Web Analytics Made Easy - StatCounter
Interviu cu Marcus Victor Grant despre valoarea premianților în societate - Bianca Ionel - Digital Fairy Iasi - Site prezentare - magazin online - marketing - SEO
Interviu cu Marcus Victor Grant despre valoarea premianților în societate august 2021

Interviu cu Marcus Victor Grant despre valoarea premianților în societate

Pentru că îmi plac acțiunile orientate către dezvoltare, astăzi te invit să citești un nou interviu cu Marcus Victor Grant, despre o inițiativă pe care o desfășoară, cu misiunea de a recompensa premianții din licee.

Înțeleg că ai lansat o inițiativă de recompensare a premianților cu cărți. La ce te-ai gândit?

În România, există o tradiție de a recompensa premianții (elevii care au obținut mediile generale cele mai mari) cu cărți tipărite, de obicei la festivitatea de premiere, care are loc la unele licee la sfârșitul anului școlar și la unele la începutul anului școlar. Eu am descoperit mai multe licee românești unde reprezentanții și-ar dori să premieze elevii cu cărți, dar nu au cum. Așa că am întrebat: ”dacă eu găsesc sponsorizare astfel încât școala să primească exemplare de carte, sunteți dispuși să le primiți?”. După ce titlurile pe care le-am propus au fost examinate de cine a dorit (directori, bibliotecari, consilieri în educație), răspunsul la toate școlile din lista mea a fost ”da”. Așa că am pornit o colectă de sponsorizări, care este deschisă în perioada august-septembrie 2021 pentru a premia în septembrie 2021 elevii de la mai multe școli pentru rezultatele lor în termeni de medii pentru anul școlar 2020-2021.

De ce nu au unele școli fonduri pentru a recompensa măcar fiecare premiant cu câte o carte?

Există mai multe posibile explicații pentru acest fenomen:

  1. Școala nu are o asociație activă sau are o asociație care nu este înregistrată la ANAF (prin urmare nu poate primi sponsorizări care să ofere scutiri fiscale sponsorului).
  2. Diferențe de viziune între cine conduce asociația și cine conduce școala (aici sunt două subcazuri: asociațiile conduse de părinți, respectiv de profesori)
  3. Unele școli primesc fonduri și resurse de la primării sau de la consiliul local și conform organigramei trebuie să treacă toate deciziile prin comitete și comisii care până să se sincronizeze ca să dea un acord, se pierd multe oportunități
  4. Indisponibilitatea personalului ce răspunde pentru a comunica în timp util informațiile necesare măcar pentru a primi ceva din partea cui ar dori să contribuie
  5. Lipsa de interes și motivație a celor care au puterea de decizie (sau chiar atitudinea de afront la adresa celor care ar dori să sprijine)
  6. Plasarea în zone moarte financiar, în care potențialii sponsori din zonă au dificultăți economice și inabordarea unor sponsori la un nivel mai înalt
  7. Lipsa prevederii în bugetul școlii a posibilităților de a primi sponsorizare, socotită din septembrie-octombrie pentru solicitări care să fie adresate organizațiilor cel târziu în octombrie-noiembrie, să fie aprobate în decembrie-ianuarie ca să fie acordate efectiv până în primăvara anului următor pentru sfârșitul/începutul anului școlar.
  8. Corupția care îi îndepărtează pe unii care ar dori să sprijine sau să desfășoare proiecte serioase.
  9. Deturnări de fonduri din partea celor implicați în implementarea deciziilor financiare.

Fiecare din acestea are mai multe cauze, forme de manifestare și rădăcini care pot fi detaliate.

Ce răspunsuri ai primit de la reprezentanții organizațiilor cu care ai avut discuții despre sponsorizări?

