obiective smart bianca ionel antreprenoriat cu suflet

Te-ai săturat de obiective SMART? Hai să le facem să fie doar ART!

Dacă timpul tău de lectură este limitat, regăsești în podcast cam tot ceea ce este și scris despre obiective SMART și despre cum le poți face ART!

Luna ianuarie aduce de fiecare dată cu ea și emoția unui nou început când vine vorba de business sau orice alt element al vieții noastre și disperarea de a organiza totul, cumva, de a ne seta obiective SMART și de a le face să se îndeplinească, dacă e posibil, peste noapte. Răbdare, răbdare, de 3 ori răbdare.

Cu siguranță știi povestea obiectivelor SMART și pot să jur că acest „SMART” te bântuie un pic și noapte în somn, nu-i așa? Din păcate sau din fericire, regula din spatele SMART e cea care ne ține bine ancorați în realitate când vine vorba de orice vis pe care vrem să-l atingem.

Toți ne dorim să câștigăm mai mult, să avem mai mulți clienți, să avem mai multe vânzări online și tot așa… dar acest MULT are nevoie de o cifră, are nevoie să capete contur real și acesta e motivul pentru care în spatele lui SMART se află cuvântul SPECIFIC.

Dacă pe lista ta de obiective ai un „mai mult”, te invit să-l înlocuiești cu un procent sau cu o cifră pe care să o poți măsura. Obiectivele tale au nevoie să fie MĂSURABILE, tot SMART spune asta și eu pot doar să-ți reamintesc.

Când avem ceva specific și măsurabil, de exemplu, îmi doresc ca numărul vânzărilor pe site să crească cu 33% față de anul 2019 urmează partea cea mai frumoasă: ACȚIUNEA! De aici îmi place mie să spun că începe ARTa.

Let's make ART from SMART!

Cred că în fiecare dintre noi se află un artist neînțeles care se străduiește să își picteze cum știe el mai bine business-ul sau mai bine spus VISUL. În spatele unui business mare e visul nostru e a fi mari și de a ne simți într-un anumit fel.
Din experiența mea de „artistă” avem o capacitate impresionantă de a sta în fața unei coli albe de hârtie și de a ne gândi cum o să trasăm fiecare linie, ce culori o să alegem și ce minunăție de „pictură” – a se citi business – o să avem la final de 2020.

Avem talentul să facem asta un an întreg, vă spun din experiență. Și tot din experiență sunt de părere că fiecare dintre noi știe să-și seteze obiective specifice și măsurabile, chiar dacă în unele zile visăm la „mai mult”. Povestea începe din momentul în care le avem pe hârtie sau doar în mintea noastră și suntem invadați de tot felul de gânduri printre care și acela că „nu o să reușim” sau că „avem nevoie de mai mult timp”.
Acela e momentul în care A-ul din SMART devenit acum doar ART ne spune să ACȚIONĂM!

Cum începi să te miști?

Prin a crede în tine și în obiectivele tale și mai apoi prin a îți scrie ce acțiuni o să faci pentru a îți indeplini visul.
Scrie! Scrisul e sfânt din punctul meu de vedere și ne asează orice haos am avea în cap pe hârtie. Când le vezi pe toate pe hârtie știi în adâncul tău ce e nevoie să faci, unde fabulezi și unde ai nevoie de timp. Știm că după acțiune ne izbim de realitatea uneori dulce, alte ori deloc bine făcută și de un timp care ne presează pe toți.

Realitatea înseamnă să îți setezi obiective realiste și să iei în calcul faptul că ești OM. Știai că ești OM, nu-i așa? 🙂 

Oamenii au zile proaste, se trezesc uneori cu fața la cearșaf sau au chef doar să lenevească la Netflix și să nu audă de nimeni și de nimic. Când ne setăm obiectivele uităm că suntem oameni și ne vedem ca niște roboței perfecți ce funcționează 24 din 24 la capacitate de 100%. Nici cele mai profesionale mașini nu fac asta. Cum ar fi să ne lăsăm să respirăm și să avem timp să ne bucurăm și de viață în timp ce acționăm spre îndeplinirea scopurilor alea mărețe?

Minunat! Am aflat asta în 2019. Tot în 2019 am conștientizat că poți să te abați câteva zile de un obiectiv pentru că ești OM dar să-ți amintești să revii fără să te critici și fără să te simți vinovat că ai trăit. Știu că timpul trece și business-ul stă, dar vreau să-ți reamintesc faptul că și viața ta trece și un om cu obiective sufletești bifate o să bifeze și obiective profesionale mai ușor.

Crezi că avioanele nu se abat niciodată de la traseul lor? Cu siguranță în anumite situații meteo mai deviază un pic dar mereu ajung la destinație. De fiecare dată când te abați de la obiectivul principal, amintește-ți că poți reveni la el, fără să o iei de la zero. Poți să te bucuri de drumul tău un pic deviat, de oamenii pe care îi întâlnești și de experiențele pe care le trăiești acolo. Cine știe? Poate această mică deviere era necesară în evoluția ta și în atingerea obiectivelor tale.

