Pentru cine contezi în offline când data nașterii nu e vizibilă în online?

Anul acesta, am ales ca ziua de 25 aprilie să o leg de un experiment social, dacă îl pot numi așa. Decizia am luat-o pe 26 aprilie 2017 când după o doză prea mare de euforie de la multitudinea de urări de bine de pe 25, am ales să-mi setez data nașterii ca fiind privată.

Ziua de 25 aprilie 2018 m-a găsit resemnată și cu picioarele bine înfipte în realitatea din jurul meu. Am ales să nu mă mint că unora le pasă de mine și să cred că aș conta pentru X, Y sau Z.

Experiment social sau înfruntare a realității, astăzi am ales să scriu despre el. Mi-am asumat emoțiile ce vor veni după această decizie și mi-am dorit să văd cine își amintește cu adevărat de mine.

Trăiesc de ceva timp cu sentimentul că devenim roboți, că suntem pe pilot automat. Lăsam aplicațiile din jurul nostru să ne amintească de tot, inclusiv să fim prezenți pentru cei din jur. Cine ține zile de naștere într-o agendă? Cine scrie o felicitare de mână?

Pe măsură ce trec anii ne lăsăm viața în mâna aplicațiilor din jur. Dacă ne anunță Facebook că azi e ziua unui prieten îl felicităm pe wall, în privat, eventual dăm un sms și prea rar sunăm. Dacă nu ne anunță Facebook ce facem? Acel om nu mai există. Acel om moare câte puțin în așteptarea momentului în care contează?

Pentru cine contezi în offline când data nașterii nu e vizibilă în online?

Am primit 4 telefoane toată ziua. 3 din familie și unul de la o doamnă de la BRD ce îmi este consultant pe partea financiară. Am rămas împresionată plăcut de telefon, mai ales că sunt client și la Banca Transilvania și de la ei nu am primit nici un telefon. E ciudat să te sune un străin să îți spună „La mulți ani!”, chiar dacă și pe el l-a anunțat tot o aplicație.

Citește și >>  Viața nu înseamnă să gonești spre destinație, viața înseamnă să ajungi la destinație pregătit...

Din 1347 de prieteni din online 5 și-au amintit că e ziua mea. Sunt dezamagită? Nu, am fost doar un pic tristă. Mi-a trecut repede. Sunt câteva persoane pe care le consider apropiate și mi-aș fi dorit să-și amintească de mine, dar așa a fost să fie.

Au fost și câteva emailuri venite automat de la site-urile pe unde m-am abonat și au datele mele personale și câteva urări de la Linkedin unde am uitat să-mi scot data nașterii.

Facebook e o poartă spre o fericire de moment

O fericire superficială și un loc în care ne supraevaluăm relațiile cu cei din jur, ne subestimăm potențialul și ne comparăm constant cu alții.

O zi de naștere ascunsă pe Facebook e o zi plină de liniște, lipsită de notificări și întreruperi constante de la viața reală. Lipsa de interacțiune în online te contectează la adevărata ta viață în offline, te contectează la tine.

Ironic sau nu, când ne stingem din viață, Facebook are o opțiune de a ne păstra pagina în semn de amintire. În online rămânem veșnic, cumva și motivul acestui blog e agățat de dorința mea de veșnicie, dar în sufletele celor din jur cât rămânem? Cine își amintește de noi fără online?


Nu îmi urați acum „La mulți ani” alături de scuze, nu acesta e scopul articolului și oricum e prea târziu. Dacă însemn ceva pentru voi, salvați data de 25 aprilie undeva, într-o agendă sau în sufletul vostru și anul următor îmi puteți spune „La mulți ani!”.

Salvați undeva și datele de naștere ale oamenilor care înseamnă ceva pentru voi. Nu se știe când aleg și ei să le ascundă în online.

 

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

mai 7, 2018

1 Comment

  1. Marius

    mai 7, 2018 at 4:41 pm

    Am ajuns si eu la concluzia asta acum mult timp cand cineva isi tot schimba data nasterii. Lunar era ziua lui, iar el tot primea la multi ani.
    Apoi, la ceva timp, am vrut sa nu ma mint si mi-am dezactivat data nasterii. Sa fie 5 ani de atunci? Sau poate mai mult… habar n-am. 🙂

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Ganduri
Suflete pereche bianca ionel blogger iasi
O poveste despre suflete pereche

Azi vreau să povestim despre suflete pereche, despre acest concept la care noi fetițele visăm din copilărie și ne hrănim...

Închide