Cine lucrează în vânzări știu că majoritatea obiecțiilor pe care le prezintă cei cu care vorbesc sunt de fațadă. În mod concret, în luna iulie 2021 am primit zero sprijin de la companii. Dacă ar fi să dau crezare răspunsurilor, momentul ales pentru solicitarea de sponsorizări este nepotrivit sau prea din scurt, ceea ce sunt sigur că este adevărat pentru o parte din cei cu care am vorbit, atâta doar că nu știu care parte și oricum nu contează. Pentru cei care sunt interesați de această activitate, am scris aici și aici articole relevante despre cum cineva poate face eficient strângerea de fonduri pentru cauze sociale. Între timp, m-am reorientat către persoane fizice.

Care sunt titlurile propuse?

Unul din titlurile agreate a fost ”Căile persuasiunii în negociere” al cărui tiraj l-am epuizat cu ocazia acestei inițiative.

Titlul preferat însă a fost ”Ce (mai) inseamna succesul la școală” care este despre educație, învățământ și comunicarea dintre elevi, parinți și profesori. Se adresează celor care doresc să înțeleagă mai bine generațiile din care fac parte ei și ceilalți. Cartea a primit 5 stele din 5 pe platforma de recenzii Book Blog.

Iată, spre exemplu, ce scrie Ovidiu Leonte, editor recenzor a peste 200 de cărți pe BookBlog: ”Ce (mai) înseamnă succesul la școală este, de departe, cea mai interesantă carte pe care am citit-o vreodată. […] Cartea nu se rezumă la o disecție a vieții de liceu. Ridicându-se la nivelul pretențiilor sale, autorul ne oferă o analiză destul de completă atât a vieții de adolescent, elev în liceu, cât și a impactului direct al oamenilor din jurul acestui elev, fie că este vorba de părinți, profesori sau orice altă categorie socială care are ocazia să interacționeze cu copiii.”.

Prof. dr. fin. ec.. Diana Sanda Mihalcea scrie: ”Volumul nu este un clişeu despre viaţa de liceu, ci cartea pe care merită să o citeşti mai ales când eşti adult şi când ai înţeles şi ce-a însemnat procesul de maturizare, şi care este rolul şcolii în educaţia ta. ”.

De ce doar acestea? Mai ai cel puțin 3 alte titluri despre învățare care ar fi relevante pentru elevi!

Ghid pentru învățarea eficientă a rămas blocat undeva între ediția a doua și a treia. Am vândut primele ediții exclusiv în format electronic. Nu știu când voi finaliza ediția a treia, dar dacă va fi tipărită, va putea fi adăugată în coșul cu propuneri.

Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelență este după părerea mea cea mai bună carte pe care am scris-o până acum, dar mi se pare prea avansată pentru elevii de liceu, am epuizat tirajul și nu intenționez să o mai retipăresc.

Curs practic pentru antrenamentul citirii accelerate. 9 lecţii de învăţare eficientă. e un audiobook (deci nu e tipărit) care e prea dificil de oferit în format fizic pe un CD/stick și nu se pretează în contextul premierii elevilor.
De ce nu îți vinzi cărțile și în format electronic?

Deocamdată, în afară de audiobookul sus-menționat, mai vând cărți doar în format tipărit. În trecut am vândut doar o carte electronic. Pe viitor, nu știu dacă o voi mai face, dar nu e exclus.

Există mai multe motive, dar țin să lămuresc mai întâi câteva mici neînțelegeri.

În primul rând, o versiune electronică a unei cărți tipărite nu este doar fișierul pdf trimis la tipografie pentru versiunea tipărită, pentru că acel volum a fost conceput publicistic, optimizat, pentru a fi tipărit, ceea ce înseamnă că fonturile, formatul linkurilor, fotografiile, dimensiunea paginilor au fost alese pentru tipar și nu merg întotdeauna și pentru formatul electronic.

În al doilea rând, o versiune electronică, pentru a fi comercializată pe mai multe platforme trebuie să fie formatată pentru a fi exportabilă în mai multe tipuri de formate, iar uneori asta nu e deloc simplu și solicită atenție la multe detalii și verificarea multor parametri tehnici la exportarea în fiecare format. Să nu vorbim despre exportarea din .pdf în .azw, care mi se pare un coșmar logistic.Când citești tutorialele, pare simplu, dar când te apuci să pui în practică și după o zi de lucru nu ești sigur cât mai o să-și mai ia, nu mai e atât de simplu.  Vrea cineva să mă sprijine cu așa ceva?