De asta e ART mai important decât SMART!

Revenim la acțiuni pentru că acolo ne blocăm. Acolo parcă ni se resetează creierul și uităm tot ce știm și am învățat. Suntem amorțiți în fața primului pas spre visul nostru. Știi de ce? Pentru că e o săritură, nu doar un pas. Avem nevoie să învățăm să ne împărțim obiectivul în pași mărunți pe ani, luni, săptămâni și zile.

La partea de împărțit obiectivul mare în obiective mici inclusiv eu mă rătăcesc și mă blochez. Am descoperit că totul se rezolvă cu un creion și o foaie de hârtie și cu o minte bine, bine ancorată în realitate.

De multe ori asociez împărțirea obiectivelor pe un an de zile cu mâncatul unei bomboane pe zi în momentul în care ești la o dietă. Cum faci asta? Ei bine, iei o bomboană de ciocolată și o împarți în cât mai multe bucățele pe care le consumi pe tot parcursul zilei de fiecare dată când ți-e poftă de ceva dulce. Cam așa sta treaba și cu obiectivele în business sau pe orice alt domeniu.

Le împărțim în pași mici și foarte mici pe care îi facem zilnic pentru a atinge succesul dorit. E un fel de artă, e ca și cum ai vizualiza tabloul pe care vrei să-l pictezi și în fiecare zi ai trasa încă o liniuță. Scrie pe o hârtie toate acele liniuțe și tot ce ai nevoie pentru a le îndeplini:

  • resurse financiare,
  • timp,
  • oameni,
  • de tine într-o stare bună emoțională și fizică.
Când spui timp, spui disciplină iar disciplina se obține cu răbdare

Am să revin la „timp”, la acel timp din ART și am să-ți spun un mic secret, ceva ce funcționează la mine. Când spui timp, spui disciplină iar disciplina se obține cu răbdare. Sunt sătulă de încep de luni, de pe 1, de când e luna plină și altele. Fiecare dintre noi are propriul ceas interior și funcționăm doar după acela. Am descoperit că am nevoie de timp ca să mă disciplinez. Dacă îmi doresc să fac de luni ceva… am nevoie să mă antrenez măcar o săptămână pentru asta.

Viața și obiceiurile noastre se schimbă în timp

Am să-ți dau un exemplu super simplu. Toți ne dorim un calendar de postări pentru social media. În 2019 am postat când ne-am amintit, uneori chiar ne-am ținut de el, dar evident nu a fost nimic constant. Îți propui acum la început de ianuarie 3 postări pe săptâmână în condițiile în care în decembrie ai postat de 3 ori toată luna. 

Obiectivul acesta implică și o schimbare a ta, ca om, a obiceiurilor tale legate de modul în care te organizezi când faci ceva. Asta nu se schimbă peste noapte, tu nu te schimbi peste noapte, dar poți evolua treptat. Cel mai realist lucru, plecând de la obiectivul cu 3 postări pe săptămână, dacă nu ești social media specialist e să îți propui ca până la final de ianuarie să ajungi la 3 postări pe săptămână. Cum faci asta?

Îți planifici timp în agendă pentru a scrie o postare în prima săptămână, 2 în cea de a doua, 3 în cea de a treia și din nou 3 în ultima săptămână din ianuarie. Analizează dificultățile pe care le întâmpini, vezi dacă îți place să faci asta și nu te forța să faci o muncă dacă ție îți place să vorbești cu clienții la telefon. 

Am observat, inclusiv la mine, că îmi asum lucruri pe care cred că le pot face. Sunt lucruri despre care nu știu nimic, îmi doresc să le fac precum un profesionist peste noapte și nu se întâmplă. E deloc realist și dacă s-ar întâmpla ar fi o minune. De asta, în acțiunile noastre, avem nevoie să fim realiști și cu noi.

Să acceptăm ceea ce știm ce să facem, să acceptăm că avem nevoie de timp pentru a învăța ceva nou și nu în ultimul rând, să acceptăm că uneori e mai profitabil pe termen lung să delegăm/angajăm pe cineva să facă un anumit obiectiv de pe lista noastră

Acest lucru are nevoie să fie făcut cu asumare și cu gândul că pe toate chiar e imposibil să le facem. Multe obiective ajung să nu fie atinse pentru că ne încăpățânăm să facem noi un anumit lucru, un lucru care ne blochează, care ne ține în loc și care ne strică toată energia. Acțiunea și acceptarea că uneori o acțiune e mai bine să fie făcută de altcineva ne poate scoate din multe blocaje. 

Am să închei aici povestea despre obiective SMART și despre cum să ne amintim că suntem oameni și apoi profesioniști de succes. Răbdare în fiecare acțiune pe care o faci, răbdare în interacțiunea cu realitatea, răbdare în a deveni, în timp, disciplinat

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *