- Povestea unui STAR -

De mai bine de doi ani un băiețel își dorea foarte mult să dețină un calculator, iar părinții săi se tot străduiau să găsească tot felul de soluții pentru a îi indeplini visul micuțului lor. Deși avea doar 7 ani, acesta era pasionat de programare și săptămânal mergea la ore ținute la Clubul Copiilor din oraș. Din păcate cele două ore petrecute acolo nu îi erau suficiente pentru a aprofunda tot ce învăța și mai ales pentru a testa diferite linii de cod. Programarea pe hârtie nu era chiar cea mai bună soluție, dar era singurul lui mod de a își exersa pasiunea ce urma să îi transforme viața. Părinții nu au putut să rămână indiferenți la pasiunea copilului și au decis să găsească o soluție pentru a îl ajuta să învețe mai ușor și pentru a îi îndeplini visul. Totuși, ca orice părinte, au vrut să fie siguri că fiul lor chiar își dorește un calculator și nu altceva, pentru că la 7 ani ești destul de schimbător și unii vor să se joace nu să programeze. 

Mama: Dragul nostru, ce îți dorești tu cel mai mult și mai mult în acest moment?

Băiatul: Să pot rula codul acesta de pe hârtie…

Mama: Să înțeleg că iar te lupți cu programarea, așa de multe bătăi de cap îți dă?

Băiatul: La ore, când am programul în față și scriu e mult mai ușor, în schimb acasă…cum să-ți spun, foaia asta chiar nu poate rula un cod, iar eu, eu încă nu le știu pe toate.

Tata: Ei, mai lasă și tu codurile și ieși afară, joacă-te, nu ți-ar plăcea să ieși să te plimbi, poate cu o bicicletă?

Băiatul: Afară, și să las tema asta neterminată?

Tata: Temă? E obligatoriu ce faci tu acolo?

Băiatul: Nu, e opțională, dar altfel cum să învăț? Vreau să trec pe caiet toate posibilitățile de rezolvare, iar sâmbătă când ajung la orele de programare să le rulez pe toate și să văd care e cea corectă, dacă e vreo una bună..

Mama: Dragul meu, dar alți copii de vărsta ta aleg să se joace, nu să învețe, mai ales când faci cursuri opționale, doar nu primești note acolo.

Băiatul: Nu pentru note învăț, ci pentru mine, vreau să știu cât mai multe.

Tata: Așa de mult îți place?

Băiatul: Foarte mult, când am să fiu mare vreau să fiu profesor de programare.

Mama: Ai să te răzgândești în timp, și eu când eram mică voiam să fiu balerină și…

Tata: Eu voiam să fiu astronaut!

Băiatul: Eu am să fiu profesor de programare!

Mama: Bine, dacă asta îți dorești, noi vrem să vorbim ceva cu tine.

Băiatul: Vă ascult!

Tata: Noi ne-am gândit să îți facem o surpriză, să îți luăm ceva ce tu îți dorești cel mai mult.

Băiatul: Dar ce îmi doresc eu costă, iar noi…noi nu ne permitem.

Mama: Dragule, lasă-ne pe noi să ne facem griji pentru asta, tu ești prea mic. Spune-ne ce îți dorești!

Băiatul: Sunt eu mic, dar înțeleg ce se întâmplă, iar ceea ce îmi doresc eu nu e tocmai ieftin.

Tata: Bănuim asta, dar pentru noi e foarte important ca tu să ai ceea ce vrei și de aceea am vrea să te gândești bine și să ne spui.

Băiatul: Și bani de unde vor fi? Nu vreau ca nici unul dintre voi să plece să lucreze în afară sau mai mult decât o face, pentru că am nevoie de voi, să fiți lângă mine.

Mama: Dragule, nu pleacă nimeni nicăieri, vom fi mereu aici lângă tine și te vom susține. Banii vor fi luați de pe un card de cumpărături.

Tata: De pe un card de STAR, așa ca tine.

Băiatul: Nu prea înțeleg.

Mama: Știi că noi avem conturi la Banca Transilvania, iar azi când am fost să achităm utilitățile am fost informați de Zânul de la Banca Transilvania de un nou program de loialitate pentru clienți, numit Star Card. Prin acest program avem posibilitatea să achiziționăm prin rate fără dobândă orice îți dorești tu, iar noi știm că tu vrei un calculator, așa că acum e momentul tău să ne confirmi acest lucru!

Băiatul: Serios, o să-mi luați un calculator?!

Tata: Dacă asta îți dorești, noi îți luăm!

Băiatul: Da, da, asta îmi doresc cel mai mult și promit că nu voi pierde timpul pe internet, voi învăța și voi ajunge cel mai bun profesor de programare.

Mama: Ok, atunci, mâine mergem la Media Galaxy – magazin partener STAR și îți luăm calculatorul mult visat.

Băiatul: Nu, mai întâi trebuie să vorbesc cu profesorul de programare și să-l întreb ce calculator să-mi iau pentru că eu nu mă pricep și aș vrea unul care să îl folosesc mult timp.

Tata: Tu alegi ziua când vrei să mergem, iar noi venim doar cu cardul STAR Forte și îți luăm calculatorul pe care îl vrei.

Băiatul: Dar, până în ce sumă ar trebui să mă încadrez?

Mama: Nu cred că trebuie să îți faci griji privind suma, acest card ne permite până la 5000 de euro, așa că ne rămâne și de o vacanță la munte.

Băiatul: Serios? Și calculator și vacanță și nici măcar nu e ziua mea? Ce am făcut să merit toate astea?

Tata: Puiule, tu ești un copil foarte cuminte și vrem să te vedem fericit și vrem să ai toate materiale necesare pentru a te dezvolta frumos și pentru a îți îndeplini visul.

Băiatul: Dar voi? Voi nu vă doriți nimic?

Mama: Dacă tu ești sănătos și fericit, noi le avem pe toate. Tu ești visul nostru cel mai mare și mai frumos, iar noi ne dorim tot ce e mai bine pentru tine, ce să mai, tu ești STARul nostru și cred că cei de la Banca Transilvania au făcut astfel de programe pentru copii ca tine.

Băiatul: Sunt cel mai fericit copil din lume și am cei mai tari părinți! Vă mulțumesc!

În săptămâna ce urma băiețelul avea calculatorul mult visat acasă, iar el așa cum a promis a continuat să învețe și să se perfecționeze în programare zi de zi. Părinții au fost fericiți de alegerea făcută și știau că fiul lor va ajunge un profesor de programare extraordinar. Uneori în viață avem nevoie și de alți oameni care să ne ajute să ne împlinim visul, părinții sunt de cele mai multe ori stâlpii pe care visul nostru capătă contur, iar creditele, deși unii le ocolesc pot fi aripile de care are nevoie visul nostru. În fiecare din noi se află un STAR și niciodată nu e prea târziu să ne amintim de visul nostru și să-l transformăm în realitate.


Povestea unui STAR a fost scrisă pentru proba 7 din cadrul SuperBlog 2015

Post Views: 180
Vrei să fii mereu informat? Abonează-te la newsletter!

Adauga adresa ta de email

Bianca Ionel

Programator pasionat de muzica și scris. O combinatie de extreme. O visatoare și o iubitoare de lucruri mărunte.

3 thoughts on “Povestea unui STAR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Concursuri, SuperBlog
povestea contorului electric bianca ionel
Povestea contorului electric

Undeva într-un birou, câteva laptopuri, calculatoare, telefoane și un televizor se relaxau ca după 8 ore de muncă intese. De...

Închide