Dopamina - molecula ce controlează iubirea, sexul și creativitatea recenzie carte bianca ionel 2020

Dopamina – molecula ce controlează iubirea, sexul și creativitatea

Dopamina e cartea pe care am citit-o special pentru a înțelege și mai bine o parte din al meu creier și bineînțeles din dorința de a vedea cum fac să simt fericirea cât mai des. Eu și al meu creieraș avem o capacitate impresionantă de a raționaliza orice… căcat, că asta e realitatea, și de multe ori mă întreb de ce naiba gândesc atât de mult. Întrebările mele vin la pachet cu întrebările celor care mă cunosc și măcar o dată pe zi, cineva îmi spune: „Tu gândești prea mult!”

Idealul meu în viață e să gândesc mai puțin și să simt mai mult și cred că prin lectura diferitelor cărți pot găsi motivul pentru care gândesc atât de mult, cu speranța că se mai calmează pe acolo ceva procese.

Dopamina o încadrez din start la categoria cărți citite pe nerăsuflate timp de 10 zile, câte 30 de minute la cafea. E o lectură ușoară, deși cartea e destul de tehnică. E tehnică dar scrisă pe înțelesul oricui iar asta mi-a plăcut maxim. De multe ori îmi doresc să găsesc și eu simplitatea aceasta în exprimare când vine vorba de articolele pe care le scriu pe digital marketing și să nu mai pară chineză pură pentru cei care nu-s în domeniu.

Cred că se citește printre rânduri entuziasmul meu când vine vorba de aceasta carte și dacă te aștepți să o laud până la final de articol, să știi că am avut și un capitol din ea care nu mi-a plăcut. Upps! Spoiler Alert! Dopamina are 7 capitole si aproximativ 300 de pagini de citit. După cum te-am obișnuit am să trec un pic prin fiecare capitol.

Iubirea

Primul capitol răspunde la întrebarea „De ce iubirea trece atât de rapid de la pasiune la indiferență?”. Sunt ceva exemple de comportamente în relații, atât din perspectivă masculină cât și feminină, iar răspunsul la întrebare cu siguranță o să vă placă, așa că, vă invit să citiți cartea.

Drogurile

După o vreme, creierul ajunge să fie convins că drogurile dau răspunsul la toate aspectele vieții. Vrei să dai o petrecere? Ia droguri. Te simți trist? Ia droguri. Vrei să ieși în oraș cu un prieten? Ia droguri. Te simți stresat, plictisit, relaxat, tensionat, furios, puternic, obosit, ofensat sau plin de energie? Ia droguri.”

M-a rascolit acest citat, pentru că aparent, unii dintre noi nu avem probleme cu drogurile… asta dacă nu înlocuim „drog” cu o acțiune/obicei pe care îl facem în toate momentele enumerate mai sus. Acest fragment m-a făcut să înțeleg că între mine și mâncare există o relație, una de dependență.

Dominația

Dacă circuitul dorinței generează emoție și entuziasm, circuitul controlului activează cortexul frontal care este responsabil de gândirea logică. Capitolul acesta punctează și entuziasmul cu care mulți dintre noi muncim pentru a ne atinge obiectivele dar în același timp aduce în discuție și pe acei oameni care oricât ar munci, oricât de multe realizări ar avea nu reușesc să se bucure de acestea fiind mai mult decât nefericiți. De ce se întâmpla asta? Aflați în carte!

Creativitatea și nebunia

Capitolul acesta m-a făcut să mă simt „normală” când vine vorba de pasiunea mea pentru muzică. Mi s-a spus de multe ori că îmi lipsește o doagă… pentru că e prea mult să fii programator și să-ți placă muzica de ajungi să o studiezi vocal și instrumental. Dopamina mi-a explicat clar în câteva rânduri că între muzică și matematică este o legătură, culmea, una normală. 🙂

Politica

În capitolul acesta mi-au plăcut foarte mult studiile despre liberali și conservatori. Nu am să vă spun care din ei au cel mai ridicat nivel de dopamină din creier, cum influențează aceasta modul de acțiune dar e un capitol bun tare, mai ales pentru cei care vor să câștige alegeri chiar și în interiorul unei firme sau organizații apolitice.  