În al treilea rând, împărtășirea versiunii electronice a unei cărți care în format tipărit a primit deja un ISBN pentru varianta tipărită este ilegală. Chiar dacă un e-book nu are neapărată nevoie de un ISBN, acel e-book trebuie să nu fie varianta electronică a cărții tipărite care are deja un ISBN.

În al patrulea rând, o versiune electronică pentru oricare din cărțile mele, apărută în 2021 sau mai târziu, ar fi binevenit să fie o ediție măcar actualizată, dacă nu îmbunătățită.

În al cincilea rând, orice produs sau serviciu vândut electronic trebuie încadrat într-un funnel care trebuie creat în timp cu strategie dedicată canalelor online. Antreprenorii au mai multe resurse pentru așa ceva, iar eu sut deocamdată doar un liber-profesionist.

În al șaselea rând, în ultimii ani am dezvoltat un bias personal împotriva digitalizării, din motivele pe care le-am explicat în articolele În împărăția orbilor, omul cu un singur ochi e rege  și Războiul invizibil împotriva citirii rapide. Prefer să evit să contribui la fast-food-izarea  cunoașterii, iar românii din fericire, cred eu, încă mai apreciază valoarea unei cărți tipărite.

Conjuncția acestor motive ne aduce la răspunsul pentru întrebarea: ”de ce nu îmi vând cărțile și în format electronic” care este același cu cel la întrebarea: ”de ce nu am mai scris/publicat titluri noi din 2015 până în prezent”: nu am timp să mă ocup singur de toate, iar activitățile de consultanță online și blogging deocamadată au prioritate pe plan profesional.

Titlurile propuse de tine sunt condiderate scumpe de unii. Cu banii pentru un exemplar se pot cumpăra multe alte cărți. De ce să se aleagă tocmai aceste volume?

”Dacă ți se pare că educația este prea scumpă, atunci încearcă ignoranța!”

Andy McIntyre

Ce am propus a fost acceptat de către directori, consilieri educaționali, bibliotecari, profesori. Pentru anul școlar 2020-2021, deocamdată doar acestea. Dacă voi continua această inițiativă și în anul școlar 2021-2022, atunci pot fi adăugate alte titluri care să fie propuse/oferite. De fapt, chiar am început să propun titluri ale altora pentru anul școlar viitor, cum este acesta.

Acestea sunt cărți pentru premianții de liceu, nu pentru orice elevi. Eu cred că o carte oferită ca premiu trebuie să aibă o valoare și o utilitate pentru cel care o primește și să reprezinte simbolic recunoașterea efortului depus de acel elev, eventual să-i ofere o pistă pentru creștere, nu doar să-i stimuleze imaginația. 

In ceea ce privește costul de publicare și prețul propriu-zis, am scris mai multe în articolul De ce costă atât de mult cărţile în România. Studiu de caz din experienţă proprie.

La momentul august 2021, data actualului interviu, prețul fiecărui exemplar din cărțile mele pornește de la 54 de lei. Pentru pachetele de cărți trimise școlilor care depășesc un număr de exemplare, ofer reducere de 25% și transport gratuit, ceea ce reduce efectiv prețul per exemplar la 40.5 lei. Mi-ar face plăcere să spun că pe viitor, dacă voi comanda niște tiraje mai mari, prețul și costurile vor fi mai mici, dar realist, nu cred că asta e probabil, din mai multe motive:

1. O comandă mai mare (vorbim cel puțin de sute de exemplare) trebuie stabilită și plătită în avans. Eu nu mi-am permis niciodată un tiraj atât de mare încât să beneficiez de reducerea maximă de la tipografia cu care lucrez.  Nici dacă cineva ar sponsoriza toți premianții de la cea mai mare școală din lista actuală nu ar fi suficient pentru a acoperi o asemenea comandă, în ciuda faptului că tirajele puse cap la cap între 2012-2016 au depășit respectivul prag (se pune și problema costului spațiul de stocare).

