Deeply Yours

Deasupra unui cer tomnatic de vanilie,
Căutăm rătăcită o chemare,
O urmă de culoare, un vis de aprilie,
O pasiune născută din acorduri și visare.

Te-am văzut reflectat în căderea unei frunze,
În gânduri piperate cu speranță,
Cu mâni pregătite să salveze,
O lume întreagă prinsă de un fir de ață.

Erai dur, erai un lemn de cashmeran,
Dar aveai în tine o melancolie rară
Sub care te-ascundeai ca într-un sarafan,
Sub care rătăceai acum pe-afară.

Cu o privire, m-ai îmbrăcat în note violete,
Și mi-ai prins sufletul într-un chihlimbar,
Cu fiecare pas te admiram pe îndelete
Și tu nici măcar nu aveai habar.

Te-am căutat mereu în aerul ce îl respir
Am alergat, ani, oarbă printre pomi cu mere
Levitam zilnic între realitate și delir,
Și tresăream la fiecare adiere.

Până atunci nici nu știam că existi,
Deși păreai să fii acolo de când lumea,
Nu îți înțelegeam ochii atât triști
Până când nu mi-ai spus că erau din vina mea.

N-aș fi crezut nicicând în magnetism sau în chimie,
Dar tu m-ai învățat că toate au un rost, un sens,
M-ai capturat, cu voia mea, a ta pentru vecie,
Mi-ai tatuat în suflet, Deeply Yours fragrances.

deeply yoursDeeply Yours a fost scrisă pentru proba numărul 20 din cadrul SuperBlog 2015


Alătură-te și tu celor 4000 de abonați la blog

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

3 thoughts on “Deeply Yours”

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 20. Deeply Yours

  2. Pingback: Bilanț SuperBlog 2015 - Bianca Ionel - Acorduri din suflet

  3. Pingback: Bilanț SuperBlog 2015 | Blogger Iasi | Acorduri din suflet | Bianca Ionel

Lasă un răspuns