Web Analytics Made Easy -
StatCounter
Pizzeria Izvor - fă ceea ce faci din pasiune şi vei avea satisfacţie sufletească - Bianca Ionel - Digital Fairy Iasi - Site prezentare - magazin online - marketing - SEO

Pizzeria Izvor – fă ceea ce faci din pasiune şi vei avea satisfacţie sufletească

Ți-am spus că ador oamenii care își construiesc afaceriile din și cu pasiune? Cu siguranță fiecare interviu de aici îți confirmă acest lucru și sunt recunoscătoare să descopăr oameni și povești de suflet. Povestea de astăzi este despre un vis devenit realitate, despre pizzeria Izvor și unul din sufletele din spatele ei, Geanina Roman. Te invit să te lași purtat de rândurile de mai jos și să adaugi pe lista ta un loc bun de savurat pizza și multe sfaturi de la un antreprenor de succes!

Povestește-ne un pic despre tine și afacerea ta.

Mă numesc Geanina Roman și împreună cu soțul meu Bogdan, în toamna anului 2019, am pus bazele Pizzeriei Izvor, o afacere de suflet, de familie – un loc primitor și cochet, în care te simți exact ca la tine acasă. Activitatea noastră se focusează pe serviciul de livrări în mare parte, locaţia fiind amplasată într-o zonă rurală, dar avem disponibilă atât o terasă exterioară, cât şi un mic salon în interior de 24 de locuri.

În momentul în care ai ales să devii antreprenor ai avut pe cineva alături care să te ghideze?

Soţul meu a fost iniţiatorul acestui vis frumos. Amândoi ne-am dorit să avem propriul business, chiar dacă eram conştienţi de ce înseamnă acest lucru. Am avut ambiţie, ne-am simţit capabili să îl începem şi ne-am dorit să îl creştem în mod sustenabil. Aşa a şi fost, iar pe zi ce trece, suntem tot mai motivaţi să îl ducem mai departe, mai ales atunci când vedem că majoritatea feedback-urilor sunt pozitive. Şi nu este laudă. Este mândrie. Dovada că ce facem, facem bine.

Sunt foarte multe idei de afaceri, de ce ai ales să deschizi o pizzerie?

Pentru că suntem pasionaţi de domeniul horeca, avem experienţă şi ne-am dorit să deschidem un restaurant. Ideea a venit în urma unei oferte primite, de a cumpăra afacerea. Noi practic am preluat un business deja existent, dar l-am luat de la 0 şi l-am reinventat. De la amenajarea interioară şi ambianţă până la preparate şi băuturi.

Ce face ca afacerea ta să fie specială sau unică?

Aici am un răspuns scurt şi la obiect: ambianţa – care îi cucereşte pe cei care ne trec pragul şi le oferă sentimentul de „acasă”. Locaţia se află la doar câteva minute de Braşov şi îţi oferă o escapadă din haosul citadin. Avem o terasă plină de culoare, organizăm evenimente tematice iar interiorul este intim şi primitor.

Povestește-ne cum arată o zi din viața ta de antreprenor.

De curând mi-am schimbat total programul, aşa că voi povesti cum arăta o zi normală din viaţa mea de antreprenor dinainte de a deveni mămică. Dimineaţa mergeam la piaţă, la cumpărături, apoi făceam curătenie în interior şi începeam ziua de muncă. Răspundeam la telefon, preluam şi pregăteam comenzile, mă ocupam de servirea clienţilor, scriam postări în online, plasam comenzi la furnizori, făceam plăţi şi planuri – acestea erau principalele activităţi.

Aveți un sortiment special de pizza? Dacă da, care este povestea din spate?

Da, avem două sortimente speciale de pizza, introduse în meniu la recomandarea primului nostru pizzar, cu o experienţă de peste 15 ani. Primul sortiment este Pizza Bruschetta, un preparat fresh şi uşor – o combinaţie de pizza formaggi şi bruschete cu roşii aromatizate. Iar al doilea este Calzone Special cu ton, ou scramble şi ceapă roşie, la final uns cu mujdei de usturoi.

Povestește-ne cum a ajuns primul client la tine.

Pizzeria se află într-un cartier rezidenţial, la doar câteva minute de Braşov și localitatea de care aparţinem este înconjurată de alte sate, în care există cel mult un magazin mixt. Iar localnicii abia au aşteptat să aibă în zona lor un local de unde îşi pot comanda de mâncare. Practic, am avut un start mai uşor faţă de alte business-uri la început de drum; unii clienţi cunoaşteau pizzeria de dinainte, alţii au aflat că se reinventează şi au fost curioşi de noile preparate. Ȋntre timp ne-am câştigat şi clienţii noştri fideli, care comandă săptămânal.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai invățat în drumul tău de antreprenor?

Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat de când am devenit antreprenor este faptul că trebuie să ai răbdare pentru a vedea rezultatele şi nu trebuie să te gândeşti la câştigul financiar. Fă ceea ce faci din pasiune şi vei avea satisfacţie sufletească.

