de ganduri .cuvintele sunt de prisos

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Proza
iadul din noi bianca ionel ganduri ascunse
Iadul din noi (III)

Astăzi m-am trezit  cu o nevoie acerbă de a îmi controla gândurile, sentimentele, ideile. Nu ar fi prima oară și...

Închide