Veneția… în carnaval

Dacă ne-am lăsa prinsi în „Zborul Îngerului” fără să-i simțim căderea, cum ar fi? Aici e nebunia și jocul din Veneția în provocarea de a privi cu iubire viața în orice moment al său, în provocarea de a simți zborul și nu doar căderea în golul propriului Univers interior.

Fiecare simte Veneția în carnaval diferit. Unii vin pentru a își încărca bateriile pentru tot anul, alții vin din obișnuiță, alții nu văd sensul lor fără Veneția și uneori Veneția te face să-ți pierzi sensul pentru a găsi altul mai aproape de cine ești tu. 🙃

Orice mască are propriul său secret. La fel și oamenii pe care îl întâlnești acolo. Nimeni nu știe ce se află în spatele unui zâmbet, în spatele fiecărei declanșări și a bagajului uneori prea mare pentru străzile ce îți strâng parcă și sufletul încărcat și el de prea multe măști purtate zi de zi…

Te întrebi ce ascund cei care de la an la an își poartă cu atât de multă bucurie costumele și ce îi motivează să revină. Apusul, răsăritul, energia de a fi dorit, apreciat și fotografiat zile la rând de sute și mii de oameni? E nebunesc să crezi că poți simți diferit același loc la infinit.

La început m-aș fi putut pierde prin Veneția dar am învățat că poți pierde doar noțiunea timpului aici și paradoxal uneori ai crede că timpul stă în loc.

Se spune că e despre iubire și romantism, aș spune că e despre viață. Despre viața trăită altfel pe o piatră rece, în mijloc de februarie, așteptând un moment de liniște în freamătul serii sau al dimineții. E despre străzi mici, cu geamuri închise și colorate pe care poți să te plimbi la infinit fără să atingi infinitul din tine.

Ne-am îmbrăcat de multe ori în lumini artificiale și speranță căutând un loc pe malul apei în așteptarea acelui moment care să te facă să simți și să vezi Veneția cu alți ochi, cu alt suflet. Mereu să fie diferit, mereu să fie ceva unic… atât de unic încât aproape că devine banal. Veneția devine locul care te provoacă să te redescoperi pe tine. E singura cale prin care o poți privi cu alți ochi și o poți simti diferit, chiar și după 10 ani.

Am prins ceață și soare, am prins dimineți inundate într-un gri apăsător. Am prins de multe ori ce aveam în suflet. Vedem în jur doar ce avem în suflet… oriunde am fi.

Printre luminile difuze emoțiile din suflet au răsărit mai triumfătoare decât soarele aducând cu ele dorința de a îmbrățișa chiar și un străin. 🙃

Am pășit melancolică în cautarea unei direcții pentru ca mai apoi să înțeleg că răsăritul e în fiecare dintre noi și pentru fiecare e diferit: cu dor, cu entuziasm, cu dezamăgire sau speranța unui nou început.

Am pornit spre Arsenalle cu o luptă în mine pe care nu știam cât o mai pot duce. M-am pierdut printre declanșări și blițuri, printre străini și măști ce vin în valuri ca stările ce m-au cuprins și m-au lăsat… ca toți cei din jur.

Câte poate trezi un loc în tine? Uneori nici tu nu știi cât poți duce…

Aștepți să treacă zilele, aștepți un nou rând de măști, pentru a le admira, după un colț ascuns de impunătoarele arhitecturi. Aștepți să fugi în alt loc.

Oare toți fugim? Toți preferăm banalul în schimbul impresionantului?

Pe un perete din carămizi vechi și ușor pictat de umezeala anilor devenit „pânză” încep să fie capturate poveștile de anul acesta.

Să fie dragoste când te trezești pentru a prinde răsăritul în inima Veneției, în piața San Marco?

Să fie nebunie când privești cum soarele își încheie destinul de pe insula San Giorgio în timp ce ignori aglomerația din jur?

Sa fie doar o joacă să mergi peste 25000 de pasi în fiecare zi, pe jos, pentru a descoperi și redescoperi locuri și chiar pe tine?

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Calatoresc
Babele și Sfinxul – vacanță în Bucegi Bianca Ionel blogger iasi - vacanta Romania
Babele și Sfinxul – vacanță în Bucegi

Prin toamna lui 2017, după ce am participat la Webstock am ales să fug într-o mică vacanță la Bușteni și...

Închide