2. Cărțile mele sunt tipărite pe hârtie de calitate și cu legătorie rezistentă, iar prețurile pentru materia primă nu scad, ci cresc. Am încercat și cu o tipografie mai ieftină un tiraj mic de probă, dar făcea cărți care se rupeau: prea ieftin la tiraj mic mi se pare o risipă.Cu cât interesul pentru carte tipărită scade, cu atât cresc mai mult cheltuielile tipografice, pentru că tipografiile au nevoie să supraviețuiască chiar dacă există cerere mai mică.

3. Inflația în creștere va face în perioada următoare pe mulți să fie recunoscători dacă prețurile rămân aceleași și nu cresc.

Mai presus de toate, cred că pentru această inițativă nu ar trebui să se socotească prețul doar ca pe o sumă a cheltuielilor și a inflației care trebuie acoperite. Prețul trebuie să reflecte și calitatea, nu doar cantitatea, de aceea se oferă cărți, iar nu cartofi.. Cred că este normal ca prețul cerut să reflecte și calitatea și efortul produsului achitat, în cazul acesta, vorbim de următoarele cifre:

A cere ca o carte scrisă de un fost premiant, devenit freelancer, destinată premianților, să fie mai ieftină decât se poate în aceste condiții de piață pune la îndoială calitatea și valoarea acestei inițative, în absența unor argumente.

Unele persoane consideră inițiativa de a-ți vinde cărțile ”pe seama elevilor care oricum nu citesc” ca mercantilă și egoistă. Ce răspuns ai pentru o asemenea perspectivă?

Înțeleg cum pentru unii, eu să nu fac telemarketing, e-mail marketing, publicistică, promovare, copywriting, customer relationship management, distribuție, și/sau fundraising pe gratis pentru alții care nu mișcă un deget să ajungă la mine sau la școlile unde am creat relații poate să pară o îndrăzneală prea mare.

Pe de altă parte, egoismul presupune o tendință exclusivistă de satisfacere a intereselor unui singur, în dauna altora. Egoismul presupune a se gândi numai la propria persoană în detrimentul altora, lipsă de contribuție și măreție. Egosimul prosperă într-un zero-sum game în care cineva pierde.

Pentru ca un sistem benefic cu mai multe părți să funcționeze, este important ca fiecare din părți să aibă ceva de câștigat, suficient de important și constant ca să justifice implicarea în continuare. Atunci când una din părți are prea mult de pierdut (eventual chiar de la început), nu se (mai) implică. E (psiho)logic.

Sunt curios cu ce anume asociază cei atrași de ideea menționată în întrebare noțiunile de ”asociație”, ”sponsorizare”, ”contribuție” și ”sustenabilitate”. Mi se pare că în România, pe alocuri, activitatea de contribuție este prost abordată ca un ”zero sum game”, în care dacă cineva comunică transparent interesele e judecat.

Să zicem că cineva este dispus să scrie niște cărți, să depună eforturile necesare publicării lor, să le promoveze, să le distribuie, să țintească publicuri care ar benefica de pe urma lor și să găseacă și pe cei dispuși să plătească pentru ca beneficiarii să le primească gratis. Să zicem că persoana respectivă are și niște ani de experiență și o anumită recunoaștere în activitatea publicistică.  Și să zicem că această persoană este dispusă să lucreze gratis. Prima întrebare este: 1. Pentru cât timp poate rămâne motivată să lucreze gratis? 2. Care mai este valoarea pe care o mai comunică pentru munca sa recunoscută, pentru generațiile care vin, dacă face chiar totul gratis? 3. Cât de scalabil este un asemenea sistem?