Fiecare afacere are suișuri și coborâșuri, care a fost cea mai mare provocare de până cum si cum i-ai făcut față?

Provocarea cea mai mare în business a fost legată de angajaţi. Ne-am dorit o echipă frumoasă şi stabilă, să lucrăm cu oameni pasionaţi de ceea ce fac, iar pentru acest lucru am avut nevoie de răbdare. Abia după un an de zile pot spune că echipa este completă.

Dacă ai avea șansa de a începe din nou acest business, ce ai face diferit?

Nu aş schimba nimic. Lucrurile bune au fost ca o binecuvântare pentru noi, lucrurile mai puţin bune le-am primit ca pe o lecţie, din care am învăţat câte ceva.

Ce altceva te mai pasionează? Dacă nu ai fi început acest business, unde crezi că ai fi fost acum?

Dacă nu aş fi ales drumul antreprenoriatului, probabil că şi acum m-aş fi aflat la ultimul meu loc de muncă. Am fost responsabilă de vânzărea, promovarea şi dezvoltarea unui brand exclusivist dedicat articolelor pentru casă şi hotel. Eram implicată şi îmi plăcea ceea ce făceam, plus că am dezvoltat o pasiune pentru designul de interior. Ȋmi place să scriu, am un blog personal, sunt pasionată de marketing şi îmi place să călătoresc.

Ce sfat ai oferi celor care vor să devină antreprenori?

Cred că trebuie să mai „cresc” puţin pentru a-mi permite să dau sfaturi altor antreprenori. Din punctul meu de vedere, pentru a fi un bun antreprenor trebuie să ai obiective clare, să ştii să asculţi şi să fii autodidact. Şi mai ales să fii 100% pasionat şi implicat în ceea ce faci, dar şi să reinvesteşti în business în permanenţă.

Crezi că modelele de business din exterior se pot adapta la noi? Recomandări de cărți în care ai găsit sfaturi pe care le-ai aplicat și au dat rezultate în business-ul tău?

Depinde despre ce tip de business vorbim. De cele mai multe ori antreprenorii din România în loc să fie sprijiniţi, întâmpină diferite situaţii care îi pun în dificultate în a-şi desfăşura activitatea. Referitor la sfaturi aplicate, nu le-am luat din cărţi, doar de la oameni cu poveşti şi experienţă în spate.

Cum se îmbină viața personală cu cea profesională?

Lucrând împreună cu soţul meu, în cea mai mare parte a timpului suntem împreună. Recunosc că viaţa personală nu se îmbină de fiecare dată într-un mod fericit cu cea profesională pentru că avem viziuni şi caractere diferite. El este pragmatic, eu visătoare. El este Leu, eu sunt Fecioară. Iar prin asta am spus tot. Dar la final reuşim să gestionăm situaţiile şi să facem faţă provocărilor.

Pe lângă munca asiduă, care crezi că este ingredientul succesului tău?

Nu am un singur ingredient. Am o reţetă destul de simplă. Se adaugă pasiune din abundenţă, 2 linguri de ambiţie, un strop de perseverenţă şi 10 picături de creativitate. La final stropim totul cu responsabilitate şi corectitudine.

Care este cartea ta favorită?

Ȋmi place să citesc poezie. De curând, cartea mea preferată a devenit „Integrala poemelor” de Ana Blandiana.

Se spune că orice criză are și partea sa bună. Ce beneficii ți-a adus Covid atât din perspectivă personală, dar și profesională?

Din păcate trebuie să te contrazic. Pentru industria horeca, acesta este un răspuns prezivibil. Pandemia nu ne-a adus beneficii, din contră, în perioada de lockdown ne-am restrâns activitatea şi singurul serviciu disponibil a fost cel de livrări. Vânzările au scăzut, dar ne-am adaptat situaţiei. Cu toate acestea ne-am păstrat echipa, calitatea produselor şi nu am făcut rabat de la nimic. Excepţie a fost perioada verii, când am lansat noul meniul, am investit în terasă, ne-am mărit şi echipa iar situaţia financiară a rămas stabilă.

Unde te gasim? Site, Facebook, Instagram, sediu fizic?

Locaţia se află la doar 5 minute de Braşov, în cartier Izvor. Pe Facebook ne găsiţi pe pagina Pizzeria Izvor, iar pe Instagram pe @pizzeriaizvor. Iar site-ul unde puteţi vedea meniul, dar şi fotografii de la evenimentele noastre este www.pizzeriaizvor.ro . Pe mine mă găsiţi mai activă pe Instagram pe contul @pisulinaa.

În încheiere îți mai arătat câteva delicii de la Pizzeria Izvor și să-i mulțumesc Geaninei pentru interviu, mai ales că l-a scris cu bebe în brațe, fiind proaspătă mămică. ❤


Dacă îți dorești și tu să apari într-un astfel de interviu, nu aștepta să te găsesc eu, poți să mă contactezi și tu!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.