Povesti magice in asteptarea momentului perfect bianca ionel mai 2021

În așteptarea momentului perfect…

Spread the magic ✨
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mi-a plăcut scrisul, însă codul se conturează mai repede decât orice alt text creativ, pentru simplu fapt că pentru cod nu există un moment perfect. El e tehnic, șlefuit din 2009 până în prezent și rulează indiferent de zi, lumină sau tehnologie. Am început să scriu comenzi și cod, inclusiv de pe telefon și în miez de noapte când a fost cazul. Dincolo de programare, mi-am urmat pasiunile și le-am lăsat să devină parte din mine.

Spun mereu prezent la workshopurile de fotografie, scriitură și pașii mă poartă săptămânal la cursurile de canto și pian. Asta pe lângă orice alt curs de SEO sau training tehnic pe domeniul IT. Fotografia, muzica și rândurile presărate cu lecții de viață mă educă mereu ca om și profesionist. Prin ele mă șlefuiesc și îmi conturez viziunea tehnică pe care o aplic mai apoi în rolurile de om de digital marketing.

De creativitate avem nevoie, constant, indiferent de rolul profesional. Însă creativitatea cere antrenament, exact ca un mușchi. Azi am antrenat-o în câteva rânduri despre trenurile vieții care uneori te așteaptă, alteori nu, despre natură și bucuria lui AICI și ACUM.


În așteptarea momentului perfect…

Luni, în drum spre birou, am ochit pe malul Bahluiului, la Iași, câțiva maci. Iubiții mei! Extaziată mi-am făcut planuri pentru weekend să vin la fotografiat frumusețile.

Marți i-am văzut din nou. Mi-am zis: „Sâmbătă! Încă un pic.”

Miercuri, ceva în sufletul meu îmi spunea să mă opresc din drum și să-i surprind. Mi-am găsit scuze. Prea puțin timp, prea mult nor, aparatură lipsă. Las’ pe sâmbăta!

Azi, joi, malul Bahluiului era proaspăt cosit. Turbam și alergam cu privirea în căutarea lor. Am zărit unul și am zbughit-o spre el.

– Ți-am zis eu, că ieri era momentul perfect!, își făcea victorios un gând apariția.

Perfecțiunea zâmbea satisfăcută într-un colț, murmurând:

– Lumină bună? N-ai! Compoziție? Hai să te văd, amatoare ce ești! Suflet liniștit? Ha, ha, mai ai puțin și te apuci de urlat! Aparatură? De unde? Că e prea grea ca să o porți cu tine mereu! Îți ajunge laptopul pe care îți programezi zilele și site-urile.

Am tras aer în piept și pentru o secundă s-a făcut liniște. Eram doar eu și el, macul meu, ultimul rămas. L-am prins, pentru totdeauna!

Și uite așa, în așteptarea perfecțiunii, momentele de suflet trec firave pe lângă noi. Uneori, ai norocul să găsești un mac micuț care te așteaptă de 4 zile să îți bucure inima. Alteori… e totul cosit.


Pe tine de câte ori te-a așteptat viața?

Alătură-te și tu celor 3312 abonați!

Adaugă adresa ta de email pentru a te abona și vei primi un email când voi publica un nou articol

Bianca Ionel - The Digital Fairy

Spread the magic ✨
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 thought on “În așteptarea momentului perfect…”

  1. Bine ai revenit la texte creative. Tehnic vorbind, stiam ca vei gasi o forma sa le imbini pe toate intr-un singur loc, exact cum faci zi de zi. E in tine. Nu poti taia ce te defineste ca OM pentru a fi doar un profesionist incadrat in standardele societatii.

Lasă un răspuns