OLX.ro marea promoţie de reclame proaste care degradează imaginea românului

După ce ne-am săturat de sloganele cu „Pune anunț pe Mercador și găsești cumpărător”, a urmat avalanşa de reclame cu Mercador devine OLX.  A început prost din punctul meu de vedere. Impactul pe care aceasta schimbare ar fi trebuit să îl aiba asupra oamenilor a fost surprins în cele mai penibile moduri în reclama care a consacrat schimbarea. Să discutăm un pic reclama cu schimbarea. Avem 7 cadre importante.

Reclame  OLX

1. Soţul care priveşte reclama schimbării la o plasmă suficient de mare, într-un decor care denotă o viaţă tumultoasă;

2. Soţia care învârte clătita şi o scapă pe jos la primirea veștii într-o bucătărie cu de toate. Poate chiar ceva şi în plus;

3. Tipul care face box şi îşi încasează un pumn pentru că vestea e atât de importantă încât uită de antrenament;

4. Un Don Juan care la fel plin de uimire se opreşte din vrăjitul partenerei;

5. Un antrenor de fitness care îşi ignora clientul la primirea veștii;

6. Un frumos moment în care el o cere pe ea în căsătorie. Ea e mai fascinată de schimbarea numelui din Mercador în OLX decât de viitorul ei;

7. Domnul deranjat de muzica vecinilor dintr-o reclamă mai veche, care se autovenerează aranjându-şi propriul portret.

 

Să tragem linie şi să comentăm.

Ce ne transmit reclamele de pe OLX?
  1. Femei neindemânatice ce stau la cratiță

Primul personaj, e mai mult de umplutură. Clar ne pune într-un cadru interesant. Avem tiparul soţului care stă tot timpul la televizor inclusiv în timpul reclamelor, în timp ce soţia din cadrul următor pregăteşte desertul în bucătărie. Normal, să promovăm femeia la cratiţă şi bărbatul la TV. Aşa arată cruda realitate din România?
Să ajungem la soţia din bucătărie care scapă clătita. De ce? Pentru a sublinia neîndemânarea femeii la învârtit clătite şi evident în bucătărie şi pentru a accentua lipsa de atenţie distributivă ce se va observa şi la alte persoanje?

2. Lipsa de atenție distributivă la sportivi

Tipul care face box suferă şi el de lipsă de atenţie distributivă. E foarte uşor de influenţat chiar şi în timpul antrenamentului. Ce reiese de aici? Că cel de îi da pumnul poate să se concentreze în timp ce tipul filmat e un amator care poate oricând să fie distras cu orice prostie de la idealul lui de a ajunge campion? E cumva un apropo subtil la modul în care sunt atrenaţi sportivii români? Şi fizicul tipului e tot un apropo?

3. Bărbații sunt mari cuceritori?

Ajungem şi la Don Juan. El arată altă parte frumoasă ce trebuie promovată. Femeile uşoare şi bărbaţii mari cuceritori. Bravo OLX! Reclama asta a fost difuzată şi la TV şi pe net. Ce exemplu bun a fost pentru minori, când se poate observa cu uşurinţă tenta sexuală a momentului? Să încurajăm falsa dragoste şi alte tipare „iubite” de toţi.

4. Clientul este cantitate neglijabilă

Din nou într-o sală de fitness. Antrenorul la fel, suferă şi el de lipsa atenţiei distributive. Bineînţeles clientul său devine cantitate neglijabilă. Să subliniem şi lipsa de implicare a angajaţilor, nu? Să subliniem că orice face românul, face de mântuială şi pentru bani şi sloganul „clientul nostru, stăpânul nostru” e doar un slogan şi atât.

5. Relațiile la noi sunt doar de decor

Fascinantul moment al cererii în căsătorie. De aici reiese tiparul care se tot promovează de ceva timp. El prostul îndrăgostit. Ea femeia lipsită de sentimente şi sensibilitate, care cu siguranţă stă cu el pentru bani. Orice devine mai interesant decât momentul în care el o cere de nevastă.

Ce mai urmează? Un narcisit convins, un om care se autovenerează. Alt tipar minunat al oamenilor din România suprins în toată spendoarea lui ?

Cine sunt cumpărătorii și vânzătorii de pe OLX?

OLX are cumpărători/vânzători instabili psihic şi emoţional, egoişti, egocentrişti şi bineînţeles plini de bani, după cadrele surprinse. Acesta e publicul ţintă. Astea sunt tiparele pe care le promovăm la TV şi pe toate canalele media posibile? Asta vrem să vadă toată lumea?  Asta ne amuză și ne face să vindem/cumpărăm de pe site-ul lor?

Ne mai mirăm şi ne simţim atacaţi când ni se pun ştampile. Ei bine, noi permitem asta. E imaginea care vrem să o afisăm când vine vorba de români. E imaginea pe care o văd cei din afară şi motivul pentru care România nu are un statut prea bun când vine vorba de oameni.

