Retreat Camps - un loc pentru trup, minte și suflet interviu bianca ionel noiembrie 2020

Retreat Camps – un loc pentru trup, minte și suflet

Din perspectiva mea, orice profesionist, indiferent de domeniu are nevoie de timp pentru el în care să își echilibreze trupul, mintea și sufletul. Din 2019 inclusiv eu am găsit o metodă inedită de a îmi lua de cel puțin 3 ori pe an un astfel de timp, pentru mine, în care îmi încarc bateriile și chiar îmi fac „update” la anumite programe interne pentru a reveni la birou cu energie și inspirație. În interviul de azi, o să descoperiți un antreprenor și o poveste a unui business pe care personal îl văd pe o pantă ascendentă. Te invit să o descoperi pe Ramona și locul său pentru trup, minte și suflet – Retreat Camps.

Povestește-ne un pic despre tine și afacerea ta?

Sunt Ramona, am 41 de ani, locuiesc în Arad și momentan sunt în concediu de creștere copil, însă am o afacere în turism de peste 5 ani, pe partea de incoming, adică până în acest an, organizam împreună cu sora mea care locuiește în Anglia, tururi pentru turiști englezi. Amândouă am început să facem acest business din pură pasiune și din dorința de a promova o țară așa frumoasă cum este România și turiștilor străini. Atât eu cât și sora mea avem și alte joburi în paralel cu acest business (eu lucrez în domeniul bancar de peste 15 ani, iar sora mea este medic stomatolog și estetician).

Ideea „Retreat Camps”, s-a născut anul acesta, în pandemie, când s-au anulat toate tururile pe care urmă să le facem anul acesta pentru turiștii străini, unul dintre ele fiind chiar unul de retreat.

Astfel eu am decis să merg mai departe cu pasiunea pentru turism și să reorganizez totul pentru cei din România, care puteau participa la evenimentele noastre. Cam din luna mai 2020 am început să pun bazele acestui proiect, unul cu totul nou, fără a fi cunoscută pe piață din România, fără a avea o comunitate și fără prea multă experiență cu turiști români, iar la începutul lui iulie am avut deja primul eveniment.

Noi organizăm evenimente de câteva zile la munte, într-un peisaj superb, înconjurați doar de munți, iarbă verde, păduri și liniște, unde mergem împreună cu un grup restrâns de participanți nu doar pentru a ne relaxa, dar și pentru a învață ce înseamnă un stil de viață sănătos și a-i ajută pe cei prezenți că după întoarcerea din retreat, să poate să-și îmbunătățească stilul de viață, introducând cu pași mici obiceiuri sănătoase pentru trup, minte și suflet.

Astfel, în cadrul acestor evenimente, avem alături de noi specialiști din diferite domenii ale sănătății, care ne ghidează și ajută pe fiecare cu informațiile de care avem nevoie. Fiecare eveniment este diferit, însă toate au ca punct comun un stil de viață sănătos, pentru minte, trup și suflet.

În cadrul evenimentelor noastre, avem cu noi nutriționist, care ne gătește sănătos și ne învață să gătim sănătos, avem ateliere de gătit, ateliere de cosmetice naturale, avem instructor de sport (care nu doar că face clasele de sport pe parcursul evenimentului, dar care este alături de participanți pentru a le oferi sfaturi și exerciții personalizate), psihiterapeut, alături de care avem workshopuri de dezvolatre personale și autocunoaștere, ghid turistic, care ne însoțește în drumeții și plimbări în natură, pentru a explora și din punct de vedere turistic zona în care ne aflăm, specialist în plante, mirodenii și ceaiuri, aromoterapeut, masseur și alte categorii de specialiști, în funcție de eveniment.

În momentul în care ai ales să devii antreprenor ai avut pe cineva alături care să te ghideze, dacă da cine și cum te-a ajutat?

În urmă cu  5 ani, când am început business-ul în turism, am avut-o alături de mine pe sora mea, așa cum am precizat, însă pentru acest proiect, o am alături pe o amica de a mea, Flavia Drăgan, de la Experience România, care este ghid turistic tot pentru turiștii străini și căreia i-au fost anulate toate tururile din acest an, la fel că și nouă. Astfel, împreună am pus bazele acestui proiect.

