sarichioi-rasarit-iunie-2020-bianca-ionel-photo-blog

Sarichioi – prima ieșire după pandemie

Am și uitat de când n-am mai scris despre locurile prin care ajung sau despre micile călătorii de câteva zile, și uite-mă azi, cu tastatura în brațe, scriu despre Sarichioi – prima mea ieșire după pandemie.

Cred foarte mult în ideea că nu ajungem întâmplător în anumite locuri și nici în prezența anumitor persoane. La început de 2020 mi-am făcut foarte multe planuri de plimbări pentru anul acesta, inclusiv la Tokyo. Deja vedeam clar 2020 ca pe un an al plimbărilor prin lume. Cu sau fără Coviduț, până acum, anul 2020 rămâne cel mai activ an, pentru mine, în acest sens. În ianuarie am ajuns la Vulcanii Noroioși, în februarie am ajuns în Veneția și în martie, pe neașteptate, am plecat în Turcia cu job-ul. Ultimele 2 le-am prins fix pe muchie de cuțit. La 5 zile după plecarea mea din Veneția, aceasta a intrat în carantină, la 5 zile după întoarcerea mea din Turcia a intrat și România. De asemenea, cred că fiecare plimbare are și o lecție.

Înainte de plecarea la Sarichioi eram la propriu lipsită de sens, picasem iar într-o stare din care habar nu aveam cum să mai ies, la psiholog catalogată drept normală (ăsta e procesul), de mine catalogată drept jalnică. Mai am și talentul să mă zbat când ajung în astfel de stări iar de cele mai multe ori cu cât mă zbat mai tare să ies, cu atât mă afund mai mult. 🙂

Oricum ar fi fost, de la Sarichioi știam că mă întorc mai bine. De ce? Pentru că am plecat acolo cu un grup de oameni de suflet și cu suflet. Pe o parte din ei i-am cunoscut în ianuarie 2019, pe ceilalți i-am cunoscut pe parcursul călătoriilor făcute împreună. Și au fost câteva: Bucovina, Delta Dunării, Vama Veche, Vulcanii Noroioși și acum Sarichioi. Par puține, dar am sentimentul că am călătorit toată viața mea alături de acești oameni. Sufletul acestor călătorii sau „Ateliere de călătorie și fotografie”, cum își poartă numele, e Galia Dan – un OM pentru care sunt profund recunoscătoare că l-am cunoscut. Galia e omul de la care învăț constant lecții de viață și despre viața, asta pe lângă fotografie. A apărut în viața mea când aveam nevoie și fiecare călătorie și experiență alături de ea și grupul magic așează lucrurile în sufletul meu. Nu știu cum face, dar e fix ce am nevoie de fiecare dată.

Am plecat lipsită de sens la Sarichioi și nu întâmplător, tema călătoriei a fost: orizontul, nu doar din punct de vedere fotografic/geografic ci și din punct de vedere al perspectivelor privind viața. Fiecare astfel de călătorie mă aduce mai aproape de mine și de adevăratul meu EU pentru că nu e doar despre a descoperi locuri de vis din România, ci și despre a te descoperi pe tine.

Niciodată nu am analizat călătoriile pe care le făceam, până a nu o cunoaște pe Galia, din perspectiva dezvoltării personale. Niciodată nu am stat să mă întreb de ce am avut anumite provocări sau de ce am întâlnit anumiți oameni. Acum cred că nu eram prezentă în acele călătorii, oricât de dur ar suna asta. Eram doar într-un loc frumos și atât, pregătită să imortalizez totul și să îi fac vânt pe Facebook fără să trăiesc tot ceea ce îmi oferea experiența respectivă. Nu întâmplător am trăncănit despre social media și impactul său aproape nociv asupra omului.

M-am lungit un pic la povești despre viață și am uitat să povestesc despre Sarichioi

Sarichioi e locul în care răsăritul are gust de apus și apusul gust de răsărit. Așa l-am simțit. De la culori, la energie, la tot ce poți privi cu ochiul și sufletul. Cireșele și vișinile roșeau în copacii de pe marginea drumului și te invitau parcă să le mănânci. Doar privind lacul Razelm eram cuprinsă de liniște, chiar și în zilele mai puțin însorite. Nu știam unde se termină apa și unde începe cerul, dar simțeam că vreau să rămân acolo.

La pas prin Sarichioi – prima oprire Cetatea Enisala

La noi în Moldova, cetățile sunt impunătoare și bine ascunse în pădure. Ajuns în interiorul lor descoperi de la sala de bal, la locul de carceră. Muzee, istorie și un pic prea mult marketing din perspectiva mea. Cetatea Enisala a fost primul loc vizitat după „aterizarea” la Sarichioi. Singură și impunătoare pe un deal. Nu părea să se ascundă de nimeni și de nimic. Ajunsă sunt la ea… să pic, nu alta. Să vezi de jur împrejur și verdeață și canale de apă ce leaga lacul Babadag de lacul Razelm, iar e greu de povestit în cuvinte și de multe ori de surprins și în fotografii.

N-a apărut de nicăieri nici un ghid care să-ți spună cine cu cine s-a bătut, ce strategii se făceau în vârful cetății și altele. Pentru prima dată am uitat de istorie și m-am bucurat de peisaj, de arhitectură și de tot ce era de jur împrejur. Am prins-o la apus în toată splendoarea ei. 🙂

Am căutat după pe net să descopăr ceva despre ea și am aflat că istoria cetății Enisala este destul de stufoasa. Face parte din lanțul de colonii genoveze ce includea orasele din Delta – Chilia și Likostomion, Cetatea Alba la gurile Nistrului și Caffa în sudul Crimeei. Fortificația a avut un rol important in sistemul defensiv al Tarii Romanesti între anii 1397 – 1416, pe vremea lui Mircea cel Batran. Din 1420, imediat dupa ce Dobrogea a fost cucerita de turci, cetatea a găzduit garnizoana militară otomană. Din secolul al XVI-lea, dupa ce stapanirea turceasca a trecut de gurile Dunarii până la Cetatea Albă și Chilia (1484), iar lacul Razelm a fost separat de Marea Neagra prin formarea cordoanelor de nisip, cetatea a fost abandonată, nemaiîndeplinind criteriile strategice și economice ale turcilor. De atunci nu a mai fost deloc folosită din punct de vedere militar, fiind lăsată în ruine timp de secole. Din 1991, zidurile năruite de intemperii au fost restaurate, iar Enisala a devenit în scurt timp un important punct turistic.

Structura cetății, inclusiv incinta și turnurile, este construita din piatră de calcar cioplită, fasonată, de forma cubică. Intrarea în cetate se face pe latura din sud, printr-o poartă înalta, cu arcada dublă asupra căreia veghează un bastion imens pentagonal. Zidul aflat pe partea de nord-est a cetății se remarcă prin niște turnuri pătrate și triunghiulare.

Florin Topoleanu, spunea candva: „Este singura cetate medievala care a ramas in picioare in aceasta portiune de tara, mai sunt doar cateva prin Moldova. Ineditul acestei cetati este rolul ei militar (de aici urmareau genovezii navele de comert in perioada in care controlau traficul pe apa) combinat cu peisajul mirific. Este o impletire fericita intre interesul stiintific si atractia turistica. Este un „cuib de vulturi” care domina imprejurimile, natura extraordinara”.

Capul Doloșman

Când am ajuns la Capul Doloșman am avut senzația că nu sunt în România. Nu îmi venea să cred cât de frumos e. Pare rupt din alte țări și totuși e al nostru, al României. Îți taie respirația la propriu. Acest loc este o arie protejată de interes național ce cuprinde și ruinele cetății Argamum – Orgame și la o căutare pe Google puteți descoperi foarte multe despre el.

Cheile Dobrogei

Am bifat pe lista mea multe locuri superbe din țară, iar când vine vorba de chei m-au fascinant cele din Bicaz, Cheile Dâmbovicioarei, ale Nerei și cele din Câmpia Turzei. Toate astea până am văzut și Cheile Dobrogei. 🙂 Altă poveste, altă energie. Mi s-au părut superbe deși ploaia se oprise doar cât să apuc să fac 2-3 poze. Îmi doresc să revin aici și să stau măcar 3-4 ore lela pe coclauri și stânci, așa cum era și planul, dacă nu venea frumusețea de ploaie care se zărește și în cadru.

Cheile Dobrogei
Mănăstirea Saon

Am ajuns un pic și pe la două mănăstiri. La Mănăstirea Saon găsiți și o mică grădină zoologică iar în rest, fiecare poate să descopere locul așa cum simte. Mi-a plăcut mult pictura din interior și felul în care era sculptată ușa de la intrare.

Mănăstirea Celic-Dere

Și interiorul Mănăstirii Celic-Dere arată superb, pictura este foarte veche, chiar înnegrită de timp și de fumul de la lumări. Curtea care duce spre mănăstire este superbă și locul în sine are o liniște aparte.

Crama Delta Dunarii „La Sapata”

După turul de mănăstiri a urmat și „împărtășania” la Crama Delta Dunării „La Sapata” unde ne-am bucurat de o degustare de vin ca la carte, de preparate delicioase din pește și de o priviliște superbă. E a doua cramă pe care o vizitez, prima fiind cea din Iași, Gramma Wines. Cei care mă urmăriți și pe Facebook știți deja că sunt îndrăgostită de vinul rose, chiar dacă fotografia de mai jos e cu o băbească neagră genială.

Locul e de vis, te fură timpul la propriu și la figurat când ajungi aici, așa că recomand pasionaților de vin și nu numai să își bifeze în traseul lor prin Tulcea și o degustare la cramă. O să vă placă, foarte tare!

Cu siguranță ar fi multe de povestit despre prima ieșire după pandemie, a trecut aproape o lună de zile de atunci și chiar în momentul în care scriu acest articol mă pregătesc pentru a doua ieșire, cu aceeași gașcă faină, prin locuri pe care abia aștept să le descopăr prin și pe lângă Munții Măcin. Keep in touch! ❤


Alătură-te și tu celor 4000 de abonați la blog

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Ultimele postari ale lui Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi (vezi toate)

2 thoughts on “Sarichioi – prima ieșire după pandemie”

    1. Bianca Ionel - Digital Marketing Iasi

      Mulțumesc și mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru noi, atât pentru suflet cât și pe partea de fotografie. :*

Lasă un răspuns