O poveste despre suflete pereche

Azi vreau să povestim despre suflete pereche, despre acest concept la care noi fetițele visăm din copilărie și ne hrănim aproape întreaga existență în căutarea acelui suflet care să ne întregească. Romantic, frumos, dar deloc sănătos!

Azi îmi asum faptul că e posibil să distrug vise, să tai aripi și tot așa. Îmi asum și îmi pare rău dacă voi fi ca acel om ce v-a spus că Moș Crăciun nu există.

Nici sufletele pereche nu există!

Nu vreau să mă întorc în miturile antice și în poveștile ce spun că într-o altă viață am fost împărțiți în două și misiunea noastră în viață este să ne găsim acea jumătătate. Misiunea noastră în viața este să ne întregim, dar cu noi, nu cu altul.

Cred în faptul că există oameni care ne fac să simțim ceva unic în momentul în care îi întâlnim. Cred și am simțit conexiuni, am simțit emoție, am simțit inspirație și acel ceva greu de descris în cuvinte. Cred că există oameni cu care rezonăm, dar nu pentru că ne sunt sufletele pereche.

Știu astfel de oameni care deși rezonau pâna la felul în care așezau furculița pe masă nu au reușit să rămână împreună. De ce? Pentru că s-au desprins de ei, pentru că s-au abandonat și au încetat să trăiească pentru ei. Au început să depindă de „sufletul pereche” și de acțiunile acestuia. Și-au pierdut individualismul și s-au pierdut pe ei. Asta nu e iubire!

În momentele dificile ale vieții avem nevoie de pragmatism, avem nevoie de un om care luptă pentru noi și alături de noi, avem nevoie de un om care să ne fie acolo și când nu mai rezonăm cu acel om de care s-au îndrăgostit cândva.

Citește și >>  Dacă ai timp să dai scroll pe Facebook, ai timp şi...

Existența unui suflet pereche ne anulează unicitatea

Cred că am fost hrăniți prea mult timp cu imaginea de iubire absolută și am uitat că suntem oameni și mai presus de toate suntem unici. Existența unui suflet pereche ne anulează unicitatea.

Cred că am fost educați să căutăm în permanență omul care să ne ofere emoții intense și atât. Cred că am fost educați să trăim prin alții și nu ne trăim propria viață. Cred că avem o aplicație instalată în interiorul nostru care țipă de fiecare dată când presupusul suflet pereche e altfel decât noi. În acel moment începem să îl „reparăm”, să îl aliniem la stările noastre, la nevoile noastre, la visele noastre, la noi. În acel moment îl distrugem și ne distrugem relația.

Nu cred în suflete pereche. Cred în oameni!

Cred în acei oameni care iubesc necondiționat și alături de care cresc. Cred în acei oameni care știu să aprindă în mine pasiunea, motivația și nevoia constantă de a evolua, dacă eu o sting. Cred în oamenii care mă împing de la spate în momentele în care nu mai cred în mine. Cred în oamenii care nu mă acuză că fericirea sau nefericirea lor depinde de mine. Cred în oamenii ce mă ajută să văd potențialul în mine. Cred în oamenii care aleg să-mi ofere din timpul lor, din experiența lor și din iubirea lor.

Cred în oamenii care rămân lângă mine indiferent cât de mult mă schimb, indiferent de câtă lumină sau întuneric ofer și indiferent de cum aleg să mă redefinesc.

Citește și >>  Ce-şi doreşte o fată?

Încheierea va fi pentru cei încă singuri, pentru cei care încă așteptă sau își caută sufletul pereche. Poate ar trebui să încetați să cautați pe cineva ca voi și ar fi mai bine să vă regăsiți pe voi! Dacă tu ai fi sufletul tău pereche te-ai iubi?

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

martie 21, 2018

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Ganduri
În brațele tale
Învață-mă să mor, în brațele tale, în intensitatea unui moment și să renasc din el

Mi-am adunat ultimele zvâcniri și am ieșit răvășită din lanțurile pe care aleg să le ignor prea des. Căldura ta...

Închide