Nu tu m-ai schimbat, eu am ales să o fac!

Nu tu m-ai schimbat, eu am ales să o fac! Azi nu mai arunc în tine cu gândurile ce apăsă pe umerii mei. Nici satisfacția că ai schimbat ceva la mine nu ți-o mai ofer. Tu nu ai schimbat nimic, doar ți-a plăcut să-ți asumi meritele pentru maturizarea mea. M-am schimbat pentru că asta mi-am dorit, nu tu m-ai schimbat.

***

– Dacă nu eram eu, tu…
– Eu, ce? Dacă nu erai tu poate aș fi zâmbit mai mult și aș fi suspinat mai puțin. Oare? Fiecare zâmbet și suspin a fost o alegere. Fiecare lacrimă și zbucium eu le-am lăsat libere, nu tu.
Sunt o actriță bună. Plâng la comandă, tocmai pentru a întări faptul că eu dețin controlul suprem asupra mea.

Fiecare om are o parte a lui, mai bună, mai frumoasă sau mai întunecată. Ani buni am avut tendința de a crede că cei din jur scot din mine o anumită versiune a mea. Am avut contextul. Am avut sute de contexte să devin ceea ce-mi doresc. Alegerile mele au fost o reflexie a omului care deveneam și nu a poveștilor spuse de tine. Am avut nopți în care am stat cu ochii lipiți de tavan și mi-am lăsat gândurile să zboare. Spre ce? De ce? Pentru că asta mi-am dorit și nu pentru că ai fost tu acolo să îmi oferi insomnii.

Nu cred în oameni care te pot controla

Cred doar în oameni care se lasă controlați. Uneori devenim marionete doar pentru a experimenta ceva diferit. Nimănui nu-i place să fie o păpușă. De amorul artei și din curiozitate te lași în mâinile oamenilor din jurul tău. Le lași impresia că dețin control total asupra ta și orice revelație a lor te va împinge spre schimbare. Nu e așa!

Nu mă schimb peste noapte pentru alții. Nu mă schimb nici când îmi doresc asta din tot sufletul. Mă sabotez constant. Știi care e cel mai simplu exemplu? Acela legat de stilul de viață. Știi de câte ori am vrut să mănânc sănătos și să fac sport? Am termiant de numărat degetele mele, a celor apropiați mie și aș mai avea nevoie de câteva degete.
Rezultatul? Puiul ăla de la KFC nu l-am ales și eu din cauza lui X care a vrut ceva nesănătos. E ceea ce mă face fericită. Sunt eu! E alegerea mea și incapacitatea de a mă schimba peste noapte sau peste luni întregi de încercări.

Fără tine nu aș fi avut viață?

– Dacă nu eram eu, tu…
– Eu n-aș fi știut să trăiesc și să mă bucur de viață? Ce te face să crezi că ceea ce trăiești tu se numește viață? Avem viziuni diferite, vedem viața diferit. Tu trăiești cu meritele unei schimbări, eu trăiesc într-o continuă schimbare. Tu cauți cu disperare să-ți asumi meritele pentru omul care sunt în prezent. Eu sunt ocupată să descopăr ceva nou, să învăț ceva diferit, să călătoresc.

Nu mi-ai deschis tu apetitul pentru cultură și nici pentru o lume mai bună. La un moment dat ne săturăm să trăim la fel și căutam schimbarea. Nici rândurile acestea nu le scriu pentru că ai trecut tu prin viața mea. Poate nici măcar nu sunt despre tine și sunt despre un alt om. Poți să mă contrazici?

Rândurile acestea sunt pentru mine și pentru toate acele sufletele care au impresia că au fost transformate peste noapte de oamenii ce au trecut prin viața lor. Sau de acel om, ridicat la rang de zeu. Acel om care le-a făcut să-și piardă credința în propriile forțe și idealuri. Suprimarea nu vine la pachet cu schimbarea.

Nu tu m-ai schimbat!

Am să-ți repet asta până vei înțelege că ai trecut prin viața mea doar pentru a te cunoaște. Eram la fel și înainte să apari tu. În interiorul meu exista pasiunea și nebunia, viața și moartea. Nu le-ai adus tu, așa cum nici nu le-ai luat. Când pleci dintr-un loc, pleci cu toate. Nu uiți nimic din ce ai avea nevoie, ci lași lucruri care nu mai au valoare pentru tine. De aceea, nu poți să pretinzi că m-ai schimbat în ceva în bun, fără să fi rupt ceva din tine, fără să fi renunțat la ceva. Dacă ai lăsat ceva în urma ta e doar imposibilitatea de a te întoarce.

– Nu mai ești cum te știam…

– În sfârșit ne înțelegem! Da, m-am schimbat și faptul că nu mă mai recunoști arată că schimbarea îmi aparține. Pe cei din jur îi modelăm după chipul și asemănarea noastră. Vrem să-i schimbăm pentru a nu ne simți noi în plus în lumea lor. Faptul că nu mă mai recunoști, ce îți spune? Nu tu m-ai schimbat.

Mi-am lăsat liber sufletul

Am încetat să-i mai pun lanțuri și să-l închid într-o cușcă. Nu-mi mai este frică de necunoscut și nu mă mai complic să ascund părțile mai negre ale personalității mele. Dacă vreau să țip o voi face. Nu pentru că sunt nervoasă, nu pentru că ai lăsat o urmă de irascibilitate după plecarea ta, ci pentru că mă face să mă simt liberă. Puiul ăla de la KFC îl voi mai mânca în continuare, chiar și fără tine. Nu mi-am refuzat niciodată micile plăceri.

– Ești așa din cauza mea! Erai timidă…

– Toată îndrăzneala aceasta și revolta nu ți le datorez ție. Timidă încă sunt, dar și această versiune e tot a mea. Am contextul pentru a fi așa. Mi l-am creat singură pentru că îmi place să mă joc. Mereu am făcut totul în joacă, cu un scop bine definit în spate.

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: