Vin la cină

E a doua seară în care serversc vin la cină. Doar vin, cărți și gânduri prea libere ce dansează în jurul golului ce îmi umple sufletul. Dacă o țin așa, la final de săptămâna am să vă ofer rețeta de slăbit cu vin. Posibil să fie deja una care demontează toate miturile alcoolului ce îngrașă. Și medicul recomandă un pahar de vin pe zi! Care ar fi problema?

Sunt majoră, vaccinată și lipsită de inspirație. Cele mai ascunse gânduri le văd cum se oglindesc în pahar. Aș putea să scriu despre ele, dar ar trebui să-l beau pe tot, prea repede, prea pe fugă. Am obosit să alerg. Nici nu mai știu când am stat în loc ultima dată. Sau știu! În brațele tale… acolo totul sta în loc. Atât de clișeic, nu?
Toată lumea vorbește la fel despre iubire, dor și sentimentele aparent neînțelese. Avem același limbaj. Mă limitez în cuvinte și în incapacitatea de a accepta ce simt.

Vin la cină… și ieri și azi.

Cresc în mine cuvinte și stări pe care n-aș fi dorit vreodată să le simt. Totuși sunt conștientă de ele. Le ascund sau le dau formă prin tot felul de clișee. Cel mai simplu e să le las să mocnească în mine. Sunt un vulcan… uneori erup și îmi las cuvintele să curgă din mine. Alteori le lasă mă sufoce pentru că știu că mă vei salva din strângerea lor. Azi le las să curgă… într-un pahar gol.

Mă învârt precum vinul înainte de a fi savurat în pahar printre aceleași gânduri ce îmi macină sufletul. Mă dezbrac de rațional în fața lor și mă las purtată. Am un aer neînțeles de cei din jur. Chiar azi m-au definit a fi înfumurată. Ok, n-am cum să fiu altfel!
Sunt conștientă de autenticitatea sentimentelor mele și copleșită de incapacitatea de a le da formă. Îmi iau aerul de superioritate și mă bucur de ele printre lacrimi. Cum poate golul din suflet să mă făcă atât de plină de mine în ochii altora?!

Citește și >>  Cine e lângă tine ?
Vin la cină… cu dor.

Îmi e dor și nu pot amâna momentul. Pentru el nu există mai târziu, mâine sau „lasă-mă că am treabă”. Ar fi prea simplu pentru toți. Noi lipsiți de vulnerabilitate și stări ce ne-ar arunca în brațele singurătății închipuite.
A văzut cineva dor fără singurătate? Nu. Sunt la pachet. Putem scrie o lege. O punem în obligațiile omului: să îi fie dor și să se simtă singur. Bine că nu-s prin parlament, că cine știe ce legi aș scoate și eu.

Un impozit pe dor ne-ar mai trebui, în rest, le avem pe toate. Ar ieși cineva în stradă să strige că vrem să ne fie dor fără să plătim pentru el? O taxă pe horă mai plătim că doar suntem petrecăreți așa ca nație, dar taxă pe dor?! Fugi de aici! Noi nu știm ce e ăla dor. Noi suntem de piatră.

Îți dai seama unde am ajuns? Am plecat de la un pahar de vin și dor și am ajuns la legi și impozite. Cam așa fugim de stările noastre ce ne răscolesc și ne fac plini de noi în ochii altora.

Ne scăldăm în problemele cotidiene cu speranța că vom uita ce ne macină cu adevărat. Câte dușuri reci ar trebui să facem pe zi? De câte ori ne-am mușcat buzele de dorință și ne-am înfuriat pe lipsa noastră de concentrare asupra a ceea ce aparent contează? Bani, case, taxe și impozite, like-uri pe Facebook și poze artistice.

La final de zi unde ți-e sufletul? În brizbrizurile de la mansardă, într-un apus aruncat pe Facebook, într-un puzzle cu piese lipsă, la kilometrii depărtare, într-un pahar de vin la cină, eventual sec…

10 Comments

  1. ellafairytale

    noiembrie 12, 2017 at 8:20 pm

    Un pahar de vin dezleaga minti si suflete, asa ca de ce nu? Un articol frumos, dar trist pe alocuri.

  2. Dorina

    noiembrie 12, 2017 at 1:25 pm

    frumos articolul, scris natural și liber. E recomandat un pahar de vin la cină, francezii o practică cel mai des 😉

  3. Daniela Oţet

    noiembrie 10, 2017 at 5:05 pm

    Un articol frumos. Merita citit de mai multă lume

  4. Catalina

    noiembrie 10, 2017 at 2:48 pm

    Mi-a placut foarte mult articolul!
    Un pahar de vin iti poate da multa inspiratie pentru scris.

  5. Raluca Brezniceanu

    noiembrie 9, 2017 at 10:58 pm

    Daca ai vin la cina, vin si eu…sper ca nu degeaba, vin sa-ti alin singuratatea…cu alta.

  6. Simona Tucu

    noiembrie 9, 2017 at 7:26 pm

    Uneori vinul are acelasi efect si asupra mea… de obicei atunci cand il beau singura!

  7. Gogu Ana Maria

    noiembrie 9, 2017 at 3:52 pm

    Ziceai “lipsita de inspiratie” … de ce minti!
    Ce pofta mi-ai facut de un vin buuun! 😉

  8. Irina

    noiembrie 9, 2017 at 1:04 pm

    Foarte adevărat tot ce-ai scris! 😊

  9. Denisa

    noiembrie 9, 2017 at 12:37 pm

    Ce articol interesant. Chiar ar fi bun un pahar de vin dupa cina, in fata unui semineu 💜

  10. Patricia Lidia

    noiembrie 9, 2017 at 11:40 am

    Eu de la cateva gure de vin ma ametesc de mama focului! Dar e o idee de un paharel pe seara…

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Ganduri
Aisberg

Am incetat sa-ti scriu, Am incetat sa-ti fiu Un posibil regret, Un autoportret, In plus... Ar fi multe de spus,...

Închide