Poți să-mi spui orice!

Poți să-mi spui orice!

Priveam în gol și îmi legănam picioarele gândindu-mă la cuvintele lui. Știam că pot să-i spun orice, dar uneori acest „orice” devine prea banal. Să începi să trăncănești ca o moară stricată toate gândurile care te invadează, nu știu cât de plăcut e pentru cel care te ascultă.

Acest „orice” e mult mai personal, mult mai ascuns. Nu e orice aș spune unui om pe stradă sau unui prieten care te întreabă ce mai faci. E un mod de a îți lăsa sufletul dezvelit. E o radiografie a ta și a celor mai ascunse gânduri. Te lași văzută cu toate grijile, nesiguranța și instabilitatea pe care o poți avea. Doar ești om… Oricât de puternic ai fi, o umbră de instabilitate va exista mereu. Acea umbră aduce întuneric în tine, acea umbră poate să sperie. Câți nu au plecat de lângă tine? Nu mai contează. Important e cine a rămas. Rămân oamenii care pot trece și peste acel con de umbră și pot accepta să le spui orice.

Fugind de propriile umbre nu l-am simțit venind către mine, către orice…

– Vii sau pleci?

– Stau..

– Pe gânduri?

– Da.

– Sunt și eu acolo?

– Mereu ești, chiar la asta mă gândeam.

– Păi spune-mi, spune-mi orice!

– Dacă un nor poate să acopere soarele, o umbră poate să acopere tot sufletul?

– Contează norul când știi că dincolo de el e soare?

– Nu, dar asta e altfel. Norul dispare, umbra rămâne mereu, indiferent de ce se întâmplă. Zi și noapte, noapți și zile.

– Un colț de umbră nu strică niciodată.

– Și dacă colțul devine tot mai mare?

– Voi fi vântul care va alunga norul.

– Nu o să te sperie furtuna?

– Mă știi așa ușor de speriat?

– Nu, dar…

– Dar îți aduci singură ploaia. Vrei să-ți murdărești tenișii albi?

– Azi am tocuri… tot albe.

– Ahh, de asta n-ai coborât în casa din prăpastie?

– Și de asta.

– Ce te mai ține aici?

– Te așteptam pe tine…

– Vrei să mergem împreună?

– Da. Azi simt că am nevoie să-mi prinzi mâna în palma ta și să cobori cu mine.

– Ne așteaptă ceva gâze?

– N-ar trebui, ne așteaptă doar o ceașcă de cafea. De ieri…

– Hai să mergem atunci, azi bem cafeaua împreună!

Simțeam miros de cafea cu orice, dar cel mai mult cu el…

M-am ridicat și m-am scuturat de praf, apoi l-am privit zâmbind. L-am luat de mână, dar n-am apucat să fac nici un pas. M-a oprit. Mi-a prins capul în palmele lui și și-a lipit fruntea de a mea în timp ce mă privea fix. Privirea lui trecea prin mine. O simțeam cum își face loc printre banalitățile zilei ce ocupau spațiu în mintea mea și gonea spre umbră. Gonea spre locul plin cu „orice” și lipsit de lumină. Am închis ochii de frică să nu vadă întunericul ce îl putea curpinde și pe el. Eram ca un copil speriat de ceea ce va urma. Știam că are puterea de a vedea totul și îmi era frică că acest tot ar fi prea mult pentru el.

I-am simțit palmele cum îmi așează părul, apoi a urmat un sărut pe frunte. Am deschis ochii și era tot acolo zâmbind. Pentru câteva secunde totul s-a oprit. L-am lăsat să vadă orice își dorea în timp ce eram absorbită de sclipirea din ochii lui. Nu mai conta nimic în acel moment. Am început să zâmbesc din ce în ce mai larg și să-l privesc tot mai încrezătoare.

– Crede în tine! Tot fără zahăr cafeaua?

– Tot!

– Dă-ți jos tocurile și hai să alergăm până jos. Hai repede! Ultimul spală ceștileeee…

L-am privit încă o dată cu sufletul liber în timp ce mă striga să vin. Eram liberă și eliberată de orice umbră. Eram orice și nimic, dar dincolo de tot eram eu.

 

 

11 Comments

  1. Tone Monica

    august 21, 2017 at 12:08 pm

    Foarte frumos ai scris. Big like.

  2. Raluca Badita

    august 18, 2017 at 5:40 pm

    Cat de profund!felicitari, transmiti emotii, ceea ce imi place la un blogger !

  3. Raluca Brezniceanu

    august 18, 2017 at 5:17 pm

    Singurele informatii cu adevarat valabile pentru fiecare dintre noi sunt cele care se afla si vin din interiorul nostru, al fiecăruia. Cateodata calatoresc in mine si acolo il gasesc numai pe El.

  4. Adn de Femeie

    august 17, 2017 at 3:35 pm

    Tare profund si frumos text! Imi place mult! 😉 Este genul care merita recitit la o cana de cafea, intr-o dimineata mohorâtă, pentru aţi umple gândurile. Ca să nu mai ai loc să te gândeşti la ale tale 😉

  5. ella

    august 16, 2017 at 11:21 pm

    Dragostea este cel mai bun subiect de inspiratie oricand, oriunde.

  6. Khloe

    august 16, 2017 at 10:39 pm

    Se simte ca ai pus suflet si se simte emotia cu care ai scris. Felicitari.

  7. Oana D.

    august 16, 2017 at 10:30 pm

    Foarte interesanta combinatia dintre sensibilitatea ta si profesia ta 🙂 credeam ca o persoana inclinata catre stiintele exacte nu poate sa fie talentata la literatura si sa fie capabila de atata sensibilitate…! Inca un mit demontat!

  8. Pandrea Florina

    august 16, 2017 at 6:35 pm

    Ce frumos scrii! Simply love it. Uneori trebuie să păstrezi ceva și pentru tine, o parte a ta,o parte nespusă la care te poti întoarce oricând.

  9. Antoaneta

    august 16, 2017 at 6:02 pm

    Cu greu îmi găsesc cuvintele…de multe ori rămân surprinsă să descopăr sufletul din spatele unui articol, inima din interiorul unor cuvinte.
    Mă bucur să te descopăr pas cu pas, Bianca!

  10. Patricia Lidia

    august 16, 2017 at 4:42 pm

    Programator pasionat de citit si scris si aici 🙂 imi plac scrierile tale, sunt revigorante!

  11. Madalina Costin

    august 16, 2017 at 3:17 pm

    Uh, uite inca o Ieseanca in blogosfera Romaneasca <3 Sunt prima data pe aici, te pup!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Proza
Cum traiesti cu un gamer bianca ionel blog
Cum trăiești cu un gamer?

Pentru cele care s-au întrebat vreodată cum trăiești cu un gamer, răspunsul e foarte simplu: singură! Relația cu un gamer...

Închide