Progresul

Acesta e capitolul care nu mi-a plăcut neam. E interesant, găsiți chestii deștepte în ea ca în tot restul cărții dar vă jur că am avut senzația că nu se mai termină. Sper finalul său am găsit și niste concluzii interesante.
Credem sau nu, dopamina ne împinge să nu ne mai bucurăm de lucrurile banale. Un exemplu din carte este acesta: „În loc să ne bucurăm de frumusețea unei flori, nu facem decât să ne imaginăm cum ar arăta într-o vază, pe masa din bucătărie. În loc să tragem în piept aerul dimineții și să privim cerul, consultăm aplicația meteo de pe telefonul mobil, cu capul aplecat, uitând cu totul de lumea din jurul nostru.”

Armonia

Aproape toată cartea m-am întrebat cum reușesc să ajung la o armonie dacă dopamina mea o ia razna? Răspunsul se afla printre rândurile cărții încă din primul capitol când s-a adus în discuție conceptul de A&A (aici și acum) acea bucurie simplă pe care ar trebui să o simțim constant. Vă las tot pe voi să descoperiți capitolul legat de armonie pentru că, în funcție de fiecare, cred că acesta va avea un impact diferit.

Dopamina – citate care mi-au plăcut

  1. Motto-ul dopaminei este: „Mai mult”. Dopamina este unul dintre instigatorii iubirii, sursa scânteiei care pune în mișcare tot ce urmează.
  2. Dopamina nu este molecula plăcerii. Este molecula anticipării.
  3. A face distincție între ce vrem și ce ne place poate să fie un lucru dificil.
  4. Dopamina de control ne poarta dincolo de primitivul vreau al dopaminei dorinței. Dopamina de control preia entuziasmul și motivația oferite de dopamina dorinței, evaluează opțiunile, selectează instrumentele și pune la cale o strategie pentru a obține ce dorește.
  5. Dopamina vrea mai mult și nu-i pasă cum obține acest lucru. Unii oameni au atât de multă dopamină a controlului, încât devin dependenți de realizările obiectivelor lor, însă sunt incapabili să cunoască satisfacția Aici și Acum.
  6. Cu cât te pricepi mai bine să lucrezi cu cele mai abstracte idei cu atât ești mai înclinat spre domeniul artistic.
  7. Un scor mare la un test IQ poate să fie o garanție a succesului academic, însă pentru o viață fericită, complexitatea emoțională ar putea să fie mult mai importantă.
  8. Pentru un politician, relațiile nu sunt făcute pentru plăcere, ci pentru un scop: fie că e vorba de a fi ales, de trecerea unei legi sau de satisfacerea unei nevoi biologice.
  9. Izolarea socială (chiar și când nu este însoțită de sentimente de singurătate) este asociată cu un risc de moarte prematur mai mare cu 50% până la 90%. Este aproape egal cu riscul în cazul fumatului și mai mare decât cel al obezității sau al lipsei de efort fizic. Creierul nostru are nevoie de relații afiliative pentru a se menține în viață.
  10. Identificându-ne cu circuitele noastre dopaminice, nu facem decât să devenim prizonierii unei lumi a speculației și posibilității. Lumea concretă din locul și momentul de față este disprețuită, ignorată sau chiar temută, deoarece nu o putem controla. Nu putem să controlăm decât viitorul iar renunțarea la control este un lucru pe care ființele dopaminerige nu doresc să-l facă.

Ca un rezumat, dopamina este substanță chimică din creierul nostru care ne ajută să supraviețuim. Ea este sursa comportamentelor și a ideilor noastre culturale fundamentale – și a progresului însuși. Există dopamina responsabilă de emoție, entuziasm care generează circuitul dorinței și dopamina responsabilă de gândirea logică, care prin circuitul controlului activează cortexul frontal.

Te invit să o citești și aștept părerea ta în comentarii. Cartea o poți cumpăra de pe Elefant, Libris sau Cărturești.

Alătură-te și tu celor 3312 abonați!

Adaugă adresa ta de email pentru a te abona și vei primi un email când voi publica un nou articol

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

Lasă un răspuns