pana cand voi inchide ochii bianca ionel blog iasi romania proza

Până când?

Până când?! Nu era prima dată când cel mai dulce lucru spus de el venea la pachet cu cea mai dureroasă realitate. O realitate pentru care nu sunt pregătită de nici un fel. O realitate ce mă îmbracă în tristețe. O realitate pe care mintea mea nu vrea să o creioneze de nici un fel. Și totuși va veni ziua în care nu vom mai fi, pentru că unul dintre noi nu va mai fi.

***

– Azi am stat jumătate de oră să-ți scriu ceva.

– Nu mi-ai scris.

– Da, n-am găsit fraza care să transmită ceva. Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar când vreau să-ți scriu ceva mă blochez. Mă invadează gândurile, sentimentele și mă blochez.

– Spune-mi primul gând care îți trece acum prin minte!

– Cândva mi-ai spus să vin cu tine.

– N-ai venit.

– Cum ar fi fost dacă veneam?

– Cum?

– Nu știu. Nu reușesc să-mi imaginez ceva.

– Înseamnă că ai ales bine.

– Zici?

– Dacă aveai regrete ți-ai fi imaginat ceva.

– Noi doi de mână la plimbare.

– Unde?

– Peste tot.

– Așa…

– Atât.

– Doar atât poți?

– Doar atât vreau, în fiecare zi.

– Numai atât?

– E mult?

– Puțin. Prea puțin…

– E imposibilul și asta e totul pentru mine.

– Va veni ziua când vei avea totul.

– Mi-e frică de acea zi.

– De ce?

– De rutină. Când ai tot, ce poți să-ți mai dorești?

– Mai mult!

– Să țină veșnic.

– Dacă nu mai pleci, va ține până când voi închide ochii. Până la urmă, de ce ai plecat?

– …

***

Până când…

Gândul la acea zi mă face să îmi doresc să-ți spun acum lucruri pe care în mod normal nu le-aș face. Noi nu avem nevoie de declarații de dragoste când faptele noastre spun mai mult decât ar putea să spună vorbele. Cu asta voi rămâne în acel viitor pe care nu vreau să mi-l imaginez acum. Cu momente trăite la intensitate maximă.

Acel „până când voi închide ochii” m-a făcut să realizez că prezentul e mai important decât orice. Din acel moment am ales să trăiesc fără să-mi pese de consecințe, fără să-mi pese de ziua de mâine. Cu acel final de frază orice urmă de rațional a dispărut. Mi-am blocat creierul din a mai gândi prea mult la viitor. Ți-aș fi spus multe, dar niciodată nu simt că e momentul potrivit și știu că voi regreta asta într-o zi. Sper să nu fie prea târziu momentul în care îți voi spune.

Nu m-am gândit niciodată de ce am plecat, dar o voi face într-o zi, singură, în casa din prăpastie.


Alătură-te și tu celor 4000 de abonați la blog

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

8 thoughts on “Până când?”

  1. Intr-un fel sunt o norocoasa, nu ma gandesc deloc la viitor, in schimb am probleme grave cu trecutul, retraiesc scene vechi in gand de mii de ori gandindu-ma ce ar fi fost daca … Bine macar ca nu sunt prea multe momente din astea, altfel as innebuni sigur!

  2. Multumesc pentru clipele de bucurie si meditatie!
    Cateodata e nevoie de un astfel de articol pentru a ne aduce aminte de NOI!
    M-am regasit inca din primele randuri, desi nu pot sa recunosc ca TRECUTUL, implicit VIITORUL sunt tot un fel de EU! Cea veche si cea noua, inca nedescoperita, virgina-n idei si realizari!
    Inca o data, felicitari pentru articol!

  3. O rutina va exista fie ca vrem fie ca nu. Aproape in fiecare zi facem aproximativ aceleasi lururi de care trebuie sa ne bucuram tocmai pentru ca suntem bine si putem sa avem mici bucurii pe care sa le traim

Lasă un răspuns