Web Analytics Made Easy - StatCounter
Interviu cu Marcus Victor Grant despre gândirea antreprenorială de scalare - Bianca Ionel - Digital Fairy Iasi - Site prezentare - magazin online - marketing - SEO
Interviu cu Marcus Victor Grant despre gândirea antreprenorială de scalare august 2021

Interviu cu Marcus Victor Grant despre gândirea antreprenorială de scalare

Am publicat anterior, aici ,un interviu cu Marcus Victor Grant despre inițiativa sa de a găsi sponsorizări pentru a recompensa cu cărți elevii premianți de la mai multe licee din România. Dacă în primul interviu am explorat contextul și logistica, acest interviu adresează mai degrabă considerațiile antreprenoriale și de marketing pe care le implică orizontul acestei inițiative.

De ce ai ales să te ocupi de găsirea de sponsorizări într-un sistem pe care ai încercat să-l creezi?

Uneori, există tedința de a suprasimplifica, explicând toate acțiunile cuiva printr-o unică motivație. Pentru simplificarea înțelegerii motivațiilor unor personaje din filme sau din cărți, e util să existe doar una sau două motivații ca lucrurile să fie clare. În realitate, uneori există mai multe motivații din cele posibile care sprijină fiecare parțial o anumită mobilizare.

Ca autor, simt nevoia de exprimare și de contribuție: vreau ca mesajul meu să ajungă la unii din cei care au cea mai mare nevoie de el, chiar dacă permit nu-și permit să plătească pentru ce ofer.

Ca publicist, am nevoie ca stocul achitat la tipografie să fie vândut la o valoare decentă, măcar pentru recuperarea unor investiții făcute în tipărirea, transportul și stocarea exemplarelor.

Ca marketer, îmi place să explorez nevoile unor diferite publicuri, să relaționez cu cei care sunt deschiși și să creez sisteme scalabile. Asta îmi satisface nevoia de echilibru și structură. Îmi satisface de asemenea o nevoie de explorare și învățare.

Ca liber-profesionist, am nevoie de venituri care să-mi acopere cheltuielile curente. Nevoi de supraviețuire fizică.

Răspunsurile pozitive sau sprijinul, chiar și moral, chiar dacă sunt o minoritate, îmi îndeplinesc nevoia de semnificație.

Vorbitul la telefon cu oamenii îmi îndeplinește parțial nevoia de conexiune, chiar dacă pornește de la pretextul unei orientări spre sarcină. Spre exemplu, cu ocazia telefoanelor pe care le-am dat unor antreprenori, am aflat ce mai fac și cu ce pot să-i sprijin în munca lor. Unii chiar mi-au propus probleme la care să mă gândesc, iar un vechi client a hotărât să lucreze cu mine pentru promovarea unui nou produs.

Faptul că mă ocup de asta când pot, făr presiunea unor așteptări din exterior, îmi îndeplinește nevoia psihologică de autonomie.

Faptul că sunt liber-profesionist și caut să creez un sistem antreprenorial care să-mi permită scalarea muncii pe care o fac îmi poate îndeplini o nevoie pentru dezvoltare.

Ce presupune activitatea de a căuta sponsorizări pentru licee?

Prima componentă este păstrarea legăturii cu reprezentanții liceelor propriu-zise, care a fost provocatoare nu atât datorită compartimentării informației în școli, cât datorită faptului că adesea decidenții dintr-o școală nu comunică sau se tem să comunice între ei. Unii se așteaptă ca eu trebuie să sun de 7 ori la o școală, de parcă ar fi o ambasadă: o dată ca să vorbesc cu secretara, o dată ca să vorbesc cu bibliotecara sau cu consilierul educațional, o dată ca să vorbesc cu contabilul, o dată ca să vorbesc cu administratorul, o dată ca să vorbesc cu directorul adjunct, o dată ca să vorbesc cu directorul și eventual încă o dată o dată ca să vorbesc cu reprezentantul asociației școlii. Atunci când acești oameni nu sunt în același timp la școală, nu au interior pe numărul de fix și nu mi se dau numerele lor de telefon mobil și nu se știe când vor fi unde, sunatul la acel liceu se poate transforma într-o ruletă destul de stresantă care mie îmi comunică să merg mai departe și să caut un loc unde oamenii pot și vor să se organizeze ca să primească. Dacă la acestea se adaugă faptul că în timp ce port unele conversații, sunt reprezentanți de la alte școli care mă caută și nu mă găsesc, putem avea un tablou foarte clar asupra faptului că în sine această activitate riscă să ocupe mult timp, până se aliniază toți decidenții. Așa că odată ce m-am familiarizat cu sistemul, m-am obișnuit să nu mai pierd timpul la secretariat, ci să caut pe internet datele de contact direct ale directorilor, care se găsesc prin unghere ale inspectoratelor, primăriilor, caselor corpurilor didactice sau chiar îngropate pe site-urile liceelor respective (spre marea lor suprindere!). Am nevoie să păstrez legătura cu liceele pentru a primi de la acestea informații elementare (cum ar fi numărul de clase, numărul de premianți, datele asociației) și informații strategice, de exemplu cine cu cine nu se suportă, când se schimbă directorul sau când e plecat decidentul în concediu.

Cealaltă componentă, mai ușoară, este contactarea propriu-zisă a potențialilor sponsori sau influenceri, pe care trebuie să o fac telefonic și prin e-mail. Desigur, răspunsul cel mai frecvent este sub diferite forme ”nu”. Totuși, la răspunsurile de genul ”trebuie timp de gândire” sau ”reveniți luna viitoare” se cuvine să fac un follow-up în eventualitatea în care acesta nu este un pretext. Ajunge ca o minoritate suficientă din cei cu care vorbesc să zică ”da” pentru a se strânge, încetul cu încetul, pachete cu cărți cel puțin pentru o sponsorizare parțială.

Apoi, în funcție de angajamentul sponsorilor (doar persoane fizice până acum), pot să aloc prioritar un anumit număr de exemplare către anumite licee.

Ce este mai plăcut? Comunicarea cu liceele sau cu potențailii sponsori?

Cele două lumi îmi par total diferite, fără ca mulți să aibă habar ce se întâmplă cu adevărat în cealaltă ”tabără”. În primă instanță, aveam așteptarea ridicolă de a primi din partea reprezentanților liceelor măcar atenție ca să explic atunci când am propus să găsesc sponsorizări gratis pentru elevii lor. După prima săptămână, am renunțat la această halucinație și am înțeles pericolele pe care cred unii că le reprezintă pentru carierele lor să facă prea mult bine pentru elevi, deși nu mi-ar fi trecut prin minte că aceasta este regula, iar nu excepția. Am învățat să mă detașez puțin și să găsesc și puțin divertisment în această activitate. Cu puțină răbdare, se găsesc și oameni cu care pot vorbi despre asta.

Într-un fel, aș putea spune că reacțiile primite de la mulți reprezentanți ai liceelor îmi ușurează misiunea, deoarece în cele din urmă filtrez pe o listă doar liceele la care există interes real și șanse ca elevii chiar să se bucure de acele cărți, chiar dacă e vorba de vreun liceu mic de la vreo comună puțin cunoscută. Astfel, pot să dezvolt relații de calitate cu reprezentanți puțini, dar implicați. Poate că tocmai de acolo va ieși un antreprenor inspirat de una din cărțile primite!

La momentul de față, categoric prefer comunicarea cu potențialii sponsori. Cu unele mici excepții, este categoric mai ușor să conving pe cineva să sponsorizeze elevi decât să comunic cu reprezentanții școlilor să primească aceste sponsorizări. Există mai multe bariere la a primi decât la a oferi.

Vei deschide cumva o asociație?

Ideea unei asociații presupune mai mulți oameni implicați în afară de mine, care să fie dispuși să facă un efort pentru a primi niște recompense care să le susțină motivația pe termen lung.  Deocamdată nu este nevoie de o asociație pentru a intermedia sponsorizări pentru puținele licee identificate de mine, care să-și recompenseze premianții în toamnă. Există deja ONG-uri care se ocupă de găsirea de sponsorizări cu cărți ca recompense oferite premianților, la un nivel mai înalt. Dar acelea nu deservesc toate profilurile, ci doar anumite gupuri-țintă. Există cel puțin una care mi-a fost indicată până acum și pe care am recomandat-o unor licee, sunt sigur că mai sunt și altele. 

De curând, din fericire, am găsit o asociație-umbrelă cu care pot colabora, înregistrată fiscal, pentru a intermedia, dacă este nevoie, sponsorizările pentru mai multe licee. Dacă această inițiativă primește suficientă atenție și înregistrează rezultate promițătoare până în septembrie 2021, atunci merită să merg la pasul următor, care ar fi recrutarea de asociați. Dacă nu, atunci mă opresc aici.

Mi se pare interesantă întrebarea pe care o primesc în unele discuții telefonice: ”Pe cine reprezentați?”, la care eu răspund sincer: ”pe mine”. Cu această ocazie, eu constat că în societatea românească sunt în continuare sancționați cei care acționează ca liber-profesioniști sau antreprenori. Mie mi se cere să fac mult efort și mulți pași mari (de exemplu să fac un site al inițiativei sau o asociație dedicată unui proiect) care să-i scutească pe alții de un pas sau un efort mai mic. Fiecare are libertatea să vrea ce poftește, între timp eu nu-mi propui să le fac pe plac, ci să îi servesc așa cum pot. Atunci când aveam 19 ani, am înființat o firmă și i-am făcut un site și un plan de afacere fără să am un buget, un produs, un serviciu, ci doar niște promisiuni idealiste de care s-a ales praful, iar eu am rămas cu notele de plată pentru finanțe vreme de aproape un an până am avut primul client. Nu intenționez să fac la fel cu această idee. De aceea, folosesc o scalare pas cu pas.

Să presupunem că se găsește o sponsorizare parțială, din care nu pot ajunge cărți pentru toți. Cum se decide ce cărți ajung unde?

Potențialii sponsori pot consulta o listă actualizată constant cu beneficiari la care le ofer accesul prin e-mail. Există mai multe criterii pentru a alege cine, cât și ce primește. Dacă voi mai continua să fac asta, probabil că aceste criterii se vor diversifica sau vor avea o altă prioritate. Deocamdată, detaliez patru din cele pe care le folosesc, în ordinea importanței.

Primul criteriu este preferința sponsorului sau a sponsorilor care au disponibilitatea de a face niște sponsorizări mai mari. De exemplu, cineva care sponsorizează un număr mai mare de elevi, poate alege un liceu după preferințele proprii.

Al doilea criteriu este dat de exemplarele care sunt disponibile la momentul în care se face pachetul pentru o școală. Eu m-am gândit inițial în mod idealist la o anumită structură de recompensare, de exemplu ”Ce (mai) înseamnă succesul la școală” pentru locul 1 și la ”Căile persuasiunii în negociere” pentru locurile 2-3. Totuși, practic în stoc la momentul expedierii există un număr limitat de exemplare din fiecare și/sau eventual trimit doar cărți pentru elevii de locul 1 (dacă doar pentru atât ajunge sponsorizarea). Asta înseamnă că indiferent de ce mi-aș dori eu sau ar prefera liceele, la sponsorizări limitate, numărul de exemplare din fiecare titlu poate să fie stabilit arbitrar. În orice caz, cărțile expediate sunt cele agreate deja stabilite cu școlile și din opțiunile comunicate sponsorului.

Al treilea criteriu este ca numărul de exemplare expediate trebuie să fie de regulă un multiplu al numărului de clase, eventual cu o mică marjă de eroare. De exemplu, să zicem că la sfârșitul unei perioade am strâns sponsorizări pentru 22 de exemplare, cu beneficiarii la libera mea alegere. Într-un asemenea caz, pot direcționa din această sponsorizare către:

  • o școală care are 7 clase și în fiecare clasă câte 3 premianți, plus un exemplar de rezervă pentru egalități de medii SAU
  • o școală care are 10 clase și în fiecare clasă se recompensează doar primii 2 elevi iar 2 exemplare sunt ca rezervă pentru egalități de medii SAU
  • o școală care are 9 clase și în fiecare clasă se recompensează primii 2 elevi, iar 2 exemplare sunt ca rezervă pentru egalități de medii, iar 2 exemplare sunt pentru bibliotecă SAU
  • o școală care are 11 clase și în fiecare clasă sunt recompensați primii 2 elevi ca medii
  • o școală care are 22 de clase și din fiecare clasă doar pe elevul cu media cea mai mare

DAR din 22 de exemplare sponsorizate NU pot să fac un pachet pentru o școală care are 31 de clase, deoarece aș crea o problemă de distribuție a cărților respective la clasele existente.

Al patrulea criteriu este calitatea relației cu acea școală și disponibilitatea cu care reprezentantul acelei școli a comunicat nevoile și importanța recompensării elevilor acelei școli.

Folosind aceste criterii, cred că fiecare școală din cele pentru care am stabilit să caut are șanse de a avea premianți sponsorizați, fără discriminare.

Această inițiativă pare consumatoare de timp. De ce aloci acest timp pentru asta, când ai putea să câștigi bani mai repede, mai ușor și mai mulți făcând altceva?

Dacă ar fi vorba numai de bani, într-adevăr nu merită efortul, pentru cât de puțin rămâne la mine. Dacă ar fi vorba numai de timp, atunci se ridică întrebarea de ce n-am donat pur și simplu exemplarele din stocul disponibil la prima școală dispusă să primească. Așadar, trebuiue să fie o motivație mai complexă aici, după cum am început să explic la începutul interviului. Această inițiativă nu poate fi încadrată numai într-un singur tipar, sau o explicație atot-acoperitoare, iar partea pare să scape majorității celor cu care am comunicat până acum despre asta.

Să pornim de la ipoteza donației ca să fiu cu conștiința împăcată că au ajuns cărțile din stocul produs în anii anteriori la publicul dorit, care are mari șanse să beneficieze de pe urma lecturii și implementării. Bun. Să zicem că le donez pentru un număr de elevi din niște școli. Și apoi ce? Și apoi eventual, mai scot, tot pe banii mei (cât?), tot la un preț ridicat per exemplar (pentru că nu am avans pentru un tiraj mai mare și nici mult spațiu de stocare), un tiraj, și îl donez și pe acela. Și apoi ce? Numărul de elevi pentru care pot să contribui pe termen lung este foarte limitat în felul acesta.

Să zicem că reușesc să vând tot stocul disponibil și reușesc să-mi acopăr cheltuielile și eventual mai scot un tiraj sau chiar o a doua ediție la fiecare din aceste cărți. Și apoi ce? Vând cărți doar ca să scot alte cărți? Asta nu a fost intenția mea când m-am apucat de această inițiativă. O inițiativă antreprenorială trebuie să aibă un orizont de viziune mai amplu decât simpla vânzare a unor produse.

Fac o tentativă de a construi un sistem. Voi da câteva exemple ca să ilustrez ce vreau să spun cu asta.

Atunci când am sunat persoane fizice ca să le propun să ofere sponsorizări, nu am făcut-o doar pentru a obține bani de la ei (poate că unii din cei care au spus că vor să sponsorizeze nici nu mi-i vor da), ci pentru a observa, în mod structural, tipare: cine este de acord? Care este profilul celui care dă mulți bani? Care este profilul celui care dă puțini bani? Cine nu dă deloc? Câți bani, în medie, dau cei care spun să îi contactez mai târziu? Acestea sunt date strategice, pe care mai târziu pot scala la un nivel mai înalt, dacă este cazul.

Contează că fiecare elev sponsorizat poate să primească un mesaj de la sponsor și de la mine ca autor. Uite așa arată un mesaj de exemplu. Elevul care vede acest mesaj, dacă dorește, poate să răspundă acestui mesaj, fără să fie nevoie de protocoale sau baze de date sau solicitări de date sau permisiuni. Sunt curios dacă o va face vreun elev și ce ar comunica. Poate acesta să fie un punct de pornire pentru a lansa un program de mentorat între antreprenori și elevii pe care îi sponsorizează? Iată o idee de scalare!

Atunci când am cerut în mod insistent date de la licee despre numărul de clase și premianți, nu am făcut-o doar ca să-mi umplu eu un excel frumos colorat cu date pe măsură ce mă lămuream ce aveam nevoie de la ei, am făcut-o și pentru a înțelege mai clar cum funcționează lumea lor și să creez oportunitatea de a dezvolta niște relații. Unii au răspuns mai constructiv, perseverent și asertiv la tentativele mele, alții mai puțin. Poate această relație să dezvolte colaborări și cu privire la alte proiecte pe viitor? Iată încă o pistă ce poate fi explorată la un nivel mai înalt.

Atunci când vorbesc cu sponsori potențiali din cadrul firmelor, observ dacă mă întreabă detalii despre cărțile pe care le ofer. Aceste cărți nu sunt legate cu niște funnel-uri prin care eu să vând și altceva. De exemplu, ”Ce (mai) înseamnă succesul la școalănu este primul sau al doilea pas într-un funnel care să vândă un curs de 100 de euro pentru elevii performanți. Dar poate să devină. Aceste cărți pot fi legate prin funnel-uri cu servicii și produse pe care le au sponsorii, ei pot motiva elevii să folosească ce primesc pentru a merge la nivelul următor, ceea ce îi ajută și pe elevi și pe ofertanți. Până acum, doar vreo 3 oameni de afaceri potențiali sponsori m-au întrebat despre asta. Cum ar arăta asta la scară largă? Sunt câteva mii de licee în România, fiecare din ele având de regulă câteva sute de elevi iar unele chiar câteva mii. Cum ar fi dacă prin intermediul unor cărți sponsorizate, furnizori de consultanță, sau de training, sau de advertising, ar reuși să lanseze niște mesaje țintite către viitori potențiali clienți sau colaboratori?

Dacă din 100 de e-mail-uri trimise către firme, 2 se întorc cu un refuz scris, înseamnă că există cel puțin 2 persoane din acele 100 care au citit mesajul. Din ce categorii aparțin cei care măcar citesc și fac efortul de a scrie un mesaj clar cu privire la motivele pentru care refuză? Câte din aceste refuzuri se pot transforma în ”da”, mai târziu?

Atunci când vorbesc cu diferiți oameni despre această inițiativă, sunt atent la interesul pe care îl exprimă fiecare și ce observ ce face în legătură cu asta. Mă întreb dacă sunt șanse să găsesc colaboratori sau: dacă vreau să continui asta, va trebui să o fac pe cont propriu? Aș putea oare să înființez o asociație cu câțiva alți oameni implicați? Poate că da, poate că nu.

Să zicem că reușesc să găsesc sponsorizări pentru un anumit număr de licee în timp util până în septembrie 2021. Voi reuși mai ușor în toamna lui 2021, pentru anul școlar 2021-2022, sau trebuie să o iau de la zero de fiecare dată?

Să presupunem că pornesc un proiect, nu doar o inițiativă punctuală cum e deocamdată pentru câteva școli. Va fi lăsat acesta oare să se desfășoare și să aibă impactul pe care l-ar putea vea, sau va fi împiedicat la un anumit nivel de corupție, birocrație și/sau incompetență?

Mi se pare important să fiu atent la impactul pe care îl are în rândul elevilor premianți recompensați cu cărți de-ale mele. Îmi va scrie mie sau vreounui sponsor în lunile care urmează că a reușit să aplice ceva cu succes? Că și-a găsit o oportunitate, un client, sau o slujbă? Va scrie vreun elev sponsorului său, să-i mulțumească, sau să vrea să învețe de la el/ea? Sau vor rămâne aceste recompense îngropate în rafturi și ideile acestea împreună cu ele? Nu știu încă răspunsurile la toate aceste întrebări. Rămâne de văzut. Poate sunt prea idealist. Dar dacă e prea idealist ca elevi de liceu să ajungă premianți fără interes pentru a citi o carte practică sau adresată lor, atunci să înțeleg oare că acești copii se duc degeaba la școală, iar directorii și profesorii sunt doar gardienii unei închisori?

Așadar, tatonez terenul în legătură cu un potențial care își propune să aducă win-win-win.

Crezi că se poate interpreta inițiativa ta drept una de concurență neloială față de edituri?

Nu cred că poate fi vorba despre asta, chiar dacă produsul oferit pare din aceeași categorie. Eu caut să deservesc o nevoie reală pe care editurile care doresc să se implice o pot valorifica mai bine. Există edituri care oferă fonduri de carte gratuită pentru școli, cu condiția ca să existe un intermediar care să garanteze că acele cărți ajung la niște beneficiari care le merită și care au nevoie de ele (adică genul de intermediere pe care m-am apucat să o fac eu). Cred că unele edituri sunt mai curând avantajate deoarece își permit să ofere un stoc de carte complet gratuit, spre deosebire de mine.

Explorarea nevoilor care există în această nișă permite crearea unor oferte pe diferite nivele. Există un potențial mare, dacă există interes pentru explorarea acestuia.

De ce nu ai spus de la bun început că vrei să faci mai mult decât ce se vede?

Din mai multe motive:

  1. ca să nu promit ceva ce nu știu dacă reușesc să fac (depinde și de sprijinul primit pe parcurs)
  2. pentru că respect atenția tot mai redusă a oamenilor și miopia de perspectivă
  3. prefer să mă concentrez la fiecare etapă pe obiectivul curent și care sunt detaliile care fac diferența
  4. sunt atent să observ ce întrebări pun oamenii și cum rezonează ce le spun cu ce convingeri au ei

Poți să ne relatezi un exemplu din experiența ta când un premiu a avut un impact și un exemplu când n-a avut impact în viața profesională?

Desigur. Mai întâi, o experiență comică despre inutilitatea unor diplome. În 2004, pe când eram student, am stabilit o întâlnire cu un potențial client pentru serviciile mele de promovare și l-am invitat cu mine și pe un programator, fost coleg de liceu, care a făcut și site-ul firmei înființate chiar în acea lună. Împreună, noi aveam de gând să-l convingem pe acel om de afaceri să ne plătească pentru serviciile pe care le puteam oferi. I-am spus programatorului să-și ia la el toate diplomele și premiile relevante, ca să fie pregătit să i le arate clientului pentru a-l impresiona.☺ Desigur, antreprenorul a răspuns la această idee ridicolă spunând: ”bine, hai lasă hârtiile alea deoparte și poftim tastatura, arată-mi ce poți să faci”. După ce s-a lămurit că la momentul respectiv își pierdea timpul cu amândoi, ne-a dat afară din birou, cu tot cu diplome. Acela a fost un duș rece de realitate din cele de care am avut nevoie când am fost student. A trebuit să mai treacă aproape un an până să obțin primul meu client plătitor pentru serviciile mele în marketing.

Acum, o experiență pozitivă. În liceu, am participat la mai multe concursuri de vorbit în public. La cele mai multe, participam doar de dragul exercițiului și eventual ca să mai scap de la școală. Am avut totuși o surpriză plăcută când la unul din ele, la care am participat în clasa a XII-a, am primit și un premiu. Era vorba de un training de trei zile în afara localității, cu cazarea asigurată, ținut la Camera de Comerț și Industrie București de către un lider de la Transparency International. El ne-a învățat câteva din elementele de bază ale persuasiunii și manipulării, iar acolo am primit o carte care mi-a schimbat viața: Influence. Science and Practice, de Robert Cialdini, care pe vremea aceea mi se pare că nu apăruse încă tradusă în română. Am citit cartea din scoarță-n scoarță și am dezvoltat în primii ani de facultate o pasiune pentru persuasiune și negociere, ceea ce a și dus între 2005-2012 la publicarea cărții Căile persuasiunii în negociere, care la rândul ei mi-a adus clienți, colaborări și oportunități care m-au sprijinit în viață. Iată cum un premiu practic poate avea un impact!

Tu te-ai poziționat în această inițiativă ca un fost premiant. Ce premii ai luat tu?

În clasele I-IV, am luat premiul I. În clasele V-XII am luat ocazional premiile II sau III, nu mai țin minte cum au fost repartizate. În afară de asta, o parte din recunoașterile pentru performanțe școlare în timpul studiilor preuniversitare pe care le-am mai primit:

  • Diploma ”Procopiu” (locul I) la concursul de fizică ”Ștefan Procopiu” pentru aptitudini generale în studiul fizicii, etapa națională, la secțiunea ”lucrări științifice”, în clasa a IX-a. Am mai primit aceeași diplomă, la o altă ediție a concursului, la secțiunea ”referate științitifce” de la etapa județeană, în clasa a XI-a.
  • Diploma ”Newton” pentru gândire logică la concursul de fizică ”Ștefan Procopiu” la secțiunea ”compoziții pe teme științifice”, la etapa județeană în clasa a IX-a.
  • Diploma ”Arhimede” pentru spirit de observație și perspicacitate  la concursul de fizică ”Ștefan Procopiu” la secțiunea ”referate științifice”, la etapa județeană în clasa a X-a.
  • Diploma de excelență în geografie, în clasele X și XI.
  • Premiul de interpretare ca actor principal la concursul din cadrul festivalulului ”Teatru pentru AmFiTeatru”, în clasa a XII-a.
  • Premiul al II-lea la sesiunea județeană de comunicări științifice în biologie, clasa a XII-a.
  • Premiul al III-lea la concursul de limba engleză ”Alexandru Vornicu”, secțiunea ”discurs pregătit”, în clasa a X-a.
  • Locul III la Olimpiada județeană de limba și literatura română, în clasa a IX-a.
  • Locul III la concursul de creații literare ”Vox Napocensis”, în clasa a XII-a.
  • Premiu la etapa semifinalelor locale la concursul de discursuri în limba engleză organizat de The English Speaking Union la British Council, în clasa a XII-a
  • Diploma de merit pentru rezultate deosebite la concursurile școlare ale anului 2001 (mai multe discipline), în clasa a IX-a

Ca student, am absolvit secția de Comunicare și Relații Publice a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” ca șef de promoție. În timpul studenției, am mai câștigat și următoarele premii:

După ce am finalizat ambele mastere cu dizertații notate cu 10, între altele, am primit, între altele și aceste recunoașteri:

Tu în ultimii ani te-ai făcut cunoscut ca Marcus Victor Grant, numele pe care îl folosești în toate prezentările și comunicările cu clienții și cititorii. De ce ți-ai schimbat numele? Îți este cumva rușine de originea ta românească?

Actorul și regizorul american Alan Alda nu a renunțat la originea sa italiană când a renunțat la numele Alphonso D’Abruzzo.

Woody Allen nu a renunțat la originea sa evreiască atunci când a renunțat la Allan Stewart Konigsberg.

Julie Andrews nu a renunțat la originea sa britanică atunci când a renunțat la ”Julia Elizabeth Wells”.

Jennifer Aniston nu a renunțat la originea sa grecească atunci când a renunțat la numele Jennifer Anastassakis.

Fred Astaire nu a renunțat la originea sa nemțească atunci când a renunțat la numele Frederick Austerlitz.

Steven Bauer nu a renunțat la originea sa cubaneză când a renunțat la numele ”Rocky Echaveria”.

Dirk Bogarde nu a renunțat la originea sa flamandă atunci când a renunțat la numele ”Derek Gaspart Gentron Ulric van den Bogaerde”.

Herbert Lom n-a renunțat la originea sa cehă când a renunțat la numele ”Herbert Charles Angelo Kuchačevič ze Schluderpacheru”.

Tot la fel, nici eu nu consider că renunț și nici nu ascund originea mea românească dacă aleg un nume care este mai ușor de pronunțat și scris în engleză, spaniolă, franceză, italiană, română și alte limbi. Pentru români, ”Ștefan Alexandrescu” pare un nume comun ușor de pronunțat și scris, așa cum poate că este și ”Przemysław Wojciech Nakskzynski” pentru polonezi, așa că înainte să ajung să fiu poreclit de americani ”Mr. A.”, prefer mai degrabă să ajut memoria celor care vor să-și amintească de mine. După cum am explicat și aici, nu mi-e rușine deloc că sunt român și nu ascund asta celor cu care stau de vorbă.

Ediția revizuită și adăugită a cărții ”Ce (mai) înseamnă succesul la școală” va apărea în toamna 2021 sub numele Marcus Victor Grant, așa cum a apărut și ediția în italiană de la ”Căile persuasiunii în negociere”.

Părinții m-au botezat așa cum au știut și cum au putut în România comunistă cu granițele închise. Ei nu aveau de unde să știe că voi ajunge să lucrez în trei limbi pentru clienți din (deocamdată doar) Belgia, Austria, Germania, Spania, Marea Britanie, Grecia, Italia, Suedia, Finlanda, Republica Moldova, Kazachstan și Statele Unite ale Americii.

Consider că momentul în care îmi voi schimba numele și în acte va fi o continuare logică a demersului de personal rebranding pe care l-am început în 2019.

Conform cu ce ai scris pe blogurile tale, din 2017 ai hotărât să te focusezi preponderent pe activitatea profesională în limba engleză, pentru clienții internaționali, adică un pas în față spre viitorul tău. Nu ți se pare că refocusarea ta pe România ar putea fi considerat ca un pas înapoi în trecut?

Eu am fost mereu dispus să dau României câte o șansă de care cred că are nevoie, în schimb mi se pare că România nu a fost dispusă să-mi dea mie șansele de care am avut nevoie, așa cum am explicat aici. Chiar și dacă s-ar întâmplă la fel și cu această inițiativă, nu-i problemă, am nădejde în Dumnezeu că pot să găsesc succes și în altă parte. Dacă m-am născut român în România, nu e nevoie să și mor ca român în România.   Ideea de a găsi sponsorizări pentru a recompensa premianți din licee este doar o inițiativă, nu e misiunea vieții mele. Am niște indicatori clari pe care îi urmăresc, în funcție de care hotărăsc dacă mai continui sau nu după septembrie 2021.

Hai să încheiem acest interviu cu un sfat pentru cei care aspiră la freelancing sau antreprenoriat

Cred că dacă se depășește problema psihologică evidentă, cea a mentalității comuniste din România (am explicat aici cum îi afectează pe întreprinzători), nu contează nici unde este piața căreia se adresează, nici unde locuiesc ei, atâta vreme cât reușesc să creeze și să dezvolte.

Mai multe sfaturi, personalizate, ofer pentru cine dorește o ședință de consultanță gratuită, despre care am răspuns în acest interviu. Cine vrea să ia direct legătura cu mine despre o idee sau un proiect în legătură cu care pot contribui, o poate face direct la telefon: 0040729034883 sau prin e-mail la mr.grants.office [at] gmail [punct] com. Nu folosesc WhatsApp, nici Facebook.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.