Sunt foarte multe idei de afaceri, de ce ai ales conceptul de retreat camp?

În primul rând am ales un business în turism, deoarece am terminat și o facultate în acest domeniu și pentru că mă pasionează tot ceea ce este legat de turism și călătorii. Mai mult decât atât, consider că România este o țară cu tot ce este nevoie din punct de vedere turistic, foarte ofertantă și foarte puțin cunoscută nu doar de către turiștii străini, dar chiar și de către noi, românii.

În ceea ce privește proiectul Retreat Camps, am ales să fac acest tip de evenimente din dorința de combina relaxarea, concediul, cu ceva care să ne ajute și în viață noastră de zi cu zi. Tema evenimentelor și anume un stil de viață sănătos, am ales-o deoarece am realizat câtă nevoie este de aceste informații pentru noi toți. Cu toții ne dorim să fim sănătoși, însă de multe ori sunt atât de multe informații în jurul nostru, încât nu mai știm ce să alegem și de unde să pornim.

Ce face ca afacerea ta să fie specială sau unică?

În primul rând pentru că cei prezenți la evenimente au alături, pe parcursul celor câtorva zile, specilisti care se ocupă doar de ei, pe care îi pot întreba orice, de la care au de învățat o mulțime de lucruri interesante. În afară de asta, în cadrul evenimentelor se creează prietenii, colaborări, se fac schimb de informații.

Această afacere este în primul rând o afacere de suflet, făcută cu pasiune și din dorința de a ajută cât mai mulți oameni să aibă acces la niște informații, pe care altfel le-ar fi greu să le găsească sau să le structureze. Unicitatea evenimentelor organizate este datorată și varietății de activități, de invitați și de colaboratori, care oferă participanților numeroase cadouri.

Povestește-ne cum se desfășoară un retreat camp, cum alegi tematica și de ce ar trebui cineva să participe?

În cadrul unui eveniment de retreat, ne retragem într-o locație superbă de la munte, într-o pensiune închiriată doar pentru grupul nostru, o pensiune înconjurată doar de peisaje frumoase, de munți, de iarbă verde, păduri și aer curat.

Ne începem diminețile cu streching și pilates, alături de instructor de sport, urmând o sesiune de meditație ghidată, pentru o relaxare mentală și fizică.

Apoi luăm micul dejun, care este unul sănătos, dar în același timp și sățios și gustos, făcut de o nutriționistă pasionată de tot ceea ce este sănătos. Toate ingredientele sunt alese cu grijă, încercăm să avem doar produse sănătoase, bio, naturale, proaspete, organice și totul să fie „home made”, astfel avem și pâinea făcută proaspătă (pâine cu nucă, cu spirulină, cu turmeric sunt doar câteva specialități pe care participanții le-au gustat la eveniment), unt de casă cu verdețuri, pateu de casă (de pui sau vegetal), „almette” de casă, humus, icre de amaranth, budincă de chia, salam de casă, brânză proaspătă, mozzarella direct de la producător, sunt doar câteva dintre produsele delicioase pe care participanții le-au servit la micul dejun.

După micul dejun, mergem în drumeție, pentru a ne relaxa prin mișcare, a respira aerul curat al munților, dar și pentru a află lucruri interesante din punct de vedere turistic (în funcție de eveniment, am făcut trasee diferite și am vizitat mai multe obiective, cum ar fi de exemplu Satul de marmură, Alun, din jud. Hunedoara, care are o poveste foarte interesantă și inedită). Pentru drumeție avem cu noi gustarea de la ora 11 (care poate fi un baton proteic făcut în casă, fructe sau alte gustări sănătoase).

Pe urmă ne întoarcem pentru prânz, care este de asemenea unul sănătos, dar și gustos și ceea ce încercăm noi să facem este să dăm participanților și idei de gătit sănătos, fără a renunța la ceea ce le place să mănânce (am avut de exemplu într-o zi un hamburger vegan, pe care l-au mâncat chiar și copiii, întrebând ce fel de carne este, de a fost așa bun, deși chifteaua era făcută din linte neagră).