Alături de întrebarea ”cine câștigă?”, cred că ar trebui să ne alăturăm întrebarea ”cum altcumva aș putea câștiga eu?”, iar dacă mai mulți și-ar pune această întrebare, cred că se poate face o colaborare transparentă, în care toată lumea să aibă de câștigat, fără să fie nevoie ca cineva să piardă

Cred că există două moduri principale pentru a observa care este atitudinea societății față de premianți. Primul este efectiv interesul pentru recompensarea lor atunci când sunt pe băncile școlii. În România, prinde ideea ”să-i ajutăm pe cei sărmani, cei săraci lipiți pământului” care dau bine în poză ca victime totale, dar mai puțin ”hai să recompensăm performanța”. Deci, dacă premiem sărăcia și taxăm performanța, mai e o supriză atât de mare că foarte mulți tineri emigrează?

Despre elevii lor, reprezentanții școlilor le place să se laude atunci când devin premianți sau olimpici. După cum am scris și aici, nouă, românilor, ne place să ne simțim speciali și să ne lăudăm cu rezultatele conaționalilor, dar nu cred că ne place la fel de mult să contribui efectiv și să-i recompensăm din buzunarul propriu. Dacă urcă pe podium mu(l)ți și nu cer nimic și zic ”bodaprosti” și ”sărumâna” pentru o diplomă colorată, ei sunt de apreciat, dar dacă se pune problema recompensării lor, de îndată riscă să înceapă scuzele și atacurile. Există mentalitatea ”cât timp sunt micuți și drăguți, dau bine în poză ca niște gâze drăgălașe, dar nu care cumva să ceară mai multă recunoaștere sau recompense pentru munca lor, că vor fi etichetați ca egoiști, nerecunoscători și nemerituoși!”. Cred că prin recompensarea exclusivă a elevilor cu o diplomă, riscă să se comunice faptul că ei valorează pentru societate fix cât hârtia și tușul consumat pentru imprimarea diplomei respective.

Al doilea mod de a observa atitudinea societății față de premianți este a observa care este atitudinea societății față de inițiativele pe care le iau foștii premianți (cum sunt eu) și cum îi tratează atunci când pun un preț pe munca lor și le propun altora să-i sprijine sau câtă atenție primesc atunci când doresc să-și ofere sprijinul pentru generațiile mai tinere.

Așadar, nu înțeleg cum ar putea fi egoist un sistem în care elevi premianți primesc câte o carte, o asociație sau o școală primește o sponsorizare, un sponsor primește avantaje fiscale și eventual promovare (dacă vrea să o facă strategic) iar un autor recunoscut și premiat este recompensat pentru munca sa și sprijinit să continue. Mi se pare că sunt prea mulți care câștigă ceva dintr-un asemenea sistem ca să poată fi considerat ”egoist”. Este egoist pentru că nu recompensează autorii care nu comunică pentru acele publicuri faptul că există? Asta e ca și cum cineva ar spune că este egoist faptul că pompierul  care a oprit un incendiu nu se ocupă de reconstrucția casei pe care a salvat-o.

De ce nu sunt și cărțile altor autori considerate în această inițiativă?

Această inițiativă a pornit în vara lui 2021, moment în care am propus ce aveam în stoc. Între timp, am început să adaug opțiuni pentru viitorul an școlar, cum este acest titlu.

Eu sunt liber-profesionist și lucrez de regulă singur. Am învățat să fac treaba a 10 oameni pentru că alți 9 n-au fost lângă mine când am avut nevoie de ei. Dacă mai sunt și alții care doresc să se alăture acestei inițiative pentru a contribui, sunt bineveniți să ia legătura cu mine. Pe lângă asta, dacă sunt oameni care vor să sprijine în loc să arate ce li se pare că lipsește, sunt și ei bineveniți să ia legătura cu mine ca să colaboreze.

Îmi place să pot colabora cu oamenii cu care lucrez.” – Robert Redford

Am propus cărțile mele pentru că pot să controlez concret când și unde sunt livrate, știu să le vând și au fost recunoscute, aprobate și apreciate. Dacă nu aș reuși să vând nici măcar cărțile mele pentru început, ce rost ar avea să adaug opțiuni care să micșoreze șansa de răspunsuri pozitive? Cu cât cer cuiva să ia mai multe decizii dintre mai multe alternative, cu atât solicit mai mult efort și există probabilitatea că răspunsul va fi negativ sau amânat.

Apoi, mie îmi place să cred că am gândit un sistem scalabil. Dacă reușește cu două titluri pentru măcar vreo 10 școli, atunci are sens să fie extins. Dacă nu, nu. Eu m-am săturat de așteptări mărețe care solicită o infrastructură complexă înainte de a face o simplă vânzare, genul celor care sunt halucinate de antreprenori bolnavi de standarde nerealiste.

Acesta este un efort personal din care mi se pare normal să fiu plătit măcar simbolic și voi explica și de ce (dacă nu este evident). Deocamdată, singura formă pentru a fi plătit este ca sponsorii să cumpere cărțile pentru elevi, care este o modalitate de a recompensa munca mea ca autor, distribuitor, marketer și manager. Eu cred că munca inteligentă se cuvine să fie plătită, chiar și simbolic. Aceasta mi se pare o mentalitate utilă și pentru elevii premianți, care dacă nu citesc cărți, se duc degeaba la școală, pentru că vor fi înlocuiți pe piața muncii globale de inteligențe artificiale sau absolvenți din țări cu oferte universitare mai performante competitiv cum sunt Liban, Macao, Malaiezia, Quatar, Brunei, Iordania, Pakistan, Costa Rica, Nigeria, Sri Lanka și Uganda. Românii care visează la comparații între sistemul educațional românesc și cel din Marea Britanie sau SUA ar face bine să nu mai compare furnica și elefantul și să învețe mai degrabă ce fac țările din lumea a treia mai bine în termeni de educație.

Înseamnă oare ce am afirmat mai devreme că nu mișc un deget dacă nu sunt plătit în avans sau nu sunt dispus să învăț să fac anumite activități cu care nu sunt familiar? Nu, desigur că nu. Altfel, nu aș mai fi pornit această inițiativă.

Chiar și dacă această inițiativă ar promova doar cărțile mele (ceea ce nu-mi doresc și nici nu-mi propun pe termen lung), ce ar fi rău dacă un profesionist ar crea un sistem în care să-și inventeze o slujbă? La urma urmei, asta e ceea ce fac și unii antreprenori. Fiecare dorește o slujbă în care să facă ceea ce-i place, iar ceea ce face să ajungă la cine are nevoie. De ce ar fi asta de condamnat? Sunt unii antreprenori care pornesc afaceri înregistrate drept companii în care ei reușesc doar să acopere cheltuielile din venituri, ceea ce nu este tocmai diferit ca rezultat financiar de ce face o asociație non-profit ce-și desfășoare activitatea în serviciul comunității plătindu-i pe fondatori.

În legătură cu alternative, o idee cu care a venit un preot bătrân drept răspuns este că el ar dori să doneze mai multe cărți din biblioteca sa pentru elevi. Chiar dacă sunt uzate, cred că ideea de a premia elevii cu titluri deja selectate de niște profesioniști în bibliotecile lor de-o carieră întreagă poate să fie utilă, dacă există licee dispuse să le primească. Cred că problema nu se pune atât de mult în termenii de condiție fizică a cărților, cât de valore intrinsecă a conținutului. Eu, de exemplu, aș fi preferat să primesc drept premiu când eram elev niște cărți uzate dar foarte interesante decât niște cărți noi și seci.

Unele licee (tehnologice) au făcut premierea elevilor din clasele non-terminale (IX, X, XI) în luna iulie. De ce altele pot aștepta până în toamnă? Cum se mai poate vorbi de premierea elevilor pentru anul școlar deja încheiat?

Doar pentru că o parte a școlilor organizează o festivitate de premiere în iulie, în care înmânează niște diplome colorate și în cel mai bun caz și niște cărți drept recompense la sfârșitul anului școlar nu înseamnă că oportunitatea de a recompensa elevii pentru efortul lor moare odată cu încheierea anului școlar, la care mulți elevi nici măcar nu se duc (oare de ce?).

Deschiderea anului școlar în septembrie este un eveniment cu o prezență mult mai mare decât încheierea anului școlar în iunie/iulie pe caniculă și un prilej în plus pentru a-i motiva pe cei care încep, observând cinstea acordată celor cu rezultate deosebite în anul școlar anterior. În plus, în condițiile de vreme și de restricții din prezent, este logic că începerea anului școlar este un eveniment necesar mai atractiv decât încheierea (cu întârziere) a anului școlar. Mi se pare că premierea elevilor la începutul anului școlar are mai mult sens din punctul de vedere al relațiilor publice.

În al doilea rând, mi se pare că partea cea mai semnificativă a reunoașterii nu stă în hârtia colorată, ci în cadrul festiv și mai ales recompensa propriu-zisă. Eu țin minte că de regulă, când primeam premiu la școală, titlurile oferite păreau rașchetate de la reciclare, strânse pe bandă rulantă și fără nicio legătură cu interesele sau cu nevoile mele la școală (sau chiar cu ce se întâmpla la școală). Acele cărți mie nu-mi spuneau nimic, oricât de bine intenționate erau. Mi se părea insultător: modul în care profesorii considerau acceptabil să-și arate aprecierea față de efortul de vreo 8 luni de școală era prin niște recompense extrem de impractice. Nu spun că erau cărți proaste, spun doar că nu au avut niciun impact asupra mea, nu simțeam că îmi sunt adresate sau utile în vreun fel. Cât despre diplomele de locurile I-III primite în clasele I-XII, când mi-am dat seama că nu sunt bune nici măcar pentru stabilizarea frigiderului când se înclină pentru că nu-s făcute din carton, le-am aruncat la gunoi. Țin minte că la un moment dat, pe când eram elev, m-am dus la o festivitate de premiere la sfârșitul anului școlar și mi s-a dat doar diploma colorată. În esență, am făcut un drum ca să aibă diriginta cu cine să se dea în poză, închipuindu-și că a făcut mare brânză în ziua aceea. Îmi amintesc că m-am simțit fustrat că am dat banii pe tramvai ca să merg în ziua respectivă până la școală în loc să fi mers la vreun film. Și la cât de veselă era diriginta, mă simțeam și vinovat pentru că m-am gândit cât de nerecunoscător ar trebui să mă simt pentru faptul că sunt nemulțumit că mi-au dat doar o diplomă (oare de ce?). În timp, am învățat că n-are rost să-mi mai doresc sau propun să fiu cel mai bun din clasă. Oare câți foști premianți au mai trecut prin asta? Oare câți mai trebuie să mai treacă?

La unele școli, conducerea a ales să se facă premierea în toamnă din motive proprii și au autonomia de a face asta. În plus, în cel mai rău caz, dacă nu fac rost de cărți pe parcursul verii pentru școli, în toamnă pot să le dea concret tot ce le-ar fi dat în vară, adică nimic pe lângă diplomă. Deci decât să le dea nimic în iulie, mai bine să le dea potențial ceva în septembrie, fără riscul de a genera așteptări: elevii respectivi sunt obișnuiți să fie premiați cu nimic, în esență, fără să se întrebe de ce.

Cum se face livrarea fizică a cărților?

Eu locuiesc în Italia, ceea ce face expediția exemplarelor pe care le am pe stoc ceva mai dificil logistic. Din fericire, de curând, am un colaborator care poate să le primească și să le distribuie în România. Toate dovezile de expediție și primire sunt împărtășite cu sponsorii care doresc asta prin e-mail. Pentru ca exemplarele să fie oferite în prima săptămână de școală, este esențial ca sponsorizările pentru acest demers să fie trimise până cel mai târziu luni pe 6 septembrie 2021, astfel încât cărțile să ajungă la școli în timp util.

Toate costurile cu transportul sunt suportate integral de mine pentru comenzile de minim 16 exemplare, pentru oferta din vara 2021. 16 e o comandă mică, practic la toate școlile e nevoie de mai mult de 16 exemplare pentru a recompensa toți premianții.

Să zicem că cititorii acestui interviu sunt încântați de această idee. Cum pot contribui?

Cine dorește să sponsorizeze, o poate face comunicându-mi suma pe care dorește să o dedice sau câți elevi doresc să sponsorizeze (multiplu de 40.5 lei). Când se strâng suficiente sponsorizări/angajamente de sponsorizări pentru a trimite un pachet cu cărți pentru un număr minim premianți către o școală, eu aranjez expediția lor și trimit dovezile de expediție către sponsori.

Cu ocazia acestei inițiative, am înregistrat și câteva comenzi individuale pentru cărți. Cine dorește să cumpere pentru sine și/sau apropiați un număr redus de exemplare, o poate face la prețul de 54 de lei/exemplar+cheltuielile de expediție.

Cine dorește să propună licee care să fie considerate pentru anul școlar viitor, atunci am nevoie de următoarele informații minime pentru început: denumirea completă și actualizată a liceului, numărul de clase de liceu, numărul de premianți pentru anul școlar 2020-2021 (folosit pentru estimarea numărului de exemplare necesar pentru anul următor), numărul de telefon mobil și adresa de e-mail a decidentului principal cu care să păstrez legătura pentru acea școală.

Cine dorește să trimită un e-mail către organizații, poate să ia legătura cu mine ca să trimit un text actualizat, pe care îl optimizez cu regularitate.

Cine dorește să se implice în componenta de publicistică sau alte aspecte profesionale menționate în acest interviu, atunci poate să ia legătura cu mine ca să stabilim de comun acord cum putem să avem o colaborare reciproc avantajoasă.

Cine dorește să propună autori sau cărți, poate să-mi trimită linkuri la recenzii apărute pentru cărțile respective și descrieri promoționale ale titlurilor respective, din care să reiasă că sunt cărți potrivite și utile publicului licean (eventual pentru care profiluri), pe care eu le pot da mai departe consilierilor educaționali, bibliotecarilor, directorilor și profesorilor care trebuie să-și dea aprobul.

Pe cine dorește de la edituri să trimită direct alte cărți gratuit pentru unii din premianții de la liceele identificate de mine, îi rog în plus față de ce am scris la paragraful anterior, să comunice și ce titluri și câte exemplare din fiecare sunt disponibile, pentru a putea să le distribuim corespunzător în funcție de numărul de clase și de premianți.

De la cine lucrează în asociații sau fundații care doresc să sprijine inițiativă ori au programe similare, sau vor să dezvolte ceva asemănător, am nevoie să știu cum pot să le sprijin prin această colaborare în obiectivele lor și care este viziunea lor asupra unei eventuale colaborări.

Cine are idei sau vrea doar să-și împărtășească gândurile, mi le poate trimite, ca și toți ceilalți de mai sus, pe adresa mr.grants.office [at] gmail [punct] com. De asemenea, pot să mă sune pe 0729034883. Dacă nu răspund imediat și nu îi sun înapoi în 24 de ore, atunci îi rog să-mi trimită un SMS pe acest număr. Nu folosesc WhatsApp.

Sunt unele persoane care au încercat să te sune și nu au reușit să te găsească. Vrei să le transmiți ceva?

Eu folosesc două numere în același dual SIM. Dacă sunt într-o conversație pe un număr sau am telefonul închis (de exemplu într-o ședință de consultanță), nu primesc vreo notificare pentru un apel pierdut. Îmi pare rău dacă ocazional se întâmplă ca cineva să încerce să mă caute și să nu mă găsească, însă nu consider că acesta este un motiv  pentru a folosi WhatsApp (pe care l-am dezinstalat) sau pentru a renunța. În ultimă instanță, sunt doar un om, nu un call center. Telefonul meu lucrează pentru mine, nu eu pentru el. Îi rog pe cei care nu mă găsesc de prima dată să insiste cu telefon sau cu SMS sau cu un e-mail și le mulțumesc pentru perseverență.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.