Ziua de luni ca un joc de puzzle

De foarte multe ori am văzut viața ca pe un mare puzzle în care fiecare zi reprezintă încă un pas în aranjarea pieselor. Nu întâmplător, astăzi, 29 ianuarie, de Ziua Internațională a jocurilor de puzzle am ales să vorbesc despre ele, dar dintr-o altă perspectivă.

Este viața noastră un joc de puzzle?

Un puzzle are sute sau mii de piese în funcție de complexitatea lui. Când suntem mici ne jucăm doar cu câteva piese, treptat tabloul ce îl avem de construit devine tot mai complex. Piesele nu se mai potrivesc la fel de ușor și uneori căutăm zile sau ani piesa potrivită.

Imaginea de ansamblu e reprezentată de toate dorințele noastre pe care ni le dorim concretizate. Toți ne dorim la finalul vieții să privim tabloul cu piesele complete, nu?

Când eram mică și nu găseam piesa potrivită mă încăpățânam să o fac să se potrivească în locul în care o vedeam eu. Așa se întâmplă și în viața noastră când de prea multe ori ne încăpățânăm să ne integrăm într-un context sau să facem o alegere pentru că suntem obosiți de căutări.

Ce ar trebui să facem? Să pășim un pas în spate și să privim tot ce am construit! Apoi ar fi bine să cautăm relaxați și încrezători acea piesă care ne lipsește.

Un joc de puzzle cere timp și mai ales răbdare

Poate timpul și răbdarea ar trebui să se înțeleagă și să fie mereu împreună. De foarte multe tragem de noi pentru a rezolva cât mai mult în cât mai puțin timp. Cea mai importantă piesă dintr-un puzzle este răbdarea. Pentru mine, fără răbdare nu poți rezolva nimic și fără răbdare nu poți să te bucuri de ceea ce îți oferă viață.

Să începem ziua de luni cu un pic mai multă răbdare! Să găsim până la finalul zilei acea piesă care să ne facă să simțim că am mai făcut un pas important spre noi, spre viitorul nostru.

 

13 Comments

  1. Paula Ion

    februarie 1, 2018 at 10:46 am

    Ai dreptate, si eu cred ca este un puzzle, de fapt, intreaga viata este un puzzle.

  2. Rokolla

    februarie 1, 2018 at 2:09 am

    Eu cred ca toata viata este un puzzle. Iti spun sincer ca nu vreau sa vad puzzle-ul complet. Nici nu sunt curioasa. Totul este in mintea si sufletul meu

  3. Catalina Coman

    ianuarie 31, 2018 at 11:47 pm

    Rabdarea imi cam lipseste, dar exersez sa o gasesc.

  4. Raluca Brezniceanu

    ianuarie 31, 2018 at 10:10 pm

    Jocul, este una din modalitatile de a ne adopta lantului de provocari pe care ni-l pregateste viata

  5. Vyo Vyoleta

    ianuarie 31, 2018 at 3:00 pm

    Fără răbdare nu rezolvam nimic.

  6. yonella

    ianuarie 30, 2018 at 10:49 pm

    Mie nu imi place pentru ca puzzle-ul se completeaza parca prea repede, zilele trec fara a avea ocazia de a ne bucura cu adevarat de ele.

  7. Bratu Gabriela

    ianuarie 30, 2018 at 9:01 pm

    nu sunt eu o persoana atat de complexa, nici nu-mi place sa gandesc asa mult. nu despic firul in patru si de multe ori iau clipa asa cum e. cred ca viata e mai frumoasa fara a fi analizata

  8. Calin Andreea Daniela

    ianuarie 30, 2018 at 8:19 pm

    Perfect adevarat, dar eu as merge mai departe si as zice sa invatam sa avem rabdare in general, iar ziua de luni sa fie doar inceputul…

  9. Georgiana Sabina

    ianuarie 30, 2018 at 4:09 pm

    Ai dreptate, foarte buna comparatia vietii cu un puzzle, trebuie sa recunosc ca la capitolul rabdare si eu mai am de lucrat.

  10. Mihaela

    ianuarie 30, 2018 at 9:04 am

    Nu prea imi place sa fac puzzle tocmai pentru ca nu am rabdare, dar de cand am devenit mama incerc sa remediez acest defect si sa ma opresc din alergat ca sa savurez momentele din viata, care intradevar seamana cu un puzzle foarte complex.

  11. Mihaela Curea

    ianuarie 29, 2018 at 10:55 pm

    Îmi plac foarte mult articolele tale, mai ales cele care ne învăță să iubim și să depășim ziua de luni cu bine.

  12. Cristina Barbieru

    ianuarie 29, 2018 at 8:57 pm

    Nu degeaba se spune : cu rabdarea treci si marea.
    Multe lucruri din viata pot fi rezolvate daca avem putina rabdare si perseverenta.

  13. Aluculesei Brindusa

    ianuarie 29, 2018 at 3:45 pm

    as vrea eu sa ma dau un pas in spate si sa imi gasesc piesa lipsa,ar fi prea usor insa viata este mult mai mult decat un simplu joc,uneori trecutul ne bantuie,ne ajunge din urma si ne face sa platim pentru ce am gresit noi sau altii!

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat:
Mai multe despre Ziua de luni
Criticul interior si ziua de luni - Bianca Ionel blogger Iasi
Criticul interior și ziua de luni

Am început o analiză a motivelor pentru care ziua de luni devine atât de greu de suportat de foarte multă...

Închide