După masă avem în funcție de eveniment (fiecare fiind diferit) diverse ateliere (de gătit dulciuri vegane, de cosmetice natuale), workshopuri (cu psihoterapeuți sau alți invitați), relaxare cu masaje, relaxare la piscină (vara), informații nutriționale sau despre detox, să învățăm să gătim cu mirodenii, să învățăm despre plante și beneficiile lor, învățăm despre postura corectă, avem seară de aromoterapie sau jocuri de autocunoaștere, foc de tabăra, tombolă cu premii pentru toată lumea (oferite de colaboratorii noștri) și multe alte activități interesante, relaxante și utile.

Tema de baza este cea a stilului de viață sănătos. Am ales această tema, doarece la fel că și mine, îmi dau seama că sunt mulți oameni în jur care au nevoie de îndrumări și informații și fiind un domeniu atât de vast, este și foarte ofertant, astfel că putem face evenimentele noastre foarte variate și potrivite pentru cât mai multă lume.

Pe lângă cele menționate de mine până acum, participanții mai au parte și de multe cadouri din partea celor care vor să facă parte din acest proiect că și colaborator. Astfel sunt cadouri dintre cele mai diverse și mai intersante: cosmetice naturale, degustări de alimente bio, naturale, organice (miere bio, unturi vegetale, vlăstari din plante, specialități de brânzeturi, sucuri naturale, dulciuri vegane și raw-vegane, etc), vouchere cadou sau de reducere la diverse servicii (masaje, săli de fitness, clase de pilates, cărți, servicii de nutriție, ședințe foto etc), căni, tricouri personalizate, săculeți cu lavandă, produse de aromoterapie, lumânări parfumate, naturale, copăcei din licheni și multe altele. Astfel cei prezenți la evenimente se pot bucura și acasă de produse sănătoase și mai mult decât atât, pot alege ceea ce li se potrivește să folosească în continuare și așa vor deveni clienții sponsorilor noștri.

Povestește-ne cum a ajuns primul client la tine.

Primii clienți au fost prieteni de ai noștri, care poate nu au înțeles și nu au știut exact ceea ce se va întâmpla la eveniment, dar au ales să vină alături de noi, deoarece aveau încredere în noi. Chiar asta ne-au spus cei care s-au înscris primii: mergem cu voi, deoarece știm că voi faceți lucruri de calitate și că alegeți să mergeți în locuri frumoase (știau că suntem pasionați de călătorii și știau unde am ales să mergem în concedii).

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat în drumul tău de antreprenor?

Că atunci când faci ceva cu pasiune lucurile se întâmplă de la sine și că deși este multă muncă, dacă faci din plăcere, nu simți nici oboseală, nici stresul și nici cum trece timpul.

Fiecare afacere are suișuri și coborâșuri, care a fost cea mai mare provocare de până acum și cum i-ai făcut față?

Cea mai mare provocare a fost să încep un business nou, pentru o comunitate nouă, în plină pandemie și criză. Să organizez evenimente de la zero, să fac oamenii să înțeleagă care sunt avantajele și beneficiile lor dacă vin alături de noi la aceste evenimente și să creez această comunitate de oameni care își doresc să fie alături de noi că și participanți sau că și colaboratori/invitați.

Dacă ai avea șansa de a începe din nou acest business, ce ai face diferit?

Aș face pagina și grupul încă din prima zi în care am decis să organizăm aceste evenimente, astfel încât informația despre ceea ce facem noi să ajungă la cât mai multă lume. Grupul pe Facebook l-am făcut de abia după ce ne-am întors de la primul eveniment și deoarece atât grupul cât și pagina cresc organic, neavând buget de promovare, fiecare zi este importantă pentru mărirea comunității.

Ce altceva te mai pasionează? Dacă nu ai fi început acest business, unde crezi că ai fi fost acum?

Așa cum spuneam pasiunea mea numărul unu sunt călătoriile, dar și tot ceea ce înseamnă autodezvoltare. Îmi place să aflu lucruri noi, lucruri utile și să le împărtășesc și cu cei din jur. De când am copilul, mă pasionează și o alimentație mai sănătoasă și poate că și de aici a venit ideea cu un stil de viață sănătos, aleasă că tema principala pentru evenimentele noastre.

Deoarece acest business este unul paralel cu jobul meu, nu aș putea spune că aș fi fost într-un alt loc, dacă nu l-aș fi început, poate doar că aș fi avut o viață mai plictisitoare și nu aș fi avut ocazia să cunosc atâția oameni minunați care ni se alătură cu drag proiectului nostru.

Ce sfat ai oferi celor care vor să devină antreprenori?

Să aleagă acea afacere pe care să o facă chiar dacă ar știi că nu le va aduce niciodată niciun beneficiu financiar, dar pentru care ar munci zi și noapte, fără a simți oboseală.

Crezi că modelele de business din exterior se pot adapta la noi? Recomandări de cărți în care ai găsit sfaturi pe care le-ai aplicat și au dat rezultate în business-ul tău?

Cred că aici depinde de business. Cu siguranță sunt modele care funcționează și altele care trebuiesc adaptate. O carte pe care aș recomandă-o este cea a lui Lorand Soares Szasz, „De la grădinar, la business coach”.

Cum se îmbină viața personală cu cea profesională?

Deocamdată este în regulă, deoarece eu sunt încă în concediu de creștere copil și îmi fac programul în funcție de priorități și de timpul pe care mi-l împart între familie și business. De asemenenea evenimentele pe care le-am organizat până acum au fost „kids friendly”, deci am putut să particip cu întreaga familie și m-am bucurat că i-am avut aproape, deși nu am putut să petrec foarte mult timp cu ei.

Faptul că îmi doresc să petrec cât mai mult timp cu familia mea, este un alt motiv pentru care mi-aș dori că acest proiect să crească suficient de mult, încât să nu mai fiu nevoită să am și un alt job.

Pe lângă munca asiduă, care crezi că este ingredientul succesului tău?

Faptul că fac totul cu maximă pasiune și necondiționat de partea financiară. De asemenea dorința mea sinceră este să ajut cât mai mulți oameni care fie au nevoie de informații, fie de relaxare și de concedii lipsite de griji, de unde să și învețe ceva, fie au nevoie de promovarea afacerilor lor (mai ales dacă au afaceri locale din domeniul stilului de viață sănătos).

Se spune că orice criză are și partea sa bună. Ce beneficii ți-a adus Covid atât din perspectivă personală dar și profesională?

Tocmai acest proiect s-a născut în perioada de izolare din martie-mai 2020, poate tocmai din dorința de a face ceva și cu siguranță nu aș fi avut nici eu, nici colega mea, timpul necesar de a pune bazele acestui business într-o altă perioadă.

În plus majoritatea oamenilor cu care am colaborat au fost mai deschiși, clienții sunt mai doritori de a participa la evenimente de la care au de învățat lucruri utile pentru sănătatea lor. De asemenea promovarea businessului făcându-se în exclusivitate on line, în această perioadă oamenii au fost mult mai prezenți în mediul on-line, decât în alte perioade.

Unde te gasim? Site, Facebook, Instagram, sediu fizic?

Fizic, pe mine mă gasiți în Arad, însă colaborez cu oameni din întreaga țară, atât ca și invitați la evenimente, cât și pe partea de colaboratori/sponsori. Pe Facebook mă găsiți în grupul Retreat Camps și pe pagină Retreat Camps. Pe Instagram pe @retreat_camps. Iar site-ul nostru www.retreat-camps.com este în lucru, dar sperăm să îl terminăm cât de curând și aș vrea să reușesc că, cel târziu în luna ianuarie, să fie puse toate evenimentele pe care le pregătim pentru anul 2021.

Mulțumesc!

Ramona, îți mulțumesc și eu! Pe tine, dragul meu cititor te invit să-mi spui dacă ai vrea să participi la un astfel de retreat și bineînțeles te încurajez să alegi Retreat Camps by Ramona și Flavia. ❤︎

Alătură-te și tu celor 3312 abonați!

Adaugă adresa ta de email pentru a te abona și vei primi un email când voi publica un nou articol

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

Lasă un răspuns