Un gust amar

Gustul amar, îl știi? Ia o gură de apă și scapi de el!

Minicuni! Nu scapi… Îți rămâne în gât în timp ce picuri de amar cu apă îți inundă trupul. Vrei să țipi, dar nu poți. Nedreptatea pe care o simți îți îmbracă amarul cu toate „de ce-urile” ce îți inundă mintea. Vrei să înjuri, dar o doamnă nu vorbește urât, nu-i așa? Taci și înghite în sec: amar și apă.

O să se ducă… Din gât în suflet și o să te sufoce…
O să-ți sufoce orice vibrație pozitivă și ai să vrei să țipi și să înjuri în continuare. Acum poți, dar amarul te sufocă și îți iese pe ochi. Acum îl plângi… Îți plângi amarul. Atât de poetic, atât de dezamăgitor…

Îți plângi încrederea, îți plângi speranța și visele transformate în amar… în gust amar și mai apoi în suflet amar. Dezgustul stării te îmbracă și dacă până acum ai fi țipat, acum ai înțeles că e mai simplu să taci.

Orice ai spune va fi amar, iar ție îți pasă. Îți pasă să nu faci răni, să nu tai aripi, să nu distrugi vise. Alegi să trăiești cu amarul din tine câteva minute, ore, zile… începi să-l guști, să-l înțelegi și să-i găsești scuze. Cauți dulcele din spatele amarului și zgomotul din spatele tăcerii. Tu l-ai găsit? Eu, nu!

Ne-am îndepărat de noi, de tot ce suntem și fugim spre o lume securizată în care să ne pierdem, să uităm, să fim… amari și tăcuți. Atât ne-a mai rămas… fuga!

Știi ce gust are dezamăgirea? Un gust amar…

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Ganduri
despre vot si referendum
Gânduri despre vot și referendum

Nu m-am dus la vot. Am ales să stau strâmb și m-am abținut să judec. Am mai aruncat o privire...

Închide