Am înţeles prima serie de reclame cu tot felul de mici aluzii, fie la tânărul disperat după o relaţie care vrea bicicletă, fie la vecinul deranjat de muzică, fie la soţul italian care vrea căţel pentru că are casa plină de pisici cumpărate de soţia sa.

Fiecare reclamă înfăţişează cele mai criticate tipare ale omului şi încurajează un comportament neadecvat. Să urmărim ca nişte psihopaţi fata care ne place, să ne torturăm vecinii care ascultă muzică, să ne luăm câine ca să ne enervăm soţia iubitoare de pisici. Oare toate acestea necesită achiziţii de pe OLX sau discuţii mature cu persoanele implicate.

Un produs poate cumpăra omul şi poate rezolva problemele simple din viaţa acestuia?

Ajungem şi la reclamele noi, cu diferite familii din ţară, care merg pe acelaşi principiu al degradării omului.

  • Familia Oancea din Sulina, cadrul clasic, el la TV, ignorând tot ce se petrece în jur, ea frustrată gata să vândă orice din casă. Alege coşul din stuf, radioul şi undiţa soţului, în condiţiile în care pescuitul e ocupaţia principală în acea zonă şi cu siguranţă sursa de venit a mlutor familii.
  • Domnişoara Alisa din Satul Mare, piţipoanca lipsită de inima care vrea să-şi vândă prietenul cu 700 lei pe OLX.
  • Studenţii dintr-un cămin din Bucureşti care vând tastatura şi boxele în condiţiile în care unul din ei se joacă la PC şi nişte greutăţi, care surpirză erau folosite pentru a ţine uşa închisă. Să ne batem joc şi de situaţia jalnică din căminele studenţeşti şi de alegerile neînţelepte ale tineretului din România, nu?
  • Familia Dedu din Sibiu, unde pentru prima oară femeia nu mai e la cratiţă şi bărbatul nu mai stă la TV, dar avem copilul care arată ca un zombi ce se joacă la PC. Ce vând ei? Un lampadar, o consolă şi un ghid de cucerire. Avem încă un Don Juan, mai finuţ ce-i drept, care e denigrat de soţia care nu dă 2 bani pe el şi pe calităţile lui de cuceritor. Într-un final ei aleg să vândă tot raftul de cărţi. Bravo, să subliniem că românul nu pune preţ pe cultură şi banii sunt mai importanţi decât cărţile.
  • Familia Ionescu din Bistriţa, unde din nou femeia nu dă doi bani pe lucrurile bărbatului, dorind să vândă trusa de scule a acestuia. Finuţ este scos la suprafaţă un conflict vechi de 10 ani, dar este uitat instant când vine vorba de bani.
  • În final familia Bejan din Iaşi, care a jignit toată Moldova, prin accentul personajelor şi prin singurul motiv pentru care este păstrat un telefon („Dacă ne sună cei de la Bingo!”). Cred că în Iaşi, găseşti foarte rar oameni cu un astfel de accent exagerat. Cu siguranţă cei din Moldova nu sunt atât de săraci încât joacă la Bingo sperând să câştige marele premiu.
Cum reacționăm noi la reclamele OLX?

Râdem copios la toate aceste reclame şi îi lăsăm să îşi bată joc de imaginea noastră? Îi lăsăm să ne denigreze şi să evidenţieze cazuri izolate în timp ce noi suntem prea ocupaţi cu scandalurile despre vedete din presă?

Cu siguranţă cei de la OLX.ro nu sunt singurii, dar sunt cei care mi-au atras atenţia cel mai mult şi clar nu într-un mod plăcut.

Vrem să facem o impresie bună pentru străini. Vrem să ne creştem copiii într-un mediu cât mai bun. Vrem să dăm dovadă de educaţie şi cultură. Cum? Când noi permitem şi încurajăm calomnia? Asta e liberatea de exprimare folosită împotriva noastră.

Ar trebui să nu mai vindem/cumpărăm nimic pe/de pe site-ul lor. Ar trebui să le arătam că banii nu sunt mai presus de principiile noastre morale, de familie, de cultură, de job-ul nostru, de tot ce ne reprezintă şi ne defineşte ca cetăţeni ai acestei tări.

 

3 Comments

  1. Mihai

    aprilie 28, 2019 at 9:14 pm

    Scuza-ma de interventie dar cuvantul ala „vestei” care se repeta in material inseamna obiect de îmbrăcăminte, forma corecta e „la primirea veștii”. Vești, veștii, veștilor :). Vor mai aparea multi care citesc materialul tau si ar fi bine sa modifici.

    1. Bianca Ionel

      aprilie 29, 2019 at 1:01 pm

      Mulțumesc mult pentru atenționare. Am corectat.

  2. cata

    octombrie 13, 2016 at 1:18 pm

    niste tampiti care habar nu au sa promoveze un produs ,in cazul de fata ,un site.Astia sunt in stare sa pozeze si pe bunica in bikini ,doar sa prosteasca lumea

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Acorduri din suflet
Cu un citat nu îl aduci înapoi

Suferi din dragoste? Ia un cititat motivaţional, ia un citat despre relaţii perfecte, ia un citat care distruge orice bărbat